Un desen, un gând: „Inner World” de Vitaliy Gonikman

- Ne place să credem că vedem şi înţelegem lumea aşa cum este. Dar, de fapt, o vedem întotdeauna doar din locul în care stăm fiecare
Ne putem considera reflexivi şi deschişi la minte. Putem învăţa să ascultăm, să înţelegem, să acceptăm diferenţele. Putem petrece ani încercând să devenim mai raţionali, mai toleranţi, mai conştienţi de complexitatea celorlalţi.
Şi, totuşi, undeva în interiorul nostru, există o încăpere închisă. O lume privată din care privim spre ceea ce se află afară. De acolo totul se vede şi se simte altfel. Interpretăm oamenii prin propriile experienţe. Le judecăm alegerile prin valorile noastre. Recunoaştem bunătatea în funcţie de ceea ce înseamnă bunătatea pentru noi şi condamnăm greşeala după limitele pe care noi înşine le-am trasat între bine şi rău.
Chiar şi atunci când încercăm să înţelegem un alt om, o facem prin raportare la sine, adică tot prin propriile limite. Poate că fiecare om este, într-un fel, o insulă. Sau o cutie închisă, în care există un întreg univers alcătuit din amintiri, frici, dorinţe, convingeri, contradicţii şi lucruri care nu au fost niciodată rostite.
În interiorul acestei lumi, fiecare lucru are un sens. Acelaşi gest poate fi generos pentru cineva şi intruziv pentru altcineva. Tăcerea poate însemna linişte, indiferenţă, teamă sau durere. Ceea ce pentru un om înseamnă libertate, pentru altul poate părea egoism. Ceea ce din exterior pare iraţional poate avea o logică perfectă în lumea interioară a celuilalt.
Şi astfel umblăm unii printre ceilalţi, convinşi că ne înţelegem. Dar niciodată nu avem imaginea întreagă. Şi poate uneori râdem, ironizăm sau dispreţuim când nu este cazul.
Putem deschide uşile lumilor noastre interioare. Putem asculta, întreba, învăţa şi încerca să privim dincolo de propriile filtre. Şi, totuşi, o anumită distanţă va exista mereu între o minte şi alta. Poate că aceasta nu este o nereuşită a înţelegerii, ci una dintre condiţiile existenţei şi limitelor umane.
Fiecare dintre noi poartă în sine o lume în care nimeni altcineva nu poate pătrunde. Arătăm în general doar ce vrem, ce ne favorizează. Iar „Inner World”a lui Vitaliy Gonikman poate fi o amintire discretă a acestei arhitecturi invizibile şi extrem de complexe – a zidurilor care ne protejează, a zidurilor care ne limitează şi a universului straniu care există în spatele lor.
Profilul artistului: [https://peopleandpaintings.com/vitaliy_gonikman]
Cosmina Marcela OLTEAN
