Numărul turiştilor străini care s-au cazat în Harghita în primele 9 luni ale acestui an a înregistrat o scădere cu peste 3.500 faţă de cel al cetăţenilor altor state care au petrecut cel puţin o noapte, în aceeaşi perioadă a anului trecut, în unităţile de primire turistică din judeţ, conform unor date făcute publice ieri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În perioada ianuarie-septembrie 2024, în principalele structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare din Harghita au fost înregistrate 174.635 de sosiri, dintre care 147.865 în cazul cetăţenilor români şi 26.770 în ceea ce îi priveşte pe turiştii străini. În judeţ au fost luate în evidenţă, în total, 396.269 de înnoptări, dintre care 327.563 la turiştii români şi 68.706 la cei străini. În primele 9 luni ale anului trecut, în principalele structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare din Harghita au fost înregistrate 173.855 de sosiri, 30.467 dintre cei care au petrecut cel puţin o noapte în hotelurile, motelurile, pensiunile, vilele, cabanele turistice, dar şi în apartamentele şi camerele de închiriat din judeţ fiind străini, iar 143.388 cetăţeni români. Numărul înnoptărilor din perioada amintită s-a ridicat la 411.819, iar 331.352 au fost consemnate în cazul cetăţenilor români şi 80.467 în ceea ce îi priveşte pe turiştii străini.
INS nu a făcut publice, separat, date legate de ţările de provenienţă ale turiştilor străini care s-au cazat în Harghita în primele trei trimestre ale acestui an, dar a informat că, la nivel naţional, cele mai multe sosiri ale cetăţenilor din alte state în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au fost înregistrate în cazul celor care au venit din Germania (193 mii persoane), Italia (156,9 mii persoane) şi Israel (120,9 mii persoane). Pe judeţe, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024, numărul de sosiri ale turiştilor români şi străini în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare a înregistrat valori mai mari în Constanţa (1,69 milioane persoane), municipiul Bucureşti (1.471 milioane persoane) şi Braşov (1,124 milioane persoane).
În total, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din România (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024, au însumat 11,153 milioane persoane, în creştere cu 4,2% faţă de perioada similară din 2023.
Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 83,5%, în timp ce sosirile turiştilor străini 16,5%. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în primele 9 luni ale acestui an, au însumat 24,1 milioane, în creştere cu 3,3% faţă de cele din perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023. Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,3%, iar cele ale turiştilor străini 15,7%. Durata medie a şederii în perioada menţionată a fost de 2,2 zile la turiştii români şi de 2,1 zile la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în primele trei trimestre ale acestui an, a fost de 31,8% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023.
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024 de 10,533 milioane de persoane. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai folosite de vizitatorii străini (81,4% din totalul sosirilor perioadei). Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele 9 luni ale anului de 12,770 milioane de persoane, 72,8% dintre acestea folosind mijloacele de transport rutiere şi 26,4% mijloacele de transport aeriene, a mai precizat INS. (E.G.)