Topliţa a trăit, din nou, o seară cu multă căldură sufletească

Câteva sute de oameni, topliţeni sau veniţi din alte localităţi, au umplut, sâmbătă seara, Casa de Cultură din municipiul de pe Mureşul Superior cu ocazia celei de-a treia ediţii a conferinţei intitulate Astăzi, doar oameni! A fost o seară specială, în care tema principală a discuţiei a fost Dizabilitatea – pedeapsă sau dar Dumnezeiesc.

Într-o asemenea seară, poate cel mai potrivit prezentator era Gheorghe Filip (pe care cei din Miercurea-Ciuc îl cunosc şi de la alte evenimente, în special cele dedicate Zilei Naţionale a României).

Evenimentul a fost deschis de poetul Ionel Simota, la care se regăseşte, poate în aceeaşi măsură, plăcerea de a scrie şi a recita, şi care este transmisă de fiecare dată publicului.

Preotul Cristian Cristinoi, consilier episcopal, delegat de PS Andrei, episcopul Covasnei şi Harghitei, a transmis arhiereştile binecuvântări ale Preasfinţitului Părinte.

Au urmate colinde, cântate de Corul „Arhanghelii” Topliţa, condus de către Alin Gheorghe Negrea.

Dizabilitatea – pedeapsă sau dar Dumnezeiesc

Moderatorul discuţiei care a stat în centrul evenimentului a fost cunoscutul om de radio Daniel Buzdugan. El i-a avut parteneri de poveşti – pentru că, spunea Daniel, a fost „o seară de poveşti” – pe Petra Pintelei şi pe preotul protopop Dumitru Apostol.

„Într-o perioadă atât de agitată există această lipsă catastrofală de comunicare. Ne uităm între noi, în familiile noastre, nu mai comunicăm cum o făceam pe vremuri. Amânăm viaţa, amânăm comunicarea, spunem în familii că o să muncim, o să ne luăm un apartament, o să ne luăm o casă, o să ne luăm o maşină şi o să comunicăm. Şi ne trezim, la un moment dat, singuri pentru că copiii cresc mari, pleacă şi ne trezim soţ cu soţie străini. Considerăm că ceea ce făceam atunci când eram tineri, la început, în dragoste, când nu aveam bani, ne plimbam, ieşeam şi ne plimbam, cum aţi făcut şi dvs., cu siguranţă, vă plimbaţi prin parcurile din Topliţa, pe malul Mureşului, discuţiile astea lungi, cred că asta înseamnă sănătate psihică şi cred că de asta mulţi dintre noi cădem în depresie, pentru că avem sentimentul că nu mai suntem iubiţi, nu mai iubim şi sentimentul acela de inutilitate, care ne omoară sufleteşte. Şi cred că asta înseamnă depresie”, spunea Daniel Buzdugan.

„Cred că asta ne lipseşte şi de asta ne-am adunat în această seară aici, pentru a vorbi împreună, pentru a comunica – continua acesta.

(…) Şi ca să nu vorbesc singur – şi am o bucurie să cunosc oameni şi să povestesc – am adus în seara asta nişte oameni cu totul şi cu totul speciali.

E vorba despre o frumuseţe cu ochii albaştrii. Ochii nevăzători. O fată care se războieşte cu lumea asta. Şi dacă pentru noi e un pic mai uşor, că noi avem ochi, vedem, gândiţi-vă cât de greu îi este acestei minunate fete să se lupte cu oamenii care poate nu înţeleg şi n-au empatie pentru această problemă pe care o are ea”.

Este vorba de Petra Pintelei, despre care tot moderatorul discuţiei de sâmbătă seara spunea că este „o fată foarte frumoasă şi în interior, şi în exterior”.

Al doilea invitat în cadrul dezbaterii a fost preotul protopop Dumitru Apostol, a cărui prezentare a fost făcută de Gheorghe Filip. De fapt, el doar a citit rândurile aşternute pe hârtie de Ana Maria Zaiţ prin intermediul cărora a dorit să facă introducerea.

A fost o discuţie despre bucuria vieţii, chiar şi atunci când trebuie purtată o dizabilitate. Despre durerile provocate de semenii noştri. A fost o discuţie în care s-au adus pilde din Biblie, precum şi întâmplări din cotidian, despre spovedanie şi credinţă, în încercarea de a răspunde la întrebarea dacă dizabilitatea este un dar sau o pedeapsă venită de la Dumnezeu. Dar, poate mai important, a fost o discuţie în care s-a vorbit despre cum pot fi depăşite anumite greutăţi, indiferent dacă acestea sunt permanente, cum e cazul dizabilităţilor, sau unele de moment, greutăţi ale vieţii cu care ne izbim fiecare dintre noi.

Despre răutatea oamenilor, preotul protopop Dumitru Apostol spunea că ea „vine de la vrăjmaşul diavol. El este cel care influenţează mintea omului şi apoi desigur că, aducându-i în faţă anumite frustrări, acestea explodează în altfel de manifestări. Şi, de multe ori, vedem că ele pot să fie chiar violente. (…) De obicei, se manifestă asupra oamenilor mai sensibili. A celor care nu se pot apăra”.

