Peste 4 milioane de lei din Fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean Harghita, constituit din cota de 6% din impozitul pe venit pe anul 2025, au fost repartizate localităţilor româneşti

0

Consiliul Judeţean Harghita a aprobat, marţi, în şedinţă ordinară, repartizarea către localităţile cu populaţie preponderent româneşti a sumei de 4.049.900 lei din Fondului la dispoziţia CJ, constituit din cota de 6% din impozitul pe venit pe anul 2025.

Astfel, municipiul Topliţa a primit suma de 1.239.000 lei pentru proiectul „Înfiinţare reţea de distribuţie gaze naturale” şi 61.000 de lei pentru „Reabilitare centrală termică cartier Cerbul şi schimbare destinaţie în locuinţă de serviciu”.

Comunei Bilbor i s-au repartizat următoarele sume: 100.000 de lei pentru „Achiziţie staţie de încărcare pentru autovehicule”; 230.000 de lei (din 500.000 de lei cât a solicitat) pentru achiziţia unui microbuz şcolar; 500.000 de lei pentru reabilitarea căminului cultural.

Comuna Corbu va folosi suma de 312.000 lei (din 320.000 de lei cât a solicitat) pentru „Amenajare curte spaţii comerciale”.

Suma de 312.000 lei (din 400.000 lei cât a solicitat) i-a fost repartizată comunei Gălăuţaş pentru proiectul de extindere a reţelei de apă-canal.

UAT Sărmaş a primit 311.000 lei pentru reabilitarea Şcolii Gimnaziale „Sfântul Andrei” din localitate.

Pentru proiectul de reabilitare a clădirii Liceului „Miron Cristea”, comuna Subcetate va beneficia de 311.000 lei.

Comunei Tulgheş i s-au repartizat următoarele sume de bani din Fondul constituit din cota de 6% din impozitul pe venit pe anul 2025: 140.000 de lei pentru reabilitarea şi modernizarea şcolii cu clasele I-IV Poiana Veche şi 172.000 lei (din 190.000 lei cât a solicitat) pentru „Amenajare parcări auto”.

Comunei Voşlăbeni i s-au alocat 162.000 lei pentru „reparaţii capitale la reţeaua publică de canalizare menajeră”, 150.000 lei pentru achiziţionarea unei autospeciale de stins incendii şi 49.900 lei pentru „construire gard împrejmuitor la Şcoala Gimnazială Teodor Ghindea”.

În aceeaşi şedinţă, comunei Remetea i s-a repartizat suma de 2.000.000 lei pentru „Înfiinţare Centru de zi de asistenţă şi recuperare pentru persoane vârstnice”. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.