Campanie ADR

A fost semnat contractul de finanţare pentru înfiinţarea unui incubator de afaceri în oraşul Cristuru Secuiesc 

0
  • Investiţia se ridică la 12,5 milioane de lei, prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Contractul de finanţare pentru înfiinţarea unui incubator de afaceri în oraşul Cristuru Secuiesc, care să stimuleze dezvoltarea IMM-urilor, a fost semnat între autorităţile publice locale şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Autoritate de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021-2027. Proiectul „Înfiinţarea unui Incubator de afaceri în oraşul Cristuru Secuiesc” are o valoare totală de 12.595.731,66 lei, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi de la bugetul de stat este de 5.155.596,32 lei. Termenul estimat pentru finalizarea investiţiei este luna iunie 2028.

„Autorităţile publice din oraşul harghitean Cristuru Secuiesc au decis să implementeze un proiect prin care o structură industrială abandonată şi care dă un aspect părăsit, trist şi inestetic urbei să fie transformată într-un incubator de afaceri care să contribuie la dezvoltarea economică şi creşterea nivelului de trai”, se arată într-un comunicat remis de ADR Centru.

Directorul general al ADR Centru, Simion Creţu, a subliniat că numărul IMM-urilor din România la mia de locuitori se plasează sub media Uniunii Europene, astfel că trebuie stimulat spiritul antreprenorial.

„În România, la fel ca în Uniunea Europeană, întreprinderile mici şi mijlocii sunt baza, motorul economiei, cu un procent ce depăşeşte 95% din totalul firmelor înregistrate. Totuşi, dacă ne uităm la numărul acestor IMM-uri la mia de locuitori vedem că România se plasează sub media Uniunii Europene. Noi avem 49 de IMM-uri la mia de locuitori, iar media UE este de 58. Pentru a stimula şi sprijini totodată spiritul antreprenorial, în cadrul PR Centru avem alocată suma de peste 1 miliard de lei pentru o varietate de operaţiuni, de la digitalizare, inovare, incubatoare şi acceleratoare de afaceri, investiţii în tehnologizare, parcuri industriale şi altele. Strict pentru crearea de incubatoare de afaceri, acesta este al şaselea contract semnat, valoarea tuturor celor şase contracte ridicându-se la aproape 118 milioane de lei”, a declarat directorul general al ADR Centru, citat în comunicat.

Conform documentului, mediul antreprenorial din judeţul Harghita şi din zona Cristur se caracterizează printr-o densitate ridicată a microîntreprinderilor şi printr-o capacitate redusă de scalare şi inovare. Din acest motiv, obiectivul proiectului este crearea unei capacităţi funcţionale pentru incubare care să permită găzduirea simultană a minimum 18 firme rezidente din cele trei domenii de excelenţă – IT & industrii creative, turism, mediu construit sustenabil. Pentru aceasta, se vor reabilita, moderniza şi dota două clădiri cu o suprafaţă de 1.000 mp. Construcţiile se află pe un teren cu o suprafaţă de 5.016,00 mp.

Una dintre construcţiile care urmează să fie reabilitată pentru a găzdui incubatorul de afaceri este Corpul A – Atelier de tâmplărie – care a fost construit în anii 1972-1974, extins cu partea dinspre curte (Atelier 1, 2 şi 3) în anul 1986, având regim de înălţime: parter şi parţial etaj.

A doua clădire este Corpul B – Atelier de tâmplărie şi Birouri – construit în anul 1984, cu regimul de înălţime parter şi etaj.

„Se vor executa lucrări de construcţii pentru obţinerea unei structuri compartimentate şi finisate pentru asigurarea posibilităţii activităţilor aferent sectoarelor selectate pentru incubatorul propus – IT şi industrii creative, turism şi mediu construit sustenabil, de depozitare a materiei prime şi a produselor finite. Fiecare atelier va avea acces separat pentru manipularea materialelor, respectiv pentru personalul agenţilor economici care îşi vor desfăşura activitatea în incubatorul de afaceri înfiinţat”, se precizează în comunicat.

Beneficiarii direcţi ai investiţiei vor fi IMM-urile nou înfiinţate, cu o vechime de maximum 3 ani, cu sediul social în Regiunea Centru şi obiect de activitate în domeniile IT & industrii creative, turism, mediu construit sustenabil. Totodată, de această investiţie vor beneficia şi autorităţile publice şi populaţia oraşului Cristuru Secuiesc.

***

Consiliul Judeţean (CJ) Harghita este partener al Primăriei oraşului Cristuru Secuiesc în acest proiect. Recent, în şedinţă extraordinară, CJ Harghita a aprobat modificările la bugetul, managementul şi implementarea proiectului ce vizează înfiinţarea incubatorului de afaceri în Cristuru Secuiesc. Modificările au fost necesare după ce finanţatorul a cerut clarificări, iar contribuţia oraşului Cristuru Secuiesc, ca lider de proiect, a crescut, iar cea a Consiliului Judeţean a scăzut.

În judeţul Harghita mai funcţionează un incubator de afaceri la Odorheiu Secuiesc şi a fost înfiinţat unul şi în oraşul Bălan, însă încă nu este funcţional. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.