Odorheiu-Secuiesc: Olimpiada Animatorilor – dimensiuni ale activităţilor de timp liber | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 20 mai 2019
Home » Învățământ » Odorheiu-Secuiesc: Olimpiada Animatorilor – dimensiuni ale activităţilor de timp liber
Odorheiu-Secuiesc: Olimpiada Animatorilor – dimensiuni ale activităţilor de timp liber

Odorheiu-Secuiesc: Olimpiada Animatorilor – dimensiuni ale activităţilor de timp liber

Motto:

„Să ştii, să ştii să faci, să ştii să fii”

 

Colegiile şi liceele pedagogice sunt angrenate în numeroase proiecte şi activităţi de timp liber. Acestea constituie o resursă valoroasă, dar mai puţin cunoscută, iar valorificarea ei eficientă oferă oportunităţi la nivel naţional.

Olimpiada Animatorilor se constituie într-o competiţie ce are ca obiectiv descoperirea celor mai valoroase activităţi de timp liber şi aprofundarea specificului animaţiei, într-un cadru organizat, care favorizează crearea unei viziuni profesioniste în acest domeniu.

Începând cu anul şcolar 2013-2014, competiţia a devenit olimpiadă, fiind inclusă în Calendarul Olimpiadelor Naţionale. Ea implică elevi şi cadre didactice din învăţământul pedagogic, în scopul valorificării experienţelor de bună practică în domeniul activităţilor de timp liber.

În perioada 9-11 mai 2014, la Liceul „Marin Preda” din Odorheiu-Secuiesc s-a desfăşurat etapa naţională a Olimpiadei Animatorilor. În sala festivă a Primăriei municipiului Odorheiu-Secuiesc a avut loc deschiderea acestei manifestări în prezenţa domnului primar, a comisiei centrale, a reprezentanţilor IŞJ Harghita, invitaţilor, precum şi a participanţilor. După intonarea Imnului Naţional şi a imnului şcolii, doamna Stana Mănăsoi, director al Liceului „Marin Preda”, adresează un cuvânt de bun-venit, iar primirea a fost făcută cu ospitalitate de domnul Bunta Levente, primarul oraşului gazdă. Doamna Mihaela Cozărescu, preşedinte al Comisiei centrale, a vorbit despre parcursul acestei competiţii până la rangul de olimpiadă naţională. În cuvântul său, domnul Mircea Bertea, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice din România, a salutat implicarea Ministerului Educaţiei Naţionale în organizarea şi finanţarea olimpiadei, ca un nou semn de recunoaştere a prestigiului de care se bucură profilul pedagogic. Pentru doamna Aurora Parfeni, inspector şcolar general adjunct, noutatea domeniului animaţiei nu exclude integrarea lui în buna tradiţie a învăţământului românesc, aşa cum a fost gândit de marele reformator Spiru Haret. Doamna inspector şcolar de limba şi literatura română Dorina Moraru-Drăghici a prezentat Comisia centrală, a evocat experienţa acumulată în ediţiile anterioare, invitându-i pe participanţi să însufleţească această competiţie prin prestaţii deosebite. Alocuţiunile au fost încheiate de domnul Ştefan Nuţ, director adjunct al liceului gazdă şi coordonator al întregului proiect, pentru care participanţii la olimpiadă constituie o elită, dintre ei desemnându-se câştigătorii.

Festivitatea de deschidere a continuat cu Jurământul Animatorilor şi Jurământul Arbitrilor. După ce s-a declarat deschisă Olimpiada Animatorilor, echipajele judeţelor participante au început prima probă – susţinerea proiectelor – pe cele două secţiuni: Dezvoltare personală, în sala „Mozaic” a Liceului „Marin Preda”, şi Divertisment, în sala „Amfiteatru” a Casei Sf. Iosif. Proba practică, pe aceleaşi secţiuni, s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, solicitând la maxim abilităţile şi competenţele de animatori ale concurenţilor. La rândul lor, evaluatorii au avut o misiune dificilă de a stabili câştigătorii celor două secţiuni. La secţiunea Dezvoltare personală au fost premiaţi: locul I – jud. Arad, locul II – jud. Harghita, locul III – jud. Argeş. La secţiunea Divertisment au fost premiaţi: locul I – Bucureşti, locul II – jud. Buzău, locul III – jud. Prahova. Pe lângă premii, au fost acordate câte două menţiuni pentru fiecare secţiune şi câte două premii speciale din partea: A.N.C.L.P, Fundaţia Pestalozzi, IŞJ Harghita şi Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni pentru judeţele: Dâmboviţa, Maramureş, Vaslui şi Vâlcea. S-au acordat şi premii speciale individuale, din partea Centrului „Mozaic” – „Animator de elită” pentru Popescu Mădălina (Bucureşti), Budur Liviu (Brăila), Handru Ciprian (Cluj), Nuţ Teodor (Harghita), Pelin Irina (Prahova) şi „Inimă de Animator” pentru Anca Denisa Petrache, Mihaela Cozărescu, Cristina Vlădescu şi Mircea Bertea. Doamna Cristina Vlădescu, reprezentant al Fundaţiei „Terre des hommes” din Bucureşti, a condus şi a animat Forumul animatorilor în timp ce evaluatorii au stabilit câştigătorii. Casa Sf. Iosif a oferit participanţilor câte o plachetă cu simbolul olimpiadei, realizată de copii în atelierul de artă plastică.

Festivitatea de premiere, găzduită de Casa Sf. Iosif, a fost aşteptată cu sufletul la gură, emoţiilor dându-le expresie doamna prof. dr. Anca Denisa Petrache, inspector general în MEN, care a făcut un scurt bilanţ al întregii activităţi, a mulţumit organizatorilor şi i-a felicitat pe participanţi. Concluziile au fost formulate de doamna conf. univ. dr. Mihaela Cozărescu, iar cuvântul de încheiere i-a aparţinut sorei Emilia Trif, superioara Casei Sf. Iosif, care i-a declarat pe toţi participanţii CÂȘTIGĂTORI pentru că întreaga olimpiadă a stat sub semnul INIMII ŞI AL IUBIRII.

Prof. Stana Mănăsoi, prof. Ştefan Nuţ

Comentarii:

comentarii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.