Pentru Petra Pintelei, violenţa semnifică urâtul. „Pentru mine, bullying-ul a însemnat, poate, momente de respingere şi de etichetare pe care am ales să le exprim atunci când discut, de exemplu, cu elevii. Îmi place să merg în şcoli, facem proiecte în acest sens pentru că urâtul este violenţă, este agresivitate, este bullying, dar este şi un îndemn la lucrare divină. Noi nu trebuie să fugim de urât. Trebuie ca, prin ceea ce Dumnezeu a pus în noi, să încercăm să-l transformăm în altceva şi trebuie să lucrăm cu el, nu să ne ferim de el. (…) Eu nu mă lupt, nu sunt războinică, nu sunt luptătoare, eu sunt un om care vrea să ducă mai departe un mesaj pe care poate Dumnezeu vrea să mi-l ofere pentru a oferi altfel”.

Petra a mai vorbit şi despre empatie, despre care „toată lumea vorbeşte. Este foarte popular acest cuvânt. Spunem empatie pentru că noi îl asociem cu a fi bun. Empatie înseamnă a înţelege emoţiile celuilalt. Printre care şi a înţelege suferinţa. Dacă vrei să înţelegi ce simte altă persoană, aminteşte-ţi de ce te-a făcut să suferi cel mai tare, chiar dacă plângi, chiar dacă îţi trezeşte o amintire neplăcută. Numai aşa poţi să înţelegi ce simte cel de lângă tine.

Şi aşa putem să scăpăm puţin de agresivitate, de etichete, de răutate. Pentru că altfel e de bine să spunem că trebuie să fim mai buni, că trebuie să fim mai empatici, înţelegători şi aşa mai departe. Dar fără să simţim ce simte cel de lângă noi, nu vom şti să cunoaştem suferinţa”.

„Eu simt multă nădejde şi multă speranţă pentru că Dumnezeu nu ne lasă”

Pentru că suntem în postul Crăciunului, o parte din dialog s-a îndreptat către taina spovedaniei şi către ajutorul divinităţii.

Preotul protopop Dumitru Apostol spunea că „toţi suntem păcătoşi, fără-ndoială (…) nimeni nu poate să spună că e fără de păcat, oricât de atenţi am fi, putem să-L supărăm pe Dumnezeu sau putem să-i supărăm pe cei de lângă noi, de aceea spovedania este necesară oricărui, şi copiilor, şi adolescenţilor, şi celor care au deja experienţa vieţii. Şi fără îndoială că după ce ai făcut această spovedanie (…) eşti ca un fulg”.

Întrebată dacă crede că fără credinţa în Dumnezeu i-ar fi fost mai grea situaţia în care se află, Petra a răspuns cu un da categoric. „Pe foarte mulţi oameni fără credinţă, fie că au sau nu o dizabilitate, îi simt atât de supăraţi şi de nemulţumiţi veşnic şi de departe de tot ce e frumos (…) şi îi simt la pământ. Dar, totodată, eu simt multă nădejde şi multă speranţă pentru că Dumnezeu nu ne lasă, lucrează prin noi, ne spune că trebuie să îi încurajăm şi pe ceilalţi să îi ajutăm să-L vadă, să-L cunoască sau, dacă nu, măcar să fim acolo, să le fim alături şi să dăm mai departe din ceea ce ne dă, pentru că Dumnezeu nu ne dă ca să ţinem pentru noi. Dumnezeu ne dă ca să răspândim în jur câte ceva din darurile Lui.

(…) Eu am trăit cu dizabilitatea fără să mă gândesc prea mult la ea. Asta pentru că Dumnezeu tot îmi dădea şi altă treabă. Nu mă gândesc tot timpul că am o dizabilitate. Nu e nici primul, nici ultimul gând. În schimb, mă gândesc să spun mulţumesc Doamne că mi-ai dat încă o zi frumoasă sau încă ceva frumos în viaţă”, spunea Petra Pintelei.

Printre întrebările pe care i le-a adresat Daniel Buzdugan una se referea la modul în care reuşeşte să treacă peste un moment în care s-a simţit exclusă şi despre cum poate ierta.

Petra răspundea… „În general, eu mă supăr şi-mi plâng şi eu de milă o perioadă, cum este normal, firesc, pentru că trecem prin toate stările ca oameni, prin toate stările umane. Oricât de mult vrem aici să proiectăm faptul că multe dintre noi, persoanele cu dizabilităţi, suntem cumva peste a fi oameni, nu prea este chiar aşa.

Aşadar, am trecut prin stări destul de dure. În primul rând mi-am mai spus că, totuşi, nu meritam să mi se greşească atât de mult; sau eu am fost perfectă şi cei de lângă poate m-au exclus; sau m-au jignit; sau mi s-a părut că m-au tratat nedrept. După care am încercat să-mi amintesc de lucrurile frumoase din viaţa mea şi tot timpul mi-am spus că nu trebuie să mă încarc cu neplăceri, deşi ele sunt prezente întotdeauna.

