Topliţa: Şcoala unde învaţă copiii rromi (I)

noiembrie 11, 2015 in Învățământ

Comunitatea

Dacă mergi cu maşina pe E 578, dinspre Gălăuţaş spre Topliţa, imediat cum intri în municipiul de pe Mureşul Superior, pe partea stângă se află Şcoala Primară Topliţa – Moglăneşti, unde învaţă numai copii rromi. Iar pe partea dreaptă, la 15-20 minute de şcoală, se află concentrată, probabil, cea mai mare comunitate de rromi din Nordul judeţului, din rândul căreia provin elevii.

La instituţia de învăţământ ne-a întâmpinat mediatoarea Narcisa Alina Bembe, cea care reuşeşte să-i aducă pe copii la şcoală în fiecare zi, cea care intermediază relaţiile dintre comunitatea rromă şi… partea românească.

„Toţi copiii de la şcoală (106) provin din aceeaşi comunitate, toţi fiind de etnie rromă”, ne spunea Narcisa. În comunitatea de rromi trăiesc, în 60 de familii, aproximativ 300 de persoane, toţi cu o situaţie financiară precară.

Narcisa ne povestea că toţi locuiesc în case mici, cu camere nu mai mari de 3 metri pătraţi, în care stau şi câte 10-12 persoane, iar în unele cazuri chiar şi 17, în cazul familiilor cu un număr foarte mare de membri. Fie din cauza sărăciei, fie din raţiuni de cultură – trăgându-se dintr-un popor nomad, rromii au fost mai mereu într-o legătură mai strânsă cu natura – în multe dintre case nu se află nici o podea pe jos.

În ceea ce priveşte relaţia lor cu munca, Narcisa ne spunea că se pot distinge trei categorii: cei care nu doresc să muncească şi vor doar să primească, cei care doresc să lucreze, dar sunt refuzaţi şi alţii care reuşesc să mai strângă nişte bani din diferite activităţi. Aici, în această ultimă categorie, pot fi incluşi cei care merg la cules de fructe de pădure ori ciuperci, care toamna se află pe ogoare la recoltat de cartofi. Mai sunt şi rromi care au meserii tradiţionale: geambaşii se ocupă de creşterea cailor; gaborii au ca activitate micul comerţ, vânzând tigăi, covoare şi alte obiecte; rromii lăutari cântă cu diferite ocazii; iar lista de meserii este completată de boldeni ori florari şi de împletitorii coşurilor de nuiele.

Însă majoritatea se bazează pe ajutoarele sociale şi alocaţia copiilor.

Pregătirea pentru şcoală. Înainte de a intra în clasă, fiecare copil se spală pe mâini şi pe faţă

Pentru a se asigura că fiecare copil vine la şcoală şi va ajunge în siguranţă, Narcisa se deplasează zilnic în comunitate. Atunci când ea nu e disponibilă, din diferite motive, sarcina este preluată de o învăţătoare de la şcoală, astfel că în fiecare zi copiii sunt supravegheaţi.

La ora 07:40 ajunge în comunitate, se strigă unii pe alţii, iar după ce se adună toţi, se încolonează şi pornesc spre şcoală. Toată această operaţiune durează cam 40 de minute, astfel încât pe la 08:20 pleacă din comunitate, o iau peste deal, iar în vreo 15 minute ajung la şcoală.

Ajunşi la şcoală, ne povestea Narcisa, primul lucru pe care îl fac este să meargă la baie. Se spală pe faţă şi mâini şi abia după aceea fiecare copil intră în clasa lui.

Spre deosebire de clasele cu… români, aici ora începe cu povestirea unor întâmplări reale care pot fi şi scenarii de film. Ajunşi în clasă, cei mici se descarcă în faţa învăţătoarelor povestindu-le ce li s-a întâmplat înainte cu o seară: bătăile dintre taţi şi mame din motive diverse, scandalurile din cadrul comunităţii, cum s-au tăiat cu drujbele. Odată finalizate poveştile, începe şi ora.

