Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului – ediţia XXII, amânată din cauza decalării alocărilor financiare

0

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a anunţat că ediţia din acest an a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, eveniment reprezentativ dedicat românilor din ţară şi din afara graniţelor, se va amâna.

Redăm mai jos din comunicatul forului:

„Această decizie dureroasă vine ca urmare a situaţiei financiare la nivel naţional si amânării semnării acordurilor de parteneriat de către entitatea finanţatoare a proiectului nostru declarat câştigător. Deşi speranţa noastră a fost până în ultima clipă că aspectele birocratice se vor rezolva şi că vom putea onora promisiunea făcută comunităţii, comunicarea oficială primită arată că semnarea documentelor nu va fi posibilă înainte de jumătatea lunii septembrie 2025. Întrucât Secretariatul General al Guvernului şi-a manifestat dorinţa de continuare a colaborării şi de alocare a finanţărilor, suntem nevoiţi sa reprogramam evenimentul pentru începutul lunii octombrie.

În lipsa fondurilor, nu putem organiza acest eveniment la standardele de calitate, profesionalism şi reprezentativitate care i-au definit toate ediţiile de până acum. Nu ne permitem să reducem semnificaţia lui la o simplă formă fără fond. Ar fi nedrept faţă de invitaţii care şi-au confirmat deja participarea, faţă de comunităţile pe care le reprezentăm şi faţă de idealurile pe care acest spaţiu le-a susţinut de-a lungul timpului.

Suntem profund dezamăgiţi de această situaţie. Timp de luni de zile am fost puşi în faţa unui impas prelungit, am adaptat planuri, am ajustat documente, am păstrat vii toate liniile de comunicare, în speranţa că vom putea merge mai departe. Dar fără repartizarea resurselor financiare, nu putem risca organizarea unei ediţii grăbite, incomplet finanţate şi, inevitabil, imperfecte. Nu vrem ca acest eveniment, care înseamnă atât de mult pentru românii din toate colţurile lumii, să lase un gust amar sau să nască nemulţumiri.

Şi totuşi, nu renunţăm. Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, alături de partenerii săi, anunţă intenţia fermă de a organiza, în luna octombrie 2025, un eveniment dedicat comunităţilor româneşti de pretutindeni, cu accent pe păstrarea identităţii naţionale, atât în afara graniţelor, cât şi în interiorul lor. Drept urmare, în prima jumătate a lunii octombrie, în condiţiile în care alocările bugetare şi posibilităţile organizatorice vor permite, vom relua acest demers la înălţimea cuvenită.

Până atunci, este important să precizăm că Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, în forma şi structura consacrată, nu se va putea desfăşura în luna august, iar orice alt eveniment organizat în această perioadă nu are legătură cu organizatorii actuali şi nu reprezintă o continuare a Universităţii de Vară, ci iniţiative particulare distincte.

Regretăm situaţia actuală, cu atât mai mult cu cât, timp de peste două decenii, Universitatea de Vară s-a desfăşurat în locaţia sa tradiţională, devenind nu doar un prilej de reîntâlnire a comunităţilor româneşti, ci şi un cadru de reflecţie şi analiză a problemelor cu care acestea se confruntă. Evenimentul a fost, totodată, un spaţiu de identificare a soluţiilor viabile şi de formulare a unor propuneri concrete către conducerea statului şi către executiv, în vederea adaptării politicilor României la nevoile şi realităţile comunităţilor româneşti.

Rămânem aici. Şi mergem mai departe. Cu credinţă, cu luciditate şi cu încredere că lucrurile esenţiale nu se pierd niciodată, ci se amână doar pentru a fi împlinite aşa cum se cuvine”.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.