Campanie ADR

Un nou accident la trecerea peste calea ferată de la Jigodin

0

Azi dimineață, cu puțin timp înainte de ora 8:00, la trecerea peste calea ferată de la Jigodin, la ieșirea din Miercurea-Ciuc, a avut loc un nou accident, al doilea în această lună.

Potrivit biroului de presă al IPJ Harghita, B.I. de 43 de ani, din Miercurea-Ciuc, aflat la volanul unui autoturism, nu s-a asigurat când a vrut să traverseze calea ferată și a fost lovit de un tren Regio care circulă pe direcția Brașov – Siculeni.

În urma impactului, mașina a fost aruncată la aproximativ 25 de metri, însă șoferul se poate considera norocos, ținând cont de faptul că, deși a fost transportat la spital, a reușit să meargă singur până la autospeciala ambulanței.

CFR Călători a precizat că pasagerii din tren nu au fost puși în pericol, iar în urma impactului locomotiva a fost avariată, trenul reluându-și circulația cu o alta.

Ca urmare a incidentului, circulația feroviară a fost blocată două ore, atât trenul Regio implicat în accident, cât și alte două garnituri (Brașov – Budapesta și Budapesta – Brașov) având întârzieri.  (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.