Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Vasile Lechinţan. Ultimul interviu Sunt de condamnat toate cedările făcute de guvernele noastre care au dus la purificări etnice de români în chiar instituţii ale statului român de pe teritoriul României | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 19 martie 2024
Home » (Inter)Național »
Vasile Lechinţan. Ultimul interviu
Sunt de condamnat toate cedările făcute de guvernele noastre care au dus la purificări etnice de români în chiar instituţii ale statului român de pe teritoriul României
<h5><i>Vasile Lechinţan. Ultimul interviu</i></h5> Sunt de condamnat toate cedările făcute de guvernele noastre care au dus la purificări etnice de români în chiar instituţii ale statului român de pe teritoriul României

Vasile Lechinţan. Ultimul interviu
Sunt de condamnat toate cedările făcute de guvernele noastre care au dus la purificări etnice de români în chiar instituţii ale statului român de pe teritoriul României

– În preajma centenarului Marii Uniri făceaţi, cu oarecare durere în suflet, punctajul necesităţilor stringente ale patriei noastre. Oricât de optimişti am dori să fim, nici un obiectiv vizat expres de dvs. nu s-a realizat. Tocmai din acest motiv ar trebui să le reamintim, măcar pe cele fundamentale. Îmi aduc aminte că începeaţi atunci cu nevoia de oameni integri şi buni profesionişti în administraţie şi politică.

– Da, spuneam atunci că România are nevoie de o democraţie reprezentativă, nu o democraţie de gaşcă. Pentru că la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, naţiunea română era reprezentată de cei mai buni fii ai ei. De ce astăzi să nu fie reprezentată de elita ei autentică? Elita adevărată, sintetizatoare, care acoperă cu aripile competenţei mai multe domenii, chiar dacă ele sunt separate din raţiuni administrative. De exemplu, chiar dacă sunt domenii şi ministere diferite şi par a nu avea nimic în comun, Justiţiei îi revine o sarcină uriaşă în plan economic – aceea de a restabili ordinea şi dreptatea, naţiunea trebuie să ştie cum s-au devalizat unităţi economice de prestigiu, cum au obţinut străini şi cetăţeni români unele bunuri ale statului şi ale naţiunii, iar politicienii şi reprezentanţii statului să dea socoteală de ce România a ajuns aproape o colonie în urma unor proiecte ruinătoare pentru statul român.

– Justiţia română mai e acoperită de o ruşine uriaşă, cauzată fie de incompetenţă, fie de pactizare coruptă cu hoţii: retrocedările ilegale…

– Justiţiei şi, în subsidiar, politicului le revin altă sarcină uriaşă în faţa naţiunii, aceea de a cerceta toate aşa-zisele retrocedări către vechii proprietari, unde s-au întâmplat fapte de-a dreptul monstruoase, iar unele „retrocedări” pe nedrept către bisericile maghiare din Transilvania au jignit profund pe românii transilvăneni şi memoria lor istorică, pentru că i-au exclus din istorie şi din centrele oraşelor transilvane: Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Târgu Secuiesc etc., au purificat de români instituţii care niciodată n-au fost, în istorie, pur maghiare, creându-se astfel, în ţara noastră, artificiale Ungarii mici, sub ochii politicienilor de la conducerea României şi sub ochii generoasei Uniuni Europene. Centrul Clujului este astăzi aproape exact ca şi cel de până la 1918. Românii interbelici au pus în centrul din Piaţa Unirii un simbol uriaş al nostru, e drept că modest ca dimensiuni, dar imens ca simbol, operă a renumitului sculptor italian Ettore Ferrari: Statuia Lupoaicei. Acum, după mai multe peregrinări, datorate ungurilor invadatori din 1940, comuniştilor dirijaţi de Moscova de după 1945 şi românilor „deştepţi” de după 1989, statuia zace plantată arbitrar undeva pe Bulevardul Eroilor. Statul român, prin pârghiile sale, trebuie să acţioneze împotriva acestor acţiuni, să descurajeze îndemnurile la ură etnică, să promoveze acele activităţi care duc la pace, la armonie, la toleranţă. Sunt de condamnat toate cedările făcute de guvernele noastre care au dus la purificări etnice de români în chiar instituţii ale statului român de pe teritoriul României. Nimănui nu-i este permis să stea pasiv la tentativele de înfiinţare a autonomiei pe criteriul etnic maghiar. Reforma administrativă e de asemenea o mare necesitate, dar să nu fie un prilej de creare a unei regiuni autonome maghiare, de tipul celei staliniste.

