Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Ziua Imnului Național a fost marcată și la Miercurea-Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 30 aprilie 2024
Home » Societate » Ziua Imnului Național a fost marcată și la Miercurea-Ciuc
Ziua Imnului Național a fost marcată și la Miercurea-Ciuc

Ziua Imnului Național a fost marcată și la Miercurea-Ciuc

  • Mesaj din partea președintelui CJ Harghita

Odată cu adoptarea Legii nr. 99/1998, în fiecare an, la data de 29 iulie este sărbătorită Ziua Imnului Național al României. Cu această ocazie, astăzi, la Monumentul Ostașului Necunoscut din Miercurea-Ciuc a avut loc un ceremonial militar și religios, încheiat de un scurt spectacol oferit de muzica militară.

În discursul său, Petres Sándor, prefectul județului Harghita, a făcut o incursiune în istoria imnurilor naționale, spunând că acestea au fost adoptate în Europa începând din secolul al XIX-lea, dar unele au provenit mult mai devreme. Imnul național presupus cel mai vechi aparține Țărilor de Jos, fiind scris în secolul al XVI-lea în timpul revoltei olandeze.

„Pentru România, istoria imnurilor este şi oglinda istoriei, preluarea puterii fiind mai mereu urmată de schimbarea imnului, a zilei naţionale şi a însemnelor ţării. Ţara noastră a avut până astăzi şase imnuri: Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor din 1862, Imnul Regal între 1866 şi 1947, Zdrobite cătuşe în perioada 1948-1953, Te slăvim, Românie! până în anul 1975, pentru o perioadă de doi ani s-a intonat Pe-al nostru steag e scris Unire, apoi, din 1977 Trei culori cunosc pe lume.Începând din anul 1990, cântecul Deşteaptă-te, române! a devenit Imnul Naţional al României.”, spunea Petres Sándor.

Creaţie a scriitorului şi muzicianului Anton Pann, pe versurile poetului Andrei Mureşanu, şi intitulat iniţial „Un răsunet”, „Deşteaptă-te, române!” a fost interpretat, pentru prima dată, în contextul efervescenţei revoluţionare ce cuprinsese, în 1848, întreaga Europă, devenind un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei. După 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania, alăturându-se Forţelor Aliate, acest imn a fost cântat în mod spontan de toţi şi emis pe toate staţiile radio.

Efectul său asupra stării de spirit a maselor a fost principalul motiv pentru care a fost interzis în timpul regimului comunist, intonarea sau fredonarea lui fiind pedepsită cu ani grei de închisoare. Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cântată, dar fără versurile originale. Cu toate acestea, în 1987, a fost cântat în timpul revoltei din Braşov, la fel cum s-a întâmplat şi în decembrie 1989, în toată ţara, contribuind la prăbuşirea dictaturii ceauşiste. Instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor.

 „Deşteaptă-te, române !” este, din anul 1990, Imnul Naţional al României, un cântec menit să fie tot timpul alături de români.

„Valoarea sa simbolică – preciza prefectul județului Harghita –, se păstrează şi astăzi, mesajul său fiind un permanent îndemn adresat cetăţenilor României de-a menţine starea de veghe necesară păstrării demnităţii naţionale, spiritului de sacrificiu şi solidarităţii civice. Împreună cu drapelul şi stema, imnul este sinteza valorilor şi idealurilor poporului român, parte a identităţii sale, reprezintă familia, valorile fiecărui român, trecutul, prezentul şi viitorul acestei ţări.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne dea sănătate, putere şi înţelepciune pentru ca, fiecare la locul nostru, prin acţiunile şi viaţa noastră, să contribuim la dăinuirea peste veacuri a imnurilor pe care le cântăm, începând cu imnul României şi terminând cu Simfonia a IX-a de Beethoven, imnul Europei Unite”.

Din cadrul manifestării dedicate zilei de 29 Iulie nu putea să lipsească intonarea, vocal și instrumental, a Imnului Național al României. Finalul a aparținut muzicii militare, care a interpretat câteva melodii, printre care și imnul Vânătorilor de Munte.

***

Cu ocazia zilei Imnului Național al României, președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a transmis un mesaj prin intermediul paginii sale de Facebook:

„Provocările din ultima perioadă ne îndeamnă să fim solidari și responsabili pentru viitorul copiilor noștri.

Mesajul meu, azi, 29 Iulie, de #ZiuaImnuluiNaționalalRomâniei, este să facem toți un efort de a promova valorile de solidaritate și unitate, astfel încât, prin cooperarea dintre instituțiile publice și cetățeni, să contribuim împreună la dezvoltarea comunității.

Suntem cu toții datori să le insuflăm copiilor noștri respectul reciproc pentru că doar așa putem avea un viitor stabil și solid împreună. ”, preciza Borboly Csaba.

(Arhivă foto)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.