Un nou pas, o nouă ţintă | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 9 decembrie 2021
Home » Sănătate » Un nou pas, o nouă ţintă
Un nou pas, o nouă ţintă

Un nou pas, o nouă ţintă

La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc au ajuns un Computer tomograf și un RMN

La ora 9:00 a zilei de 24 iunie a.c., la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc a avut loc un eveniment ceva mai deosebit, poate şi pentru faptul că atât reprezentanţii Consiliului Judeţean Harghita, în frunte cu preşedintele lor, domnul Borboly Csaba, cât şi reprezentanţii gazdelor, în frunte cu managerul lor, dr. Demeter Ferenc, erau relaxaţi, transmiţându-ne o stare de bine şi nouă celorlalţi aflaţi acolo. Şi asta pentru că pe ordinea de zi a întâlnirii figurau două veşti îmbucurătoare: prima era aceea că o parte a Secţiei ATI a devenit funcţională; a doua că spitalul dispune acum de un CT şi un RMN, ambele de ultimă generaţie, care permit diagnosticarea mai sigură şi mai rapidă a pacienţilor!

În cuvântul său de prezentare a evenimentului la care aveam să fim martori, preşedintele CJ Harghita a readus în atenţia celor prezenţi importanţa deciziei luate cu privire la reabilitarea spitalului şi posibilitatea asigurării liniilor de gardă la ATI, subliniind că „s-au primit multe oferte de ajutor, existând o solidaritate în acest sens, poate ceva mai vizibilă acum…”.

Referitor la perspectiva mai puţin apropiată, trebuie să vă spun că asul din mânecă a fost la dr. Lanyi Szabolcs, profesor al Universităţii „Sapientia” şi membru al Consiliului de administraţie al SJU desemnat de Consiliul Judeţean, care a precizat că la propunerea d-lui Borboly de a face posibilă existenţa în această unitate a unui centru de cercetare, instituţia de învăţământ superior se va implica şi va sprijini întregul demers ce va facilita pasul către o nouă ţintă. Mai lent, dar motivat, noul pas nu va rămâne, din câte am înţeles eu, deloc singular, ceilalţi urmând să ducă la atingerea obiectivului propus: ridicarea gradului SJU Miercurea-Ciuc, de la III la II, cu tot ceea ce presupune o astfel de clasificare, fără a fi scăpate din vedere fondurile ce pot fi alocate lui de la bugetul de stat.

Cât priveşte CT, s-a arătat că el a fost cumpărat la finele anului 2014, a primit autorizaţia de funcţionare în 2015 şi a costat peste 1.000.000 lei, sumă ce reprezintă 70% din banii pe care i-a dat CJ Harghita spitalului.

O surpriză foarte plăcută am avut în momentul în care am aflat că dr. Andrei Bursan, specialist în radiologie şi imagistică medicală, este din Miercurea-Ciuc şi că aici vrea să lucreze, gândul de a fi alături de familie nemailăsând loc celui de a-şi părăsi ţara. L-am simţit dedicat profesiei, sigur pe sine şi sigur pe colegii lui, cei de aici sau cei de undeva aflaţi mai departe, împreună cu care formează o echipă gata să ofere accesul la CT fără nici o barieră de… timp.

Cu gândul că avem poate puţin noroc, mai reţin din afirmaţiile dr. Bursan că investigaţiile făcute cu ajutorul Computerului tomograf (CT) sunt gratuite, spitalul având contract cu CAS Harghita, care preia astfel integral cheltuielile.

Numit de d-l Borboly drept „chirurgul ce trebuie să elimine tumoarea canceroasă din corpul unui pacient care trebuie complet vindecat”, directorul Direcţiei de investiţii din cadrul CJ, d-l Zsombori László, şi-a exprimat speranţa că, până vine iarna, toate lucrările de reabilitare, inclusiv blocul operator, vor fi încheiate. Asta, după mine, înseamnă că pacientul a fost salvat, iar noi, cei prezenţi la evenimentul recent consumat, vom putea închina înainte de a trece pragul următorului an un pahar de şampanie pentru sănătatea Sănătăţii.

Cu sublinierea că pe lucrările efectuate la ATI s-au dus peste 500.000 de lei din bugetul Consiliului Judeţean Harghita, că patru saloane din cele şase sunt gata şi că blocul operator va dispune de zece săli de operaţie faţă de cinci câte are în prezent, permiteţi-mi să vă ofer încă o informaţie, pe cât de utilă, pe atât de importantă pentru cetăţenii acestui judeţ, şi anume cea legată de „fratele mai mare al CT”, cum avea să ne lămurească dr. Bursan, pentru a cărui achiziţie au fost achitaţi circa 1.000.000 euro de către cel mai important furnizor de servicii private în domeniul imagisticii medicale din ţară: Hiperdia. Un nume pe care îl poartă acum şi clinica realizată în parteneriat cu autorităţile locale şi SJU Miercurea-Ciuc, în a cărui incintă şi funcţionează, dotată fiind cu un echipament de Rezonanţă Magnetică fabricat în 2015.

A 20-a în salba de clinici Hiperdia, Clinica din Miercurea-Ciuc mai dispune şi de un sistem informatic implementat în toate centrele reţelei prin care pacienţii ei pot beneficia de cele mai sigure diagnostice oferite de medici specialişti din centre universitare cum ar fi Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara sau Braşov.

Şi vă spun că avem de ce ne bucura întrucât, potrivit domnului dr. Bursan, un asemenea RMN nu există nici la Târgu-Mureş. Problema e că, deşi intră în discuţie un aparat foarte performant din punct de vedere tehnic, nu tot omul poate beneficia de el pentru a nu-şi periclita mai rău sănătatea.

Privind însă atent paharul pe care scrie Hiperdia, observăm în partea plină a lui contractul cu CAS Harghita, ceea ce înseamnă că pentru o astfel de investigaţie pacienţii nu plătesc nimic, iar în partea goală lista de aşteptare, ocupată deja până în luna septembrie a.c. De ştiut e totuşi că, dacă cineva îşi poate permite să achite pe loc o sumă cuprinsă între 450 şi 750 lei, variabilă de la caz la caz, având asupra sa şi un bilet de trimitere de la medic, atunci totul e în ordine deoarece investigaţia se rezolvă imediat.

Şi ar mai fi ceva: fratele mai mare al CT are un frate mai mic care a fost cumpărat din banii CJ Harghita pentru spital, unitate căreia îi şi aparţine. Important e, mai arăta dr. Andrei Bursan, că el, RMN, este şi poate fi folosit cu rezultate foarte bune în clarificarea unor probleme existente la genunchi, cot, braţ, sau la alte segmente de mici dimensiuni ale membrelor superioare ori inferioare, fără listă de aşteptare şi fără costuri…

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.