Tulgheş: Proiecte în valoare de aproape 9,4 milioane lei, pierdute sau amânate din cauza măsurilor pentru reducerea deficitului bugetar

- Primarul comunei: „Măsurile luate de Guvern privind reducerea deficitului bugetar ne-au lovit din plin”
Un număr de patru proiecte care urmau să fie implementate de Primăria Tulgheş, în valoare de aproximativ 9,4 milioane lei, au fost pierdute sau amânate, ca urmare a măsurilor adoptate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar. Despre situaţia proiectelor finalizate sau care urmau să fie implementate în comuna Tulgheş în acest an am stat de vorbă cu primarul localităţii, Marcel Vancu.
Edilul a explicat că „măsurile luate de Guvern privind reducerea deficitului bugetar ne-au lovit din plin”. „Ne-au prins pe nepregătite. Noi aveam mai multe proiecte în derulare. Le-am eşalonat în timp, ştiind foarte bine că avem posibilitatea să le finalizăm până la data la care au fost ele contractate”, a declarat primarul. Astfel, conform acestuia, prin prisma situaţiei politico-economice actuale, două proiecte ale Primăriei Tulgheş, finanţate în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), au fost amânate. Unul dintre ele – „Renovarea eficienţei energetice a sediului Primăriei comunei Tulgheş” – are o valoare de 1.880.872 lei, TVA inclus. Al doilea, care viza reabilitarea unei clădiri fost internat şcolar în vederea îmbunătăţirii serviciilor şcolare, unde funcţionează o cantină şcolară, are o valoare de 1.415.061 lei cu TVA. Edilul a explicat că la ambele proiecte contractele de finanţare erau semnate. „Eram într-o fază avansată de achiziţie publică. Conform legii, sigur, a trebuit să renunţăm la ele”, a explicat Marcel Vancu.
Un proiect pierdut avea obţinută finanţare prin Programul Naţional „Anghel Saligny” şi viza modernizarea unor drumuri de interes local în comună. Proiectul includea şi un pod peste pârâul Putna către strada Cibeni şi avea o valoare de 4.348.127 lei cu TVA. „A picat şi acest proiect”.
Al patrulea proiect amânat obţinuse finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi îşi propunea reabilitarea şi modernizarea şcolii primare cu clasele I-IV din comună, având o valoare de 1.723.314 lei cu TVA. Prin prisma situaţiei politico-economice actuale şi nesiguranţa privind termenele de decontare, firmele nu se angajează în a semna contracte de execuţie, a precizat edilul. În cazul acestui proiect, a spus primarul, achiziţia era făcută şi avea ordinul de începere dat. „Dar din cauza problemelor generate de neplata facturilor de către Ministerul Dezvoltării şi întârzierilor extrem de mari, firma respectivă nu a mai dat curs ordinului de începere. A motivat faptul că, din cauza întârzierilor mari la plăţile de la minister, nu îşi poate asuma responsabilitatea să înceapă o lucrare de o asemenea amploare în condiţiile în care nu are certitudinea că îşi va primi banii la timp”, a spus primarul. Acesta a menţionat că nu se aştepta la asemenea măsuri şi la asemenea probleme. Marcel Vancu a spus că la aceste proiecte s-a lucrat 2-3 ani, fiind obţinute toate avizele, până la faza de obţinere a autorizaţiei de construcţie şi de a ajunge în procedura de achiziţie publică. „Pe lângă faptul că au fost epuizate resurse financiare, au fost resurse umane, vă daţi seama că este o pierdere destul de mare şi e oarecum frustrant şi pentru noi, până la urmă şi pentru comunitate, pentru că toate aceste proiecte erau oarecum consemnate în intenţiile noastre, în discuţiile pe care le-am avut în diverse ocazii cu populaţia din comuna Tulgheş. Erau arhicunoscute şi, din păcate, acum trebuie să avem în vedere şi să explicăm populaţiei care sunt cauzele care au dus la stoparea lor, la oprirea lor. Dar, din păcate, s-a ajuns aici şi efectiv nu ştim dacă aceste proiecte se vor relua, dacă nu se vor mai relua niciodată, pentru că nimeni nu ne spune clar, să ştim ce avem de făcut. La ora actuală sunt stopate, dar nu prea cred că anul viitor vom avea finanţare la ele. Noi aveam posibilitatea să le realizăm în termen pe cele două care obţinuseră finanţare prin PNRR, pentru că erau efectiv lucrări de anvelopare, de schimbarea tâmplăriilor la sediul primăriei şi la acea clădire care aparţine şcolii, dar de fapt e tot în proprietatea primăriei la ora actuală. Termenul îl aveam până la finalul lunii iulie 2026. Noi puteam să închidem lucrările mult mai repede, având contractul semnat”, a declarat primarul.
