Ziua Iei Românești, sărbătorită la Miercurea-Ciuc cu amintiri și povești despre cămășile tradiționale
Marți seara, Miercurea-Ciuc a găzduit un eveniment emoționant dedicat Zilei Universale a Iei Românești. Desfășurat la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, evenimentul a reunit participanți care și-au împărtășit experiențele personale legate de iile pe care le purtau și au subliniat importanța transmiterii acestei tradiții valoroase generațiilor viitoare. Dascăli și membri ai comunității au participat la sărbătoare îmbrăcați în costume tradiționale, purtând cu ei amintiri dragi de la bunici sau părinți, precum și poveștile complexe cusute pe fiecare ie.
Organizarea evenimentului a fost rezultatul unei colaborări extinse, implicând Asociația pentru Siguranță Comunitară și Antidrog (ASCA) – Filiala Harghita, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Miercurea-Ciuc, Asociația Învățătorilor Harghiteni, Lions Club Miercurea-Ciuc, împreună cu Grupul „Șezătoare la Miercurea-Ciuc”.
Cu această ocazie, a fost lansată și a zecea ediție a proiectului „Ia românească ne inspiră”, o inițiativă dedicată protejării și promovării patrimoniului textil și a tradițiilor românești.
Alexandra Țifrea, figura emblematică a Grupului „Șezătoare la Miercurea-Ciuc”, a deschis seara cu o mărturisire emoționantă. Ea a dezvăluit că bunicul ei a fost cel care i-a insuflat pasiunea pentru cusut, chiar dacă nu a putut purta o cămașă creată de el. În schimb, a ales o ie care să-i amintească de el, evidențiind modul în care tradiția acționează ca o punte între generații.
„Mie mi-a pus acul în mână nu bunica, cum în general se întâmplă, mi-a pus acul în mână bunicul. Bunicul a fost învăţător în perioada interbelică şi după, în comuna Voşlobeni. Şi bunicul, împreună cu fetele din sat, cosea. Aşa că el e cel care mi-a pus acul în mână. Am vrut astăzi să îmbrac cămaşa lui, pe care şi-a cusut-o el, dar am zis că este Ziua Iei, aşa că am îmbrăcat o ie cusută de o fată din Voşlobeni, care îmi aminteşte şi de el şi de faptul că tradiţia e o punte între generaţii, e o punte între trecut şi viitor”, a spus Alexandra Ţifrea.
Adreana Teslovan, președinta ASCA Harghita, și-a amintit de începuturile proiectului, inițiat în 2015, și a menționat că rochia sa cu motive tradiționale a fost inspirată de un model purtat de ambasadoarea României la Londra. De asemenea, a evidențiat succesul semnelor de carte și al însemnelor tricolore realizate în șezătoare, care au ajuns în diverse colțuri ale lumii.
Fiecare dintre participanți a povestit cu emoție istoria iilor pe care le purtau – unele împodobite cu mărgele, altele încărcate de amintiri.
Prof. Elena Mîndru, președintele de onoare al Asociației Învățătorilor Harghiteni, a adus în atenție o ie veche de peste 100 de ani, aparținând bunicii sale Ana, pe care a purtat-o pentru prima dată la eveniment.
„Aceasta este povestea iei bunicii Ana, dinspre tată, o femeie vrednică, care a dat naştere la doisprezece copii şi a crescut opt şi a ştiut să împletească munca câmpului cu munca în gospodărie, cu tot ce a însemnat meşteşugul de la ţară. Ea este cusută pe pânză ţesută în casă, iar după model, după simboluri, după coloristică, este o ie pe care o purtau, la vremea aceea, femeile trecute de prima tinereţe, mame, gospodine, femei care aveau grija vieţii familiei în mâinile lor. Şi, pentru că mai are şi mărgele, am înţeles, documentându-mă în sat, că mărgele aveau acele ii pe care femeile le purtau în zilele de sărbătoare”, a povestit ea.
Dorind ca nepoatele sale să ducă mai departe povestea, Elena Mîndru și-a comandat o ie cusută manual, cu negru predominant și mărgele în culorile tricolorului.
„Ziua Iei am sărbătorit-o împreună cu colegele mele învățătoare. S-a potrivit ca școala de vară a noastră, a cadrelor didactice, să fie organizată exact în perioada în care este și Ziua Iei. Am marcat această zi printr-o activitate specială în care toate eram îmbrăcate în frumoasa ie românească. Ce înseamnă pentru mine ia? Înseamnă tradiție, înseamnă continuitate. (…) Este o sărbătoare pentru noi, dascălii, să fim astăzi alături și împreună și să punem în valoare tradiția românească”, a subliniat prof. Lucia Borbeli, inspector școlar.
Alți participanți au relatat cum au învățat să coasă în copilărie, într-un mediu unde ia era o prezență constantă în viața satului, sau cum ia i-a ajutat să se reconecteze cu România și să-și aline dorul de casă atunci când erau departe. Un sentiment comun împărtășit de majoritatea celor prezenți a fost modul în care ia îi ajută să simtă o legătură profundă cu strămoșii și cu rădăcinile lor.
Prof. Liliana Mihalache, directoarea Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu”, a descris ia ca fiind o emoție, amintindu-și de bunica sa din Oltenia, care a cusut ii pentru a-și crește copiii și de la care a învățat că poți face orice îți propui.
Profesorul de religie ortodoxă Alin Damian Purice, însoțit de soția sa, a subliniat importanța transmiterii valorilor tradiționale către copii.
Maria Olaru, cunoscută ca doamna Mimi, una dintre cele mai vechi membre ale Grupului „Șezătoare la Miercurea-Ciuc”, a povestit cum dragul de a coase, deprins de la părinți și bunici, a rămas o mare bucurie chiar și după zeci de ani.
„Dragul de a coase l-am învăţat de la bunicii mei din Sărmaş, care se ocupau cu tăbăcitul pieilor. Bunicul meu făcea cojoace, bundiţe, iar bunica mea, străbunica le cosea cu aţă făcută din cânepă şi din in, colorate de ele, iar eu, mică, pe lângă ei, învăţam cu acul. (…) Dar cine m-a învăţat cel mai bine să-l ţin în mână a fost tăticul meu. Când eram în clasa a patra, singură, pe câmpurile din comuna Sărmaş, cu caii, cu vitele, le păşteam şi îmi făceam singură iile. (…) Şi de acolo vine dragul de a coase. Acum, că sunt în pensie, cred că satisfacţia cea mai mare pe care o am e să ţin acul, să cos, să am imaginaţie, să mă consult şi să fac lucruri care, într-adevăr, reprezintă o plăcere minunată”, a mărturisit Maria Olaru.
EMILIA ȘERDEAN
