Şase unităţi şcolare din judeţ nu au organizat simularea Evaluării Naţionale

0

Un număr de şase şcoli din judeţul Harghita nu au organizat simularea Evaluării Naţionale, după ce cadrele didactice din unităţile respective au decis boicotarea acţiunii, la solicitarea sindicatelor. În restul judeţului, procesul s-a desfăşurat conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei.

Demeter Levente, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita, a declarat publicaţiei noastre că, din cele 98 de centre de examen, 92 au funcţionat conform programării. Din totalul de 2.868 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a, un număr de 113 copii nu au putut participa la această activitate din cauza boicotului din cele şase unităţi şcolare.

El a precizat că, potrivit datelor de la Ministerul Educaţiei, se analizează posibilitatea ca unităţile şcolare care au boicotat activitatea să primească ulterior subiectele prin intermediul inspectoratelor. Cu toate acestea, a subliniat că, pentru moment, nu au fost stabilite detalii concrete sau o procedură clară privind organizarea simulării la o altă dată.

Conducerea inspectoratului consideră că majoritatea directorilor şi a cadrelor didactice au înţeles că această activitate este în interesul elevilor, oferindu-le feedback-ul