Un dosar penal şi amenzi de 44.000 de lei, aplicate unor service-uri și operatori economici din domeniul comerţului cu piese auto
O acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii în domeniul vehiculelor scoase din uz, al activităţilor de tip service auto şi al comerţului cu piese auto noi şi second-hand a avut loc astăzi, fiind verificaţi 10 operatori economici. Controalele au fost efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Harghita, în colaborare cu reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Harghita şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita.
Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Harghita, în urma celor 10 controale au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare de 44.000 de lei, şi a fost dispusă confiscarea sumei de 2.082 de lei, reprezentând venituri nefiscalizate.
Totodată, conform sursei citate, în cazul unui operator economic poliţiştii au întocmit un dosar penal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/2008, ca urmare a constatării lipsei autorizaţiilor ISCIR necesare.
„Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor ilegale”, au transmis reprezentanţii IPJ Harghita.