Proiecte finalizate
În ceea ce priveşte principalele proiecte finalizate, edilul a explicat că au fost două finanţate prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Este vorba despre construirea unei centrale termice şi a sistemelor de apă caldă şi încălzire pe bază de biomasă, pentru Primăria comunei Tulgheş, cu o valoare de aproape 1,5 milioane lei. Acesta a fost finalizat în luna mai. Al doilea proiect a fost înfiinţarea grădiniţei cu program normal, cu o valoare de 1.368.957 lei cu TVA, finalizat în luna septembrie 2024 şi dat în folosinţă în 2025.
Pe lângă acestea, au mai fost realizate investiţii din fonduri proprii, cum ar fi amenajarea unor parcări la şcolile din comuna Tulgheş. De asemenea, comuna a primit două microbuze în urma unui proiect realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Harghita. Primăria mai este angrenată şi într-un proiect ce vizează digitalizarea administraţiei locale, la care „sper din tot sufletul să putem merge în continuare”. Totodată, mai este demarat un proiect cu panouri fotovoltaice, „pentru a echilibra oarecum consumul mare la nivelul primăriei în ceea ce priveşte iluminatul public”. Referitor la costurile cu iluminatul public, edilul a precizat că sunt anumite dificultăţi cu plata lui, deoarece în comună sunt aproape 1.000 de lămpi. „Migrăm şi noi de la un furnizor la altul unde găsim preţuri mai mici pentru a putea asigura pe o durată mai lungă iluminatul public. Dar trebuie să recunosc că facem eforturi majore ca să asigurăm iluminatul pe tot parcursul anului”, a spus primarul, care a menţionat că factura pe o lună se ridică la aproximativ 40-50.000 lei.
Pe lângă aceste proiecte, Marcel Vancu a declarat că au fost şi altele, mai mici, unul cu privire la dotarea serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă.
În ceea ce priveşte asigurarea co-finanţărilor, edilul a spus că în acest an nu a fost o problemă atât de mare cum era în anii trecuţi. „Trebuie să recunosc că am depus eforturi extrem de mari pentru a găsi soluţii pentru toate proiectele pe care le avem”, a spus edilul. Au mai fost co-finanţări asigurate şi de Consiliul Judeţean Harghita, din cotele defalcate şi din repartizările care s-au făcut la nivelul judeţului, care au fost folosite pentru anumite proiecte. Acesta a explicat că probabil ar fi fost anumite probleme dacă ar fi fost scoase la licitaţie proiectele amânate sau pierdute şi se constata că preţurile nu mai corespund. „Odată ce actualizezi preţurile, sigur costurile în plus pică în sarcina noastră şi atunci trebuia să găsim soluţii de co-finanţare”, a declarat Marcel Vancu.
(Într-un număr viitor vom afla, de la primar, care este stadiul lucrărilor la drumul judeţean 127 Tulgheş – Ditrău, dar şi cât de important mai este sectorul agricol în comună.) (Şt.P.)