Şcoala a modificat în bine comunitatea de rromi de la marginea Topliţei

Narcisa Alina Bembe provine din rândul rromilor şi atunci când vorbeşte cu cei din comunitate tot timpul se dă exemplu pe ea. Aşa a reuşit să-i convingă pe părinţi că este bine ca ai lor copii să meargă la şcoală, să înveţe să scrie şi să citească, iar atunci când merg la magazin să nu o mai întrebe pe vânzătoare cât costă un produs.

Schimbări pozitive importante au avut loc în comportamentul copiilor, dar şi al părinţilor. „La început (copiii) erau mult mai agresivi, nu te lăsau să te apropii prea mult de ei – povestea Narcisa. Dar acum fiecare copil te lasă să-i intri la suflet, să-l ajuţi cu ce se poate”.

La şcoală există o maşină de spălat cu care, periodic, sunt spălate hainele elevilor. Dacă în primii ani se spăla zilnic sau aproape zilnic, acum acest lucru are loc cam la două săptămâni. Părinţilor din comunitate li s-a spus de existenţa maşinii de spălat, explicându-le că dacă acasă nu au posibilitatea să le spele hainele, operaţiunea se va face la şcoală. Cu timpul, însă, părinţii au început să perceapă ca pe o jignire faptul că hainele sunt spălate la şcoală, iar încetul cu încetul au început să-i trimită curaţi pe cei mici la ore.

„Mulţi spun doamnă, dar noi nu avem mâini să-i spălăm pe copii? Păi tocmai din această cauză ar trebui să-i spălaţi zilnic, să-i trimiteţi curaţi la şcoală, pentru că noi trebuie să-i învăţăm pe aceşti copii igiena, cum trebuie să se comporte la şcoală.

Părinţii au devenit conştienţi că trebuie să-i spele pe copii. Dacă copiii vin murdari, următorul pas e spălarea hainelor şi atunci râd unii de alţii – ţie, pentru că nu ţi-ai îngrijit copilul, ţi s-au spălat hainele la şcoală”, ne povestea Narcisa.

„Cu asta i-am prins – completa Anda-Elena Ianoşi, directoarea instituţiei. Nu vreţi să ne trimiteţi copiii curaţi la şcoală, atunci va trebui să-i spălăm noi şi va trebui să spunem acest lucru”.

Dar deprinderea bunelor obiceiuri nu se realizează doar la şcoală, prin spălarea pe mâini de fiecare dată înainte de masa de prânz ori prin spălatul hainelor.

„Dincolo de programul de şcoală – spunea directoarea – activităţile se desfăşoară şi pentru a-i determina pe copii să vadă lumea prin ochii celor care impun anumite reguli ţinând de deplasare, de intrarea într-un anumit spaţiu, de respect acordat, dar şi de cunoaştere. Vizitele informative se practică pentru Şcoala din Moglăneşti suficient de des, astfel încât copilul să înţeleagă măcar cum trebuie să meargă pe stradă fără a se împinge, fără a alerga, fără a jigni, să acorde salutul atunci când întâlnesc o persoană cunoscută şi să salute atunci când intră într-o încăpere unde li se vor da informaţii.

Aşa au ajuns doamnele învăţătoare şi mediatoarea să-i conducă şi la sera oraşului, unde admiră florile şi de aici şi-au dorit şi ei să aibă părculeţul lor cu flori. Au mers la fabrica de pâine, unde au văzut cum se prelucrează pâinea, au mers în fabrica de încălţăminte să vadă cum lucrează oamenii de acolo şi urmează să desfăşurăm o vizită la o fermă de animale să vadă cum cresc animalele, cum sunt îngrijite şi că nu este o ruşine să te ocupi de animale pentru a le creşte şi a le respecta”.

LIVIU CÂMPEAN