Un proiect special dus la bun sfârşit de handbalista harghiteană Éva Kerekes: În această vară a redat o nouă înfăţişare şcolii din comuna natală, alături de handbal, marea ei pasiune fiind şi desenul
- „Faptul că am putut să las munca mea la fosta mea şcoală este absolut extraordinar şi mă bucură gândul că mulţi copii o să fie extrem de fericiţi când o să vadă cât de unică a devenit şcoala lor”
Pasionaţii de sport, în general, şi cei de handbal, în special, o cunosc deja pe Éva Kerekes. Născută în comuna harghiteană Zetea, a avut primul contact cu handbalul când era în clasa a IV-a, iar primul antrenament l-a avut un an mai târziu. În liceu, ajungând la Odorheiu Secuiesc, a intrat la echipa de junioare a echipei din municipiul de pe Târnava Mare. Aici a fost văzută de fosta mare jucătoare Carmen Amariei, care era antrenoare a lotului de junioare, astfel că a venit şi prima convocare la naţionala „mică”. Când era în clasa a XII-a, a fost împrumutată la CSM Târgu Mureş, unde a evoluat la junioare, primind şi premiul pentru „Cea mai bună extremă stângă”. Inevitabil, au venit şi oferte din partea echipelor din prima ligă de handbal, Éva alegând-o pe cea de la CS Minaur Baia Mare. După 5 ani petrecuţi la echipa băimăreană, a urmat transferul la Gloria Bistriţa. Cu această echipă, Éva Kerekes a jucat în Liga Campionilor, a câştigat campionatul naţional şi a jucat la Campionatul Mondial, în lotul României. Acum îmbracă tricoul echipei Corona Braşov.
***
Însă, acest material este despre o altă pasiune a tinerei de 25 de ani, dintr-o întâmplare aflând că, pe lângă handbal, se pricepe şi la desen, pe care, recent, l-a dus dincolo de hobby. Drept dovadă este un proiect pe care l-a dus la împlinire chiar în această vară, prin care a dat o altă înfăţişare şcolii din comuna ei natală.
Când am contactat-o şi am întrebat-o dacă vrea să scriem despre asta, nu a ezitat. Şi chiar dacă se afla la un turneu de pregătire, şi-a rupt din timp pentru a ne răspunde la câteva întrebări.
La o vârstă fragedă, de la mâzgălituri a trecut, în scurt timp, la desene cu formă şi sens
– Înainte să detaliem puţin acest subiect, al proiectului pe care l-ai avut în această vară, vreau să te întreb de unde ai pasiunea pentru desen şi cât timp ai pentru ea?
– Pasiunea mea pentru desen a apărut de la o vârstă foarte fragedă. Nu vă mint când vă spun: de când sunt capabilă să ţin orice fel de creion în mână, chiar de atunci desenez. Dacă nu mă înşel, mama mea chiar şi-a păstrat primele mele desene pe care le-am făcut la vârsta de 1-1,5 ani; de obicei, copiii la această vârstă nu sunt capabili decât să facă nişte mâzgălituri. Aşa am început şi eu, însă foarte repede am trecut de la mâzgălituri la stadiul de a desena ceva cu formă şi sens, de exemplu m-am desenat pe mine, familia şi animalele noastre din curte.
Această pasiune întotdeauna a făcut parte din viaţa mea zilnică, chiar şi pe lângă handbal. Uneori asta e cea mai bună activitate de relaxare între două antrenamente.
În general, când nu mă aflu în deplasare, am câteva ore pentru a desena ceva în timpul sezonului competiţional, iar în afară de asta, mare majoritatea din zilele mele libere le petrec cu creativitatea.
– Ce-ţi place să desenezi mai mult?
– În ultima vreme, cel mai mult îmi place să desenez din viaţa mea personală, adică după nişte poze făcute cu telefonul. Pe lângă asta, mi-a plăcut foarte mult să-mi desenez personajele mele preferate din desenele animate sau jocurile video, cum ar fi Naruto, Pokémon, Spider-man, Harry Potter etc.