Statul i-a deposedat de pământ pe ţărani, statul este responsabil pentru reaşezarea proprietăţii pe baza cărţilor funciare în România

– Sunteţi un om de la ţară care vă iubiţi nespus satul şi meleagurile copilăriei. Spre ce ne îndreptăm, ce se întâmplă cu arealul rural, încotro se îndreaptă satul românesc, ce se alege de ţăranul român?

– Din punct de vedere conceptual, lucrurile sunt simple: statul i-a deposedat de pământ pe ţărani, statul este responsabil pentru reaşezarea proprietăţii pe baza cărţilor funciare în România. Este bine că a început în mod gratuit toată cadastrarea în ţară, deşi există multă birocraţie şi ritmul este extrem de lent. Tot cu referire la proprietate, în special la proprietatea funciară: trebuie stopată vinderea pământului la străini, care se face în condiţii mai mult de sărăcie şi profitând de lipsa cărţilor funciare, deci din constrângeri de conjunctură. Trebuie să luăm exemplul unor state demne ale Europei în acest sens.

– Marea durere a dvs., şi nu numai, este involuţia domeniului mare numit cultura unui neam, în chiar sensul ei de dicţionar: totalitatea valorilor materiale şi spirituale şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.

– Guvernele anterioare au abonat UDMR la conducerea Culturii Naţionale, spre ruşinea guvernanţilor de atunci şi a noastră. S-au restaurat şi continuă să se restaureze, prin proiecte vaste cu mulţi bani, castelele grofilor de odinioară, pe când singurele urme materiale ale trecutului românesc din satele noastre zac în ruină, mă refer la bisericile de lemn. În ele trăiesc chipurile bunilor noştri strămoşi şi astăzi sunt părăsite şi se degradează zi cu zi. Ministerul Culturii nu a avut şi nu are o strategie de investiţii în acest sens, din păcate şi unii preoţi şi ierarhi aspiră la biserici şi construcţii noi, în timp ce se distrug picturi şi obiecte de artă din secolele vechi ale românismului, de care are nevoie nu numai conştiinţa noastră, dar şi curiozitatea legitimă a europeanului de a vedea cum au trăit strămoşii noştri.

Statul trebuie să trimită la Budapesta şi la Viena cel puţin câte 10 cercetători permanenţi pe an pentru studierea arhivelor referitoare la Transilvania

– Sunteţi un împătimit al arhivelor, aţi găsit acolo comoara neamului şi adevăruri întemeietoare, greu de contestat. Cum stăm în acest domeniu pe care-l cunoaşteţi atât de amănunţit şi ce face astăzi Ţara în această privinţă?

