Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc a anunţat că vizitarea pacienţilor este suspendată începând de joi, din cauza creşterii numărului de infecţii respiratorii. Măsura, care a intrat în vigoare în 16 ianuarie, va rămâne activă până la o nouă evaluare, în funcţie de evoluţia epidemiei. În situaţii excepţionale, vizitatorii pot intra în secţii doar cu acordul medicului curant, respectând condiţia de a fi o singură persoană per pacient, pentru o perioadă de maximum 15 minute. De asemenea, aceştia trebuie să poarte echipament de protecţie, cum ar fi măşti şi halate, şi să respecte normele de igienă a mâinilor înainte şi după vizită, pentru a minimiza riscul de transmitere a infecţiilor.
Purtătoarea de cuvânt a spitalului, Kiss Edit, a menţionat că s-au instituit şi măsuri suplimentare pentru personalul medical. Printre acestea se numără obligativitatea purtării măştilor în toate secţiile şi spaţiile comune cu risc ridicat de transmitere, precum sălile de aşteptare, respectarea riguroasă a igienei mâinilor şi evitarea prezentării la muncă în cazul apariţiei simptomelor specifice gripei sau altor infecţii respiratorii.
Totodată, se efectuează zilnic triajul epidemiologic pentru angajaţi şi pacienţi, iar frecvenţa dezinfectării suprafeţelor comune a fost intensificată. Saloanele şi spaţiile de lucru sunt ventilate corespunzător pentru a asigura un mediu cât mai sigur.
Conform informaţiilor furnizate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, numărul cazurilor de infecţii respiratorii a crescut semnificativ începând cu 20 decembrie 2024. În perioada 6-12 ianuarie au fost raportate 122 de cazuri, dintre care 90 au necesitat internare. Dintre acestea, s-au înregistrat 86 de pneumonii (72 necesitând spitalizare), 15 cazuri de gripă (11 internări) şi 21 de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (11 internări). De asemenea, o persoană diagnosticată cu COVID-19 a fost internată.
Reprezentanţii spitalului recomandă vaccinarea antigripală ca metodă esenţială de prevenire a gripei atât pentru cadrele medicale, cât şi pentru pacienţi şi vizitatori.
EMILIA ŞERDEAN