Campanie ADR

Proiect derulat la nivel naţional pentru sprijinirea elevilor în alegerea traseului educaţional

0

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CMBRAE), Casa Corpului Didactic Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, implementează în toate cele 42 judeţe din ţară – inclusiv în judeţul Harghita – proiectul naţional „ConsEDU – Practici transformaţionale în consilierea şi orientarea carierei”, finanţat prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027.

Scopul proiectului este dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor de consiliere şi orientare în carieră din învăţământul preuniversitar, astfel încât elevii să beneficieze de sprijin eficient în luarea deciziilor privind continuarea studiilor şi alegerea viitoarei profesii.

În cadrul proiectului vor fi organizate sesiuni de consiliere individuală şi de grup, evaluări vocaţionale, ateliere tematice, evenimente dedicate orientării în carieră, precum şi activităţi de dezvoltare şi implementare a unor instrumente digitale şi metodologii moderne. Un rol important îl are colaborarea dintre şcoli, cadre didactice, părinţi şi comunităţile locale, pentru a asigura sprijinul necesar dezvoltării personale şi profesionale a elevilor.

Totodată, proiectul urmăreşte formarea personalului implicat în consilierea şi orientarea carierei, dezvoltarea unei platforme digitale integrate, dotarea unităţilor de învăţământ cu kituri şi instrumente de consiliere, precum şi pilotarea unor modele de intervenţie de tip „whole school approach”, în beneficiul elevilor, părinţilor şi comunităţilor şcolare.

Proiectul ConsEDU acordă o atenţie deosebită elevilor de gimnaziu şi liceu, în special celor din anii terminali, aflaţi în faţa unor decizii importante privind continuarea studiilor sau integrarea pe piaţa muncii. Participanţii vor avea acces la informaţii actualizate despre profesiile viitorului, oportunităţile educaţionale, antreprenoriat şi cerinţele actuale ale pieţei muncii.

Prin această iniţiativă, ConsEDU contribuie la pregătirea tinerilor pentru a lua decizii informate şi responsabile privind viitorul lor educaţional şi profesional, răspunzând provocărilor generate de digitalizare şi de dezvoltarea inteligenţei artificiale.

În judeţul Harghita, activităţile proiectului sunt coordonate de Szabó Irén-Ottilia, expert consilier COC desemnat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care este şi directoarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.