Şedinţa extraordinară CJ Harghita: Rectificări bugetare şi distribuirea celor 54 de microbuze către administraţiile locale

0

Consiliul Judeţean (CJ) Harghita s-a reunit vineri în şedinţă extraordinară, desfăşurată prin videoconferinţă, pentru a discuta rectificarea bugetului pe 2025, investiţii în infrastructură, cultură şi educaţie, precum şi proiecte finanţate din fonduri europene.

Primul punct pe ordinea de zi a fost rectificarea bugetului judeţului Harghita, prezentată de Vasile Bicăjanu, director executiv al Direcţiei Economice. Modificările au inclus transferuri între capitole, alocări pentru proiecte noi şi ajustări pentru cheltuielile curente şi au fost aprobate de consilieri.

Prin Hotărârea 176/2025, Agenţia de Dezvoltare Judeţeană a fost desfiinţată, iar soldurile acesteia au fost preluate de bugetul local şi fondurile externe. Bugetul local a fost suplimentat pentru despăgubiri şi dobânzi, iar sume au fost majorate pentru drumurile judeţene şi pentru investiţiile finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, inclusiv modernizarea Palatului Administrativ şi a bibliotecilor comunale. Programul pentru monumente istorice a crescut, în timp ce fondurile pentru săpături arheologice au fost reduse. Au fost alocate fonduri şi pentru activităţi culturale şi educaţionale, precum Festivalul de Muzică Veche sau programul Erasmus+ la Şcoala Specială Sfânta Ana.

Preşedintele CJ Harghita, Bíró Barna-Botond, a atras atenţia asupra blocajelor în implementarea proiectelor, în special a celor cu fonduri europene. Renovarea Palatului Administrativ este în desfăşurare, iar pentru buna derulare a lucrărilor se vor organiza şedinţe operative. De asemenea, proiectele energetice propuse prin PNRR riscă să fie retrase, deoarece nu ating pragul de finanţare de 30%. Contribuţia proprie a CJ la aceste proiecte a crescut semnificativ, ajungând la 60-70%, ceea ce creează dificultăţi financiare şi decizii dificile privind continuarea unor lucrări mari.

Preşedintele a subliniat că oprirea unei investiţii mari are consecinţe serioase şi şi-a exprimat speranţa că sprijinul guvernamental va ajuta la depăşirea obstacolelor, menţionând că vor fi pregătite şi memorandumuri pentru modificarea procedurilor centrale.

Consilierii judeţeni au aprobat predarea celor 54 de autobuze şcolare electrice achiziţionate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă către autorităţile locale. Vehiculele, cu 8+1 şi 16+1 locuri, vor fi distribuite primăriilor în această săptămână.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, a subliniat că scopul a fost ca autobuzele să fie disponibile înainte de debutul noului an şcolar. Aproximativ 1.600 de elevi vor beneficia de transportul modern, autobuzele fiind echipate şi cu aer condiţionat.

Localităţile care vor primi autobuzele cu 8+1 locuri sunt: Sărmaş, Tulgheş, Sâncrăieni, Cozmeni, Dăneşti, Satu Mare, Lunca de Jos, Plăieşii de Jos, Voşlăbeni, Sânmartin, Sânsimion, Păuleni-Ciuc, Ciumani, Vlăhiţa, Mihăileni, Racu, Dealu şi Zetea. Autobuzele cu 16+1 locuri vor ajunge la Lunca de Jos, Tulgheş, Corbu, Lupeni, Şimoneşti, Gheorgheni, Remetea, Siculeni, Zetea, Vlăhiţa, Mărtiniş şi Feliceni.

Totodată, consilierii au aprobat modificarea unei hotărâri anterioare, majorând cu 103 mii lei fondul destinat programului de protejare a monumentelor istorice, care ajunge astfel la 1,7 milioane lei. A fost de asemenea aprobată depunerea cererii de finanţare pentru proiectul „Dezvoltarea serviciilor de recuperare în centre de zi pentru copiii cu dizabilităţi din judeţul Harghita”, prin care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita va fi implicată. Obiectivul este obţinerea a 4,4 milioane lei pentru dezvoltarea centrelor din Miercurea-Ciuc şi Ocland.

Programul de modernizare a trotuarelor continuă în localitatea Avrămeşti, lucrările urmând să fie realizate de societatea Întreţinere Drumuri Harghita, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Harghita.

EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.