Nu există o stare continuă de fericire, dar aşa, cu rugăciune, cu iartă-mă Doamne pentru ce am gândit, pentru că poţi păcătui şi cu gândul, m-am simţit mai uşurată când mi-am cerut iertare în faţa lui Dumnezeu şi când am încercat în mod activ să nu mai am sentimente negative asupra altor oameni.

(…) Şi partea asta de a da lecţii de viaţă, că vine un om să te înveţe să fii mai bun, nu există. Toţi vom trece întotdeauna prin tot felul de stări şi vom avea şi gânduri, din păcate, puse acolo de vrăjmaş, cum a zis şi părintele. Important e, când le avem, să zicem asta nu e de-a mea, şi nu e de la Dumnezeu. Şi o dăm la o parte”.

Dizabilitatea – dar şi pedeapsă de la Dumnezeu

Petra spunea la un moment dat, în cadrul discuţiei, că, de regulă, persoanelor cu dizabilităţi le sunt puse două etichete aflate la extreme. „Vai, săracul – acel om care este total neajutorat şi un veşnic prilej de caz social şi de plâns pentru el şi aşa mai departe. Sau iată un super erou – care face sport, are o educaţie extraordinară, are numai rezultate bune, nu are voie să greşească şi care devine hrană motivaţională pentru toată lumea.

Noi, persoanele cu dizabilităţi, chiar dacă facem anumite lucruri, nu le facem doar ca să ne depăşim condiţia, ci să trăim cu dizabilitatea noastră în armonie şi cu dumneavoastră şi să fim la fel de oameni ca toţi oamenii. Pentru că aici ne punem întrebarea Ce este dizabilitatea? Pedeapsă sau dar de la Dumnezeu? Este dar de la Dumnezeu atunci când ea este pentru noi o misiune, când ne devine misiune şi când putem prin ea chiar să dăruim oamenilor. Şi este pedeapsă atunci când, poate, nu reuşim încă să o acceptăm sau mai avem cale lungă până acolo şi când oamenii o percep la cele două extreme despre care vorbeam mai înainte”.

Crăciunul a venit mai repede la Topliţa

Pentru că ne mai despart puţine săptămâni până la Crăciun, finalul serii, la fel ca începutul ei, a fost rezervat tot colindelor. Seria a fost deschisă de Petra Pintelei, care a dorit să se despartă de topliţeni pin acest gen.

Preotul Florian Popa – câştigător al Crizantemei de Aur 2022 şi participant la Vocea României – a adus şi el vestea naşterii Mântuitorului şi bucuria sărbătorilor de iarnă în Topliţa.

O comunitate pentru un scop măreţ

Aşa cum la Bucureşti, prin implicarea societăţii civile s-a reuşit construirea primului spital pentru copii cu boli oncologice exclusiv din bani privaţi, la fel, la Topliţa se vrea construirea unui centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi. De acest obiect se ocupă Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Dizabilităţi. Preşedintele acesteia, Mihăiţă Zaiţ, spunea la finalul serii de sâmbătă că cei din cadrul asociaţiei nu doresc să fie văzuţi pentru ei. „Dorim să vedeţi că lângă noi trăiesc oameni care au nevoie să fie văzuţi, trăiesc oameni care simt nevoia de a fi ajutaţi, protejaţi sau măcar acceptaţi”.

La construirea centrului contribuie o mare parte din comunitate şi mulţi dintre cei care s-au stabilit pe alte meleaguri. Biserica a pus la dispoziţie un teren pe care să fie construit acest centru. Diferite firme şi-au oferit serviciile pentru tot ceea ce este necesar în construirea unui imobil: arhitectură, topografie, avize energetice, săpături, materiale de construcţie. Iar oamenii, persoane fizice, plecaţi în străinătate, şi-au manifestat dorinţa de a veni şi a contribui cu munca fizică atunci când va fi nevoie. Nu în ultimul rând, fiecare a contribuit financiar, cu cât a putut, în cadrul campaniilor de strângere de fonduri.

Un sprijin vine şi din partea autorităţilor locale, precum şi de la cele naţionale.

Iar un ajutor, cel puţin în ceea ce priveşte organizarea evenimentului de sâmbătă seara, l-a dat Liceul Teoretic „Octavian Codru Tăslăuanu”, atât prin profesori, cât şi prin elevi, voluntari.

***

Conferinţa Astăzi, doar oameni! a fost organizată de Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Dizabilităţi din Topliţa, cu sprijinul Primăriei Topliţa, Liceului Teoretic „O.C. Tăslăuanu”, Cenaclului Literar „Buna Vestire” din Miercurea-Ciuc şi a unor sponsori.

Consemnare de LIVIU C.

Comentarii:

comentarii