Viaţa cotidiană a românilor din Gheorgheni în perioada interbelică (III) | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 21 septembrie 2021
Home » Societate » Viaţa cotidiană a românilor din Gheorgheni în perioada interbelică (III)
Viaţa cotidiană a românilor din Gheorgheni în perioada interbelică (III)
Bustul lui Teodor Chindea, editorul „Gazetei Ciucului”, la Școala Generală nr. 1 Voșlăbeni

Viaţa cotidiană a românilor din Gheorgheni în perioada interbelică (III)

La începutul lunii februarie 1936 s-a ţinut festivalul Liceului „Sf. Nicolae”, în sala de teatru a Hotelului Central din localitate, prilej pentru a cunoaşte puţin şi starea de spirit din urbe. Gazeta Ciucului afirmă că acest eveniment era „de mult pregătit şi mai ales de mult aşteptat în agonia acestui trist orăşel, torturat încă de iluzia zilelor de prosperitate de eri…”. Este apreciat ca reuşit programul de muzică, condus de prof. Precup, deşi se aştepta „şi mai mult de la d-sa”. S-a prezentat apoi, „mulţumitor”, piesa „Se face ziuă”, de Zaharia Bârsan, „deşi publicul din sală n-a fost tocmai mulţumit de alegerea piesei”. Nu „pentru valoarea ei dramatică incontestabilă, cât pentru menajarea invitaţilor minoritari, care au răspuns în număr mare invitaţiei de participare”. Au urmat exerciţiile de gimnastică, dansuri şi la sfârşit dansul, cu „Belşug de tinereţe şi de bună dispoziţie generală până în zorii zilei…. Gazeta înşiră o întreagă galerie de participanţi, români şi maghiari: Protopopescu, procuror general la Curtea de Apel Mureş, maiorul Rădulescu din Miercurea-Ciuc cu soţia, inginerul Băcanu cu soţia, judecătorul Mircea Klein cu soţia, directorul Liceului, Theodor Chindea, cu soţia, prof. Teodor Anastasiu cu soţia, abatele Szabó György, preotul Vákár József, protopopul Artemiu Boeriu cu soţia, slt. Emil Costea, prim-pretorul Gabor cu soţia, prof. Iosif Duma cu soţia, prof. Ioan Beju, prof. Baktay cu soţia, Alex. Sabău cu soţia, notarul public dr. Emil Precup cu soţia, George Poenaru cu soţia, doamna Anghelescu, medicul CFR dr. Baranyi cu soţia, Emeric Kassay cu soţia, Ciobotaru cu soţia, doamna Sevastiţa Angheluţă, Cimpoeru cu soţia, Grecu cu soţia, domnişoarele: Alice Csiky, Katona, Kassay, Branea, Alter, Constantinescu, Bârlădeanu; judecătorul C. Filipescu, avocatul Ioan Păcurariu, farmacistul Gáll, dr. Katona, T. Negoescu din Ditrău, Moldovanu, Tomozei, prof. Iuliu Nagy, prof. Petricu, prof. Niculescu, prof. Budac, prof. Bindea, prof. David, György Géza, Hegyessy, Kiss, Micu, V. Bitea ş.a.

Despre stagnarea edilitară în Gheorgheni scrie şi Paul Nedeleanu în Gazeta Ciucului din 15 martie 1936. Problema edilitară a rămas în suspensie şi pentru anul 1937, deşi în anul precedent Primăria s-a îmbogăţit cu câteva milioane prin vânzarea de parchete de păduri, comisia interimară condusă de preotul Aurel Negoescu, din partea liberalilor, „n-a rezolvat niciuna din problemele care interesează viaţa orăşelului nostru” – scrie Gazeta (de orientare ţărănistă). „Canalizarea a rămas încă un ideal îndepărtat. Pavarea oraşului a devenit o problemă tot atât de dificilă de rezolvat ca şi quadratura cercului”. S-au dat în licitaţie câteva sute de metri de pavaj, dar lucrările nu s-au început. S-a început construirea unei şcoli primare lângă gară. „O hurdughie de clădire pentru care se risipeşte o sumă importantă de bani şi care din punct de vedere arhitectural constituie o nemeritată ofensă pentru bunul gust…”. S-a mai achiziţionat o trăsură pentru primar, prevăzută cu o frumoasă stemă a oraşului.

Avocatul I. Păcuraru „urechează” pe un tânăr corespondent din Gheorgheni al marelui ziar „Universul” din Bucureşti în Gazeta Ciucului din 15 februarie 1937, sub titlul „Rică Venturiano – profesor de naţionalism”. Acesta l-a acuzat pe şeful staţiei CFR din oraş, I. Berbec, că protejează personalul minoritar în dauna celui românesc. Avocatul arată opiniei publice că I. Berbec „n-are nevoie de certificatele de românism ale oricărui băieţandru” şi este „unul din puţinii şefi de staţie români care să fi făcut dovada unor frumoase sinţăminte româneşti. N-a fost manifestare culturală românească la care d-l I. Berbec să nu fi fost prezent. N-a fost gest şi n-a fost iniţiativă pe plan naţional la care acelaş să nu fi contribuit din toată inima şi să nu fi pus serios umărul de câte ori i s-a cerut….Băieţandrul” nu scapă să mai fie catalogat cu „scrib mărunt”, „măruntul corespondent” etc.

