Ziua Imnului Naţional al României, marcată în municipiul Miercurea-Ciuc
Reprezentanţii mai multor instituţii din judeţul Harghita, militari şi locuitori ai municipiului Miercurea-Ciuc au participat, luni, la un ceremonial de marcare a Zilei Imnului Naţional al României, care se sărbătoreşte în fiecare an în data de 29 iulie.
Manifestarea s-a desfăşurat în faţa Monumentului Ostaşului Necunoscut din Miercurea-Ciuc, iar după prezentarea onorului de către militarii din garda de onoare şi salutul drapelului de luptă, a fost oficiată o Binecuvântare şi Rugăciune pentru poporul român. Comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” din Miercurea-Ciuc, generalul Nicolae-Gabriel Oros, a dat citire mesajului şefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad: „La 29 iulie ne sărbătorim Imnul Naţional, un frumos şi puternic simbol al identităţii poporului nostru. Începând din vremurile de speranţă pentru unitate, din perioada paşoptistă, Imnul, la fel ca şi Drapelul Naţional, i-a însoţit pe români. A fost martor al celor mai mari încercări, al luptelor crâncene pentru libertate, independenţă, dar şi al victoriilor, al marilor performanţe şi reuşite. Indiferent de nume şi de versurile cântate, indiferent de perioada istorică, imnul a motivat, a îmbărbătat şi a emoţionat. Pentru militari, Imnul Naţional este ubicuu. În activitatea de zi cu zi, la ceremonii, în poligoane, în misiuni şi în teatrele de operaţii, acesta îi călăuzeşte simbolic, amintindu-le de datoria sfântă asumată în momentul depunerii jurământului. Versurile lui Andrei Mureşanu şi muzica lui Anton Pann sunt vechi de peste un secol, însă continuă să reprezinte un catalizator al spiritului românesc, al apartenenţei şi al mândriei naţionale. De Ziua Imnului Naţional, vă îndemn să onorăm prin fapte îndemnul Deşteaptă-te române, să fim uniţi, să ne respectăm valorile şi să construim împreună soarta patriei noastre”.
Prezent la ceremonialul din faţa Monumentului Ostaşului Necunoscut, prefectul judeţului Harghita, Petres Sandor, a declarat că „imn” îşi are originea în greaca veche, în cuvântul hymnos, care însemnă „cântec de laudă”, fiind un cântec solemn, de obicei religios. Potrivit afirmaţiilor sale, pentru România, istoria imnurilor este şi oglinda istoriei, preluarea puterii fiind mai mereu urmată de schimbarea imnului, a zilei naţionale şi a însemnelor ţării. Ţara noastră a avut până astăzi şase imnuri: „Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor” din 1862, „Imnul Regal” între 1866 şi 1947, „Zdrobite cătuşe” în perioada 1948-1953, „Te slăvim, Românie!” până în anul 1975, pentru o perioadă de doi ani s-a intonat „Pe-al nostru steag e scris Unire”, apoi, din 1977 „Trei culori cunosc pe lume”. Începând din anul 1990, cântecul „Deşteaptă-te, române!” a devenit Imnul Naţional al României.
Zbuciumata istorie modernă a acestei părţi a Europei şi-a pus amprenta şi asupra imnurilor statelor vecine. Imnul Bulgariei, „Mila Rodino – Dulce Patrie”, scris şi compus de către un student în 1885, în timpul războiului sârbo-bulgar, şi-a păstrat muzica, dar versurile au fost modificate de mai multe ori, ultima oară în anul 1990, după căderea comunismului.
Scris în 1872 ca parte a unei piese, „Bože Pravde” – „Doamne, fă dreptate” a devenit imn al Serbiei în 1904. După formarea Iugoslaviei în 1918, acesta a rămas imnul sârbilor din federaţie, melodia lui fiind preluată parţial de imnul oficial până în anul 1945. După destrămarea ultimei forme federative, în anul 2006, „Bože Pravde” a devenit în mod oficial imnul Serbiei. Textul imnului a suferit câteva modificări de-a lungul timpului.
Imnul Ungariei, intitulat „Himnusz” – „Imn”, iar neoficial, „Isten, áldd meg a magyart” – „Doamne binecuvântează-i pe maghiari”, a fost scris în 1823, muzica fiind compusă în 1844. Recunoaşterea oficială vine în anul 1903. Ritmul muzicii este modificat în 1938. În perioada dictaturii comuniste, puterea eşuează în tentativa de a adopta un nou imn, dar, datorită caracterului religios, textul este doar rareori utilizat. Din 1989, se revine prin lege la varianta iniţială.
