- Șoferul, cu un an mai mare, consumase băuturi alcoolice
Azi-noapte, în jurul orei 01.00, Poliția din Odorheiu Secuiesc a fost alertată cu privire la un accident rutier grav, produs pe drumul județean 137A, soldat cu decesul unei persoane.
IPJ Harghita precizează că un tânăr de 24 de ani, din județul Brașov, a condus un autoturism pe DJ137A, iar în afara localității Ulieș, județul Harghita, ar fi pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara carosabilului.
În mașină se mai afla un pasager, un tânăr de 23 de ani, tot din Brașov, care a decedat din cauza rănilor suferite în urma impactului.
Potrivit sursei citate, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și ucidere din culpă.