Start fără probleme pentru programul „Cornul şi laptele” în şcolile din Harghita

0

Consiliul Judeţean Harghita a anunţat că distribuţia produselor lactate şi de panificaţie în cadrul Programului pentru şcoli al României a început fără probleme, odată cu debutul noului an şcolar.

Contractele pentru anul şcolar 2025-2026 au fost semnate pe 5 septembrie, pe baza unui acord-cadru încheiat în 2024, care asigură continuitatea programului până în anul şcolar 2027-2028. Beneficiarii din acest an şcolar sunt 2.935 de preşcolari, 12.247 de elevi din ciclul primar şi 9.286 de elevi din ciclul gimnazial.

Valoarea contractelor pentru produsele lactate, livrate de societatea Gordon-Prod SRL, se ridică la 6,17 milioane de lei.

Produsele de panificaţie, a căror valoare totală este de 3,5 milioane de lei, sunt furnizate de Asocierea Harmopan SA – Agrosemcu SRL şi Fagul Impex SRL, în funcţie de zonă.

Programul include şi fructe, contractele pentru mere având o valoare de 941.600 de lei. Fagul Impex SRL se ocupă de distribuţia acestora în zonele Odorhei şi Gheorgheni, în timp ce procedura de achiziţie pentru zona Ciuc a fost reluată.

„Până în acest moment, programul se desfăşoară fără probleme, elevii primind produsele lactate şi de panificaţie încă din prima săptămână de şcoală”, a transmis CJ Harghita. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.