Ziua Naţională a Contabilului Român, marcată de CECCAR Harghita într-un cadru festiv

- Cu această ocazie a fost prezentat şi Topul local al membrilor CECCAR
Filiala Harghita a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) a marcat, luni, în municipiul Miercurea-Ciuc, într-un cadru festiv, cea de a XXII-a ediţie a Zilei Naţionale a Contabilului Român, sărbătorită în fiecare an în 13 iulie. Manifestările organizate cu acest prilej s-au desfăşurat sub sloganul Tradiţie pentru viitor. Evoluăm împreună! Tema evenimentului din acest an a fost #SmartAccounting powered by AI. A fi sau a nu fi? şi a adus în prim-plan rolul profesiei contabile într-o economie în care inteligenţa artificială, automatizarea şi noile arhitecturi digitale ale deciziei transformă profund activitatea economică.
„Tehnologia poate calcula, poate genera, poate sugera, dar responsabilitatea, încrederea şi semnătura rămân încă profund umane”

În discursul său din deschiderea manifestării, preşedintele CECCAR Harghita, dr. Fülöp Árpád-Zoltán, a amintit, printre altele, că s-au împlinit 105 ani de la recunoaşterea profesiei contabile, timp în care s-a trecut de la condei la calculator şi de la arhive prăfuite la cloud. „A fi sau a nu fi? – asta se întreba Hamlet. Noi, contabilii, ne punem o variantă mult mai practică: «A (pre)auto-completa sau a nu (pre)auto-completa declaraţia?». Şi, sincer, de multe ori tot Hamlet pare mai simplu. Pentru că da, astăzi sărbătorim 105 ani de profesie – 105 ani de la Decretul Regal nr. 3.063, prin care Regele Ferdinand I a consacrat profesia contabilă în România. Un secol şi ceva în care am trecut de la condei la calculator, de la registre la Excel, de la arhive prăfuite la cloud – şi cei care au început profesia înainte de digitalizare îşi amintesc că arhivele nu erau doar metafore prăfuite. De fiecare dată când s-a schimbat tehnologia, cineva serios, cu cravată, a anunţat solemn sfârşitul profesiei contabile. Şi de fiecare dată, aceeaşi profesie a mers mai departe, mai bine pregătită, cu instrumente noi şi cu aceeaşi responsabilitate. De data aceasta, «cineva serios cu cravată» are un nume nou: inteligenţa artificială. Procesează facturi în secunde, reconciliază conturi cât noi ne batem cu automatul de cafea de la etaj, şi generează rapoarte peste noapte – fără pauză de masă, fără concediu şi, cel mai enervant, fără să ceară niciodată o mărire de salariu”, a afirmat preşedintele filialei.
În continuare, adresându-se colegilor contabili, acesta a spus că „fiecare dintre noi şi-a pus, măcar o dată, poate chiar târziu în noapte, în faţa unui ecran, întrebarea: «Cum va arăta profesia mea peste zece sau douăzeci de ani?»”. „În mod sigur, tehnologia poate calcula, poate genera, poate sugera, dar responsabilitatea, încrederea şi semnătura rămân încă profund umane. Iar asta nu este doar o speranţă. Este însăşi esenţa profesiei noastre. Exact. Poate că acesta este, până la urmă, răspunsul nostru la întrebarea lui Hamlet.
La mulţi ani, dragi colegi! La mulţi ani profesiei contabile din România!
Şi da… cu sau fără AI, tot noi semnăm la final!”, a conchis Fülöp Árpád-Zoltán.
După discursul de deschidere, vicepreşedintele CECCAR Harghita, Bálint Csaba, a transmis mesajul Consiliului superior al CECCAR adresat liber-profesioniştilor contabili cu această ocazie.
Mesaje de felicitare au transmis vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Barti Tihamér, şi inspectorul şcolar general adjunct Cristinel Glodeanu.
A urmat o prezentare realizată de vicepreşedintele Filialei Harghita a CECCAR, Bálint Csaba, în cadrul panelului #SmartAccounting powered by AI. A fi sau a nu fi?
Topul local al membrilor CECCAR
Ziua Naţională a Contabilului Român a reprezentat şi un prilej de a evidenţia în mod public rezultatele muncii profesioniştilor contabili, premiindu-i pe aceştia în cadrul Topului local 2026 al membrilor CECCAR. În cadrul acestui top sunt recunoscute şi premiate rezultatele remarcabile din anul anterior ale societăţilor de expertiză contabilă şi de contabilitate, precum şi ale experţilor contabili şi contabililor autorizaţi.
Topul local al experţilor contabili liberi profesionişti membri CECCAR: 1. Bálint Csaba; 2. Derzsi Attila; 3. Buzogány Anna; 4. Kastal József-Csongor; 5. Szisze Katalin; 6. Benedek Edit; 7. Gál Adolf; 8. Birtalan Piroska; 9. Szasz Rodica-Maria; 10. Simo Dénes.
Topul local al contabililor autorizaţi care îşi exercită profesia ca liber profesionişti membri CECCAR: 1. Jakab Elisabeta; 2. Bálint Judit; 3. Antal Ilona; 4. Balázs Zelma; 5. Duka Irina; 6. Ilyés Balázs-Levente; 7. Rácz Erzsébet; 8. Antal Vilmos; 9. Nagy Enikő; 10. Fodor Elisabeta.
Topul local CECCAR al societăţilor de expertiză contabilă: 1. SC CONSULTA CARPATICA SRL; 2. SC PANAUDIT SRL; 3. SC ALLSERVICE CENTER SRL; 4. SC EXPERTAX PARTNERS SRL; 5. SC CONTDIT-EXPERT SRL; 6. S&G LOYAL-EXPERT SRL; 7. MULTICONSULT CENTER SRL; 8. CONTA LOGIC SRL; 9. ORBANKALAMARS DATA BASE SRL; 10. DATE TRADER CENTER SRL.
Topul local CECCAR al societăţilor de contabilitate: 1. HUBERFIKA SRL; 2. ORION COMPUTER SRL; 3. SC CONTA SERV VICTORIA SRL; 4. DUAL VECTOR MAX SRL; 5. BILCONTABIL IRM SRL; 6. RANECONT SRL; 7. ECOCALC SRL; 8. SC BALANCE-MARGARETT SRL; 9. GATCONT-TAM SRL; 10. SC CONSULTING JUDIT SRL.
Un moment aparte al evenimentului a fost depunerea jurământului de către patru noi membri ai Filialei Harghita a CECCAR.
Cu ocazia celui mai important eveniment din România dedicat profesiei contabile, alături de membrii CECCAR Harghita au fost reprezentanţi ai instituţiilor şi autorităţilor publice locale şi judeţene, precum şi ai mediului de afaceri. Iar cu această ocazie, acestora le-a fost înmânat Premiul CECCAR pentru dialog în comunitate. (Şt. Pătrîntaş)