Scris în 1862, poemul „Shce ne vmerla Ukraina” – „Ucraina încă nu e moartă” devine foarte popular în rândul intelectualilor. După compunerea muzicii, a fost prezentat prima oară în public ca piesă pentru cor, în 1864. Devine unul din imnurile neoficiale ale Ucrainei independente în anul 1917, este interzis după 1920. Redevine imnul Ucrainei după 1991, versurile fiind modificate şi oficializate în 2003.
Republica Democratică Moldova, în perioada 1917-1918, respectiv Republica Moldova în perioada 1991-1994, a avut ca imn oficial „Deşteaptă-te, române!”, simbol al rădăcinilor comune şi al idealului de reîntregire. O situaţie similară există în Uniunea Europeană şi astăzi, Cipru şi Grecia având acelaşi imn. În anul 1994 însă, Republica Moldova adoptă un imn nou, intitulat „Limba noastră”.
Creaţie a scriitorului şi muzicianului Anton Pann, pe versurile poetului Andrei Mureşanu, şi intitulat iniţial „Un răsunet”, „Deşteaptă-te, române!” a fost interpretat, pentru prima dată, în contextul efervescenţei revoluţionare ce cuprinsese, în 1848, întreaga Europă, devenind un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei. După 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania, alăturându-se Forţelor Aliate, acest imn a fost cântat în mod spontan de toţi şi emis pe toate staţiile radio. Efectul său asupra stării de spirit a maselor a fost principalul motiv pentru care a fost interzis în timpul regimului comunist, intonarea sau fredonarea lui fiind pedepsită cu ani grei de închisoare. Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cântată, dar fără versurile originale. Acestea au revenit, totuşi, în timpul revoltei din Braşov, la fel cum s-a întâmplat şi în decembrie 1989, în toată ţara, „Deşteaptă-te, române!” contribuind la prăbuşirea dictaturii ceauşiste.
Instituirea ca imn naţional, din anul 1990, a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor, a arătat, în alocuţiunea sa, prefectul Petres Sandor.
„Valoarea sa simbolică se păstrează şi astăzi, fiind un permanent îndemn adresat cetăţenilor României de-a menţine starea de veghe necesară păstrării demnităţii naţionale, spiritului de sacrificiu şi solidarităţii civice. Împreună cu drapelul şi stema, imnul este parte a valorilor, a idealurilor şi identităţii poporului român, reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul acestei ţări.
Fie ca bunul Dumnezeu să ne dea sănătate, putere şi înţelepciune pentru ca, fiecare la locul nostru, prin acţiunile şi viaţa noastră, să contribuim la dăinuirea peste veacuri a imnurilor pe care le cântăm, începând cu imnul României şi terminând cu Simfonia a IX-a de Beethoven, imnul Europei Unite.
La mulţi ani Imnului Naţional!”, a mai afirmat Petres Sandor.
După rostirea alocuţiunilor, fanfara militară a susţinut un moment artistic, cei prezenţi au intonat Imnul Naţional al României, ceremonialul din centrul municipiului Miercurea-Ciuc încheindu-se cu defilarea gărzii de onoare şi cu onorul muzicii militare.
Şi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Imnului Naţional, precizând că este un simbol al României pe care el îl respectă.
„Suntem urmaşii celor care au luptat pentru libertate şi democraţie. Azi, ne aflăm şi noi în postura de a lupta pentru consolidarea acestor idealuri ca urmare a provocărilor cauzate de extremism, conflicte ce afectează securitatea graniţelor, pandemii. În 29 iulie, sărbătorim 176 de ani de existenţă a Imnului Naţional al României, o zi în care ne reafirmăm eforturile prin care să le asigurăm copiilor noştri un mediu în care să se simtă liberi, respectaţi şi neîngrădiţi în a-şi afirma identitatea şi a-şi păstra simbolurile prin care se identifică. Imnul naţional este un simbol al României pe care eu îl respect şi acesta este mesajul pe care eu îl transmit copiilor mei: să respecte, pentru a fi respectaţi! Împreună, trăind în respect, construim o comunitate în care simbolurile fiecăruia sunt apreciate şi respectate!”, a scris Borboly Csaba pe pagina sa de Facebook.
EMIL G.