– România are imense comori de cercetat: Arhivele Naţionale de la centru (Bucureşti) şi din fiecare judeţ, precum şi marile biblioteci ale Academiei şi cele universitare, chiar şi cele judeţene, în toate fiind mii şi mii de metri liniari de documente şi tipărituri de cercetat, din Evul Mediu timpuriu încoace. Este cutremurător faptul că zilnic se perindă pe lângă aceste comori cohorte uriaşe de trecători fără a-şi da seama pe lângă ce anume trec, ce comori de viaţă pierd. Asistăm la o cumplită neglijare din partea statului a acestei sarcini pe care o are, imobilele sunt neîntreţinute şi slab dotate, personalul insuficient. Şi apoi statul trebuie să trimită la Budapesta şi la Viena cel puţin câte 10 cercetători permanenţi pe an pentru studierea arhivelor referitoare la Transilvania, unde zac comori imense necercetate, mai ales că Ungaria nu a respectat tratatele internaţionale şi nu ne-a cedat marile fonduri arhivistice ale Transilvaniei istorice, după 1918. Să fie conştient fiecare român că astăzi se fac cronologii pe ani în privinţa realizărilor măreţe ale omenirii; trec anii şi este cumplit să nu apară pe indexul lor nici o creaţie românească, nici o fondare prin fapte întemeietoare a ceva demn de semnalat.

Iar pentru dezvoltarea corectă a relaţiilor româno-maghiare, mai ales pe teritoriul Transilvaniei, unde fruntaşi ai minorităţii maghiare îndeamnă pe conlocuitorii maghiari la o trăire cvasi-imaginară în trecut, cu teritorii în Transilvania istorică purificate retroactiv de români şi cu autonomii teritoriale pe criteriul etnic, este neapărat nevoie de înfiinţarea unui Institut pentru Studierea Relaţiilor Istorice Româno-Maghiare (a nu se confunda cu Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale), format din istorici români şi maghiari, care să publice permanent ediţii de documente pe această temă, mai ales că sunt parcă inepuizabile sursele de cercetare în acest sens în arhivele şi bibliotecile din România, Ungaria, Austria, Franţa, Vatican etc.

– A trecut un secol de la Marea Unire şi simbolul heraldic al Transilvaniei pe stema de stat a României continuă să-i desemneze pe maghiari, saşi şi secui. Pe români nu…

– E o situaţie cumplit de ruşinoasă, o mare durere care trenează de atâta timp: în stemă sunt reprezentaţi doar ungurii, saşii şi secuii, după o hotărâre a Dietei nobiliare transilvane de pe la mijlocul secolului al XVII-lea. În loc să se voteze schimbarea ruşinosului simbol al Transilvaniei feudale opresoare de români, parlamentarii noştri „decid” să pună coroane regale pe stemă, cu cheltuieli enorme din banii publici, pentru că la o modificare de stemă, tot ce înseamnă simbol naţional şi al statalităţii – de la ştampile la firmele instituţiilor oficiale – trebuie schimbat. În opinia mea, ar trebui să se pronunţe Curtea Constituţională dacă o republică poate avea în stemă, în mod hibrid, şi simbolul regalităţii, dacă nu cumva faptul este o pervertire a simbolurilor şi a valorilor înscrise în Constituţie.

– Din volumul Profesioniştii noştri nr. 27, consacrat dumneavoastră, aflu că aţi făcut, cândva, şi un proiect propriu de stemă a Transilvaniei.

– Eu propuneam ca, menţinând în stemă simbolurile actuale, care-i reprezintă pe maghiari, saşi şi secui, să se introducă, în poziţie centrală, biserica de lemn cu turn înalt, cu precizarea că astfel de biserici se găsesc şi în centrul Transilvaniei, nu numai în Maramureş, apoi simbolul sanctuarului dacic de la Sarmizegetusa, capitala puternicului regat al Daciei şi cele două turnuri de apărare şi poarta de la intrarea în capitala Daciei Porolisenssis – simbol al măreţiei lumii romane, din care şi Transilvania făcea parte. Nu am fost sigur că propunerile mele corespund foarte strictelor reguli heraldice, l-am consultat pe profesorul Anton Coşea şi am înţeles că acestea trebuie respectate în mod imperativ. Necesitatea reprezentării românilor în stema Transilvaniei – care, în forma actuală a Stemei României, a fost preluată aidoma din vechea stemă a Ungariei, respectiv a Austro-Ungariei – este însă la fel de imperativă.

Interviu de Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.