Monotonia vieţii sociale cotidiene a orăşelului este spartă câteodată cu evenimente culturale remarcabile. În 20 februarie 1937 a avut loc concertul baritonului Jean Manolescu şi al doamnei Emilia Guţianu-Alexandrescu de la Opera din Bucureşti, care au cântat arii clasice şi populare. Publicul numeros a fost entuziast. „A fost o seară de muzică aşa cum nu a mai fost în Gheorgheni de mulţi ani”.

O problemă cu totul nouă apare în Gazeta Ciucului din 1 iunie 1937, aceea a denumirilor româneşti de instituţii în zonă. Profesorul Teodor Anastasiu scrie un articol de fond împotriva denumirii şcolilor „Dr. C. Angelescu” din ţară. Se declară împotriva recunoştinţei care ajunge a nu mai fi „nici măsurată şi nici discretă”. Afirmă că la Gheorgheni şi Mădăraş s-au ridicat şcoli cărora s-a dat numele ministrului Educaţiei Naţionale de atunci, dr. C. Angelescu, în semn de omagiu pentru el. În ţară sunt sute de şcoli ridicate în timpul său şi toate au această denumire, scrie autorul. Prof. Anastasiu îi recunoaşte ministrului meritele, de „om al şcoalei” şi dragostea pe care a manifestat-o şcolii româneşti şi slujitorilor ei, dar toate acestea „nu justifică însă abuzul acesta cu numele său”. Califică drastic acest aspect ca „îngust spirit de servilism”, „strâmtă judecată”, „completă lipsă de apreciere” etc. Scrie că „La Gheorgheni, de pildă, în amintirea trecerii spre Blaj, prin Cheile Bicazului, a marelui nostru Eminescu, nu s-ar fi putut da numele poetului, şcolii cu pricina? S-au numele acelui venerabil protopop Elie Câmpeanu, originar din părţile acestea şi care a suferit pentru cauza românilor din secuime? Sau numele d-rului Ioan Raţiu, de care se leagă atâtea rari şi scumpe amintiri?”. Este o greşeală a învăţătorimii „că nu ştie folosi rarul prilej al ridicării unei şcoli pentru a-i dărui simbolic un nume din luminoasa galerie a marilor noştri înaintaşi”. Ministrului îi oferă respectuos prilejul de a reflecta „dacă e bună această exagerare şi dacă nu crede nimerit a stăvili puţin această manie”, pentru a nu acoperi, nici şcoala, nici ministerul „de ridicolul unei situaţii caraghioase”. Aşadar, un duş rece venea dinspre Gheorgheni spre ministru şi spre servilismul omagiatorilor.

Gazeta Ciucului nu iartă nici pe unii conaţionali drept credincioşi ortodocşi din localitate, care – ce-i drept, au făcut un gest frumos să contribuie cu bani la pictura câte unui sfânt pe pereţii interiori ai Bisericii Ortodoxe (în 1937) ce urma în septembrie să fie sfinţită – dar e „păcat cum a fost maltratată admirabila pictură cu unele inscripţii cu literă de-o şchioapă, arătând numele, prenumele şi biografia donatorului”. Arată că „frumuseţea daniei consistă întotdeauna şi în discreţia ei”.

Acelaşi spirit realist, pătrunzător, Andrei Trestian, în numărul din 28 august 1937 al Gazetei Ciucului, atrage atenţia necruţător asupra pasivismului românesc în cultură mai ales, faţă în faţă cu activismul minoritarilor maghiari. Arată că presa maghiară vorbeşte despre impresiile ungurilor care au vizitat Transilvania în acea vară şi scria bucuroasă că „în mai toate centrele din Ardeal trebuie să afirmăm – ca o dovadă strălucită a vitalităţii noastre – se remarcă, cu toată vitregia împrejurărilor, nu numai superioritatea noastră economică, dar şi o puternică influenţă culturală maghiară”. Andrei Trestian le dă dreptate, „în largă măsură”, acestor publicaţii. Sunt câteva centre unde se manifestă „o puternică ofensivă a sufletului românesc”, dar sunt foarte multe oraşe cu rare pulsaţii ale unei culturi româneşti. Dă exemplu oraşul Gheorgheni: „Că un liceu îşi înalţă în mijlocul oraşului falnica arhitectură, că se ridică şcoli şi mândre biserici… Ce folos dacă înlăuntrul lor nu pulsează viaţa românească pe care o aşteptăm, şi ce folos mai ales dacă în afară de zidurile lor ele nu radiază strălucirea unei culturi româneşti”. De la liceu „ar trebui să plece toate frumoasele iniţiative” şi „Mai ales aici, la Gheorgheni, într-un centru minoritar atât de important”. Autorul vede „Pretutindeni, aceeaşi vinovată pornire spre comoditate, spre lenevia spiritului…”. În contrast, minoritarii maghiari au un activism şi o permanentă mişcare sufletească „în câmpul ideilor”, ceea ce se vede prin librării, spune autorul. Sigur că semnalul de alarmă al lui A. Trestian este scris cu durere şi se voia un îndemn pentru conaţionali spre o mai profundă implicare şi mobilizare pe plan cultural. Să nu uităm de şarjele amicale din anul de început al Gazetei Ciucului din 1929, când se informa publicul la câte „opere” foarte „serioase” erau înhămaţi bieţii intelectuali români din Gheorgheni.

Dar toate aceste frământări demne pe plan naţional românesc au fost brusc întrerupte de răsturnarea feroce a Dictatului de la Viena.

Noi cercetări documentare vor scoate la lumină şi alte aspecte ale vieţii cotidiene a românilor din Gheorgheni în perioada interbelică.

Vasile LECHINȚAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.