Ideea proiectului a fost lansată de tatăl ei, iar mama şi sora ei, cu experienţă în arte, au ajutat-o cu desenul
– Trecând la proiectul amintit mai sus, cum şi când a pornit ideea de a oferi un nou aspect şcolii din Zetea?
– Ideea a fost a tatălui meu care lucrează la şcoala respectivă. El a venit cu sugestia de a transforma peretele unei clădiri adiţionale a şcolii (baia de exterior a instituţiei).
– Fiind vorba de o suprafaţă destul de mare, a implicat şi ceva costuri, aici gândindu-mă inclusiv la materiale, vopsea în primul rând. A fost un proiect susţinut cu finanţare sau a fost muncă 100% voluntară, inclusiv partea de materiale?
– Materialele deja erau oferite de către şcoală, fiind donate de ceva vreme de către cineva pentru transformarea şcolii, iar eu am avut la mine nişte spray-uri de graffiti rămase de la un proiect făcut pentru o colegă (gardul de la Casa MaBo). Am mai cumpărat nişte materiale esenţiale din banii mei, însă în mare parte le-am folosit pe cele oferite de instituţie.
– Aproximativ, ce suprafaţă ai reuşit să desenezi?
– Dacă nu mă înşel, suprafaţa a fost în jur de 12 m x 3,5 m. Dificultatea proiectului totuşi a fost mai mult din cauza faptului că suprafaţa, pereţii, nu era netedă, ci rugoasă, astfel a necesitat mult mai multă atenţie, răbdare şi precizie.
– Partea ta s-a rezumat doar la desene sau şi la vopsit?
– Partea mea s-a rezumat la absolut tot, m-am ocupat de tot. Am pregătit terenul pentru proiect, am pregătit culorile, am vopsit fundalul, am făcut schiţele, am colorat multe caractere, le-am făcut conturul etc.
Bineînţeles, am primit foarte mult ajutor de la mama mea (ea fiind profesoară de educaţie plastică) şi de la sora mea (care este studentă la facultatea de artă), ele ocupându-se de aceleaşi sarcini ca mine (în afară de pregătirea culorilor şi pregătirea schiţelor). Încă o dată le mulţumesc pentru ajutorul oferit!
Concept propriu şi o muncă de câteva zeci de ore
– Când şi în cât timp ai reuşit să termini proiectul?
– În vacanţa mea competiţională m-am ocupat de acest proiect şi mi-a luat per total 4-5 zile, făcând naveta de 3 ori din oraşe diferite. Calculând în ore, am putea vorbi despre 20-24 de ore de muncă, în jur de 3-6 ore pe zi, în funcţie de disponibilitatea timpului.
– Vorbeşte-ne puţin despre desenele de pe clădire. Ce caractere ai ales şi dacă ai vrut, prin acestea, să exprimi o poveste. Le-ai ales tu sau au fost ideea altcuiva?
– Inspiraţia a fost complet a mea. Nu are o poveste specifică, doar mi-am dorit să fie o scenă dinamică, cu caracterele mele preferate şi ale copiilor.
Înainte să mă ocup de schiţă, totuşi, m-am gândit să verific la nişte magazine binecunoscute ca Sinsay, Pepco, Kikk care sunt personajele cele mai cunoscute din secţia de copii sau care sunt acele desene animate recent lansate care au şi succes mare în lumea copiilor mici. Combinând toate aspectele de mai sus, am creat o imagine dinamică care redă senzaţia că ne aflăm într-un joc video sau desen animat.
– Cât de mare a fost satisfacţia că ai reuşit să-ţi laşi amprenta în comunitatea de unde ai plecat prin acest proiect?
– Concluzia mea finală este doar una: sunt foarte mândră de acest proiect reuşit. A fost o experienţă unică, am învăţat foarte mult din ea şi îmi doresc în viitor să mă folosesc şi mai mult de această experienţă acumulată. Faptul că am putut să las munca mea la fosta mea şcoală este absolut extraordinar şi mă bucură gândul că mulţi copii o să fie extrem de fericiţi când o să vadă cât de unică a devenit şcoala lor.
– Mulţumesc, felicitări şi mult succes!
LIVIU C.
