Wild Experience Fest vine cu o ediţie specială

0

După ce anul trecut în comuna Corbu se organiza primul festival dedicat pasionaţilor de motociclete şi muzicii rock, experienţa se va repeta şi în acest an. Wild Experience Fest 2025 va avea loc în perioada 7-10 august şi se va întinde pe durata a 3 zile, faţă de două câte au fost anul trecut.

Organizatorii festivalului au făcut deja public formaţiile care vor urca pe scena ce va fi amplasată într-un peisaj mirific. Vor reveni Dirty Shirt, Cargo, Trooper, ANTON, Antract, Natalia Bendre. Dar, line up-ul va fi completat cu alte nume importante din scena rock românească.

Astfel, iubitorii de natură şi de muzică bună, îi vor putea vedea la Corbu pe cei de la Bucovina, Subcarpaţi, Viţa de Vie sau Scarlet Aura.

Joi, 7 august

  • Dirty Shirt;
  • Subcarpaţi;
  • Bucovina;
  • Bucium;
  • Sukar Nation;
  • Selfish Murphy.

Vineri, 8 august

  • Viţa de Vie;
  • Coma;
  • Implant pentru Refuz;
  • Dincolo de Ziduri;
  • The Groovy Bastards;
  • Jet Black.

Sâmbătă, 9 august

  • CARGO ROCK;
  • Trooper Romania;
  • Antract;
  • ANTON;
  • Scarlet Aura;
  • Natalia Alexandra Bendre.

Abonamente şi bilete

„Prima ediţie a fost un vis devenit realitate, dar anul acesta ducem experienţa la un alt nivel! Între 7-10 august 2025, la Corbu, Harghita, te aşteaptă trei zile de rock, motoare, natură, libertate pură şi experienţe pentru toată familia! Fie că vii pentru concertele explozive, activităţile outdoor sau pur şi simplu pentru vibe-ul de festival, Wild Experience Fest are ceva special pentru fiecare!”, au precizat organizatorii pe pagina de Facebook dedicată evenimentului.

Au fost în vânzare şi abonamentele, respectiv biletele pentru ediţia din acest an, primele fiind la un preţ special, de presale.

Un abonament valabil pentru toate cele 3 zile de festival poate fi achiziţionat cu 275,47 lei, în vreme ce un bilet valabil pentru o singură zi este 116,55 lei.

Cei care doresc să meargă cu cortul, la festival vor găsi amenajat un camping generos. Accesul se va face contra-cost: 42,38 lei un bilet pentru cele 3 zile, respectiv 26,49 lei pentru o singură noapte.

Biletele pot fi achiziţionate de pe platformele iabilet.ro şi ambilet.ro.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.