2.863 de absolvenţi (92,17%), din cei 3.108 de elevi care au terminat clasa a VIII-a în Harghita susţin probele Evaluării Naţionale. Procentul de înscriere la acest examen este de 92,17%.
Conform datelor oferite, luni, de inspectorul şcolar general adjunct prof. Cristinel Glodeanu, Evaluarea Naţională se desfăşoară în 95 de centre de examen, iar pentru corectarea lucrărilor au fost înfiinţate două centre de evaluare.
Examenul a început cu proba scrisă la Limba şi literatura română, la care au luat parte 2.805 candidaţi, 58 neprezentându-se.
„La actuala sesiune de Evaluare Naţională avem doi elevi din învăţământul special, cu tulburări de învăţare şi mai avem opt cazuri cu dizabilităţi de genul dislexie, discalculie şi disgrafie, care dau probele într-o sală separată, cu un profesor asistent de altă specializare decât cea la care susţin proba, pentru citirea şi dictarea subiectului. Celelalte 15 cazuri sunt elevi cu uşoare tulburări de învăţare, la care s-a aprobat suplimentarea timpului destinat efectuării lucrării scrise cu o oră, respectiv asigurarea calculatorului de buzunar sau de birou, a tablei pitagoreice, a tabelelor cu formule matematice. În afara acestora, avem şi doi elevi cu diabet, în cazul cărora asistentul primeşte glucometru şi, dacă este nevoie, li se măsoară glicemia, au la dispoziţie apă şi au voie să îşi pună pe catedră bomboane sau ce au nevoie pentru eventuala creştere a glicemiei”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct Cristinel Glodeanu.
În ceea ce îi priveşte pe cei 245 de elevi care nu s-au înscris la Evaluarea Naţională, inspectorul şcolar general adjunct a precizat că este vorba despre elevi din învăţământul special, care susţin acest examen numai cu acordul părinţilor sau tutorelui legal şi despre elevi din învăţământul de masă care doresc să îşi continue studiile la o şcoala profesională.
Potrivit prof. Cristinel Glodeanu, la prima probă a Evaluării Naţionale, niciun candidat nu a fost trimis acasă din cauza temperaturii.
Următoarea probă scrisă, cea la Matematică, va avea loc miercuri, 17 iunie, iar absolvenţii clasei a VIII-a de la secţia maghiară vor susţine joi, 18 iunie, proba la Limba şi literatura maternă. Primele rezultate vor fi comunicate luni, 22 iunie, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi în intervalul orar 16:00-19:00, şi în ziua de 23 iunie, de la ora 08:00 până la 12:00. Ca element de noutate: contestaţiile pot fi transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip, în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 27 iunie.
Elevii aflaţi în izolare/confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus vor susţine probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie – 4 iulie.
D. MEZEY