Cu prilejul Zilei Naţionale a României, comunitatea din Bălan este invitată la un eveniment deosebit. În colaborare cu Clubul Copiilor Bălan, Casa de Cultură va găzdui vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 17:00, un spectacol artistic special. Evenimentul, organizat cu câteva zile înainte de data oficială, îşi propune să celebreze valorile şi tradiţiile româneşti, într-un cadru festiv şi emoţionant. Spectacolul va include momente artistice diverse, pregătite cu multă pasiune de tinerii talentaţi ai oraşului.
„Deşi sărbătoarea oficială este pe 1 Decembrie, organizăm acest eveniment mai devreme, întrucât Casa de Cultură va găzdui atunci o secţie de votare. Haideţi să demonstrăm, încă o dată, că suntem o comunitate unită, mândră de moştenirea noastră culturală şi istorică! Vă aşteptăm cu drag, pentru a sărbători împreună România şi valorile care ne definesc”, a transmis Primăria oraşului Bălan, prin intermediul paginii oficiale de Facebook.