Campanie ADR

SJU Miercurea-Ciuc organizează a zecea ediţie a Zilelor Spitalului

0

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea-Ciuc va organiza, în intervalul 2-5 iulie, cea de-a zecea ediţie a manifestării profesionale „Zilele Spitalului”, care va reuni specialişti din domeniul sănătăţii din România şi Ungaria.

Conform datelor transmise de organizatori, programul reuneşte aproximativ 100 de lucrări ştiinţifice. Prezentările sunt structurate pe specialităţi medicale şi chirurgicale, cercetare, discipline preclinice şi paraclinice, psihologie şi comunicare medicală.

Directorul de cercetare-dezvoltare al unităţii medicale, dr. Adrian Dobrică, specialist în chirurgie toracică, a explicat joi, într-o conferinţă de presă, că această ediţie aniversară constituie un moment festiv şi un prilej de analiză a evoluţiei şi a rezultatelor instituţiei. Printre realizările menţionate se numără implementarea chirurgiei minim invazive şi dezvoltarea unor servicii moderne precum cardiologia intervenţională, neurochirurgia şi chirurgia toracică.

Sesiunile ştiinţifice se vor derula pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă şi duminică la sediul Universităţii Sapientia, după ce deschiderea oficială va avea loc joi. Primele două zile ale manifestării sunt rezervate lucrărilor axate pe comunicare şi psihologie.

„Programul este foarte bogat şi anul acesta avem onoarea de a fi vizitaţi şi de a avea prezentări din partea unor personalităţi medicale de bază din Ungaria şi din România. De exemplu, şi anul acesta este prezent profesorul Szántó Zalán, care este preşedintele Societăţii Maghiare de Chirurgie Toracică. Este unul dintre invitaţi şi a avut amabilitatea să răspundă din prima la invitaţia noastră, fiind pregătit cu o lucrare a cărei temă ne interesează în mod direct, şi anume o lucrare de chirurgie robotică. Sunt mai multe lucrări de chirurgie minim invazivă, pentru că în ultimii ani a existat o preocupare constantă în spitalul nostru de a dezvolta aceste tehnici şi această chirurgie minim invazivă. Se lucrează minim invaziv şi în ortopedie, şi în urologie, iar chirurgia generală, ca în toată lumea, face operaţii minim invazive, ceea ce este foarte bine, pentru că aceasta reprezintă viitorul”, a spus dr. Adrian Dobrică.

Reprezentantul spitalului a evidenţiat că activităţi complexe precum neurochirurgia, chirurgia toracică sau cardiologia intervenţională au intrat în practica curentă a spitalului în ultimii ani. De asemenea, acesta a punctat activitatea instituţiei în planul cercetării şi dezvoltării, arătând că organizarea acestor evenimente, inclusiv în parteneriat cu Universitatea Sapientia, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş şi instituţii de învăţământ superior din Ungaria, confirmă seriozitatea spitalului şi îi întăreşte imaginea publică.

Purtătorul de cuvânt al SJU Miercurea-Ciuc, Edit Kiss, a transmis că evenimentul va include şi prezentări dedicate publicului larg, continuând o practică lansată la ediţia precedentă. Temele abordate în aceste sesiuni vor viza oncologia, utilizarea suplimentelor nutriţionale, precum şi prevenirea şi identificarea consumului de droguri în rândul tinerilor.

Edit Kiss a precizat că în acest an se va acorda o atenţie deosebită comunicării medicale, fiind programate cursuri şi workshopuri pentru medici şi asistenţi, centrate pe relaţia cu pacienţii şi pe activitatea în echipă.

Directorul medical al spitalului, dr. Vitos Attila, a arătat că manifestarea oferă oportunitatea de a evalua rezultatele anului precedent, dar şi de a analiza perspectivele şi proiectele viitoare ale instituţiei.

„Această ediţie a Zilelor Spitalului demonstrează că evenimentul a devenit, încetul cu încetul, o tradiţie. Am ajuns la a 10-a aniversare, iar eu cred că este un eveniment foarte frumos şi reuşit din partea spitalului”, a declarat dr. Vitos Attila.

La eveniment sunt aşteptaţi aproximativ 1.000 de participanţi, printre care medici specialişti, medici de familie şi asistenţi medicali din judeţ, alături de cadre universitare din ţară şi din străinătate.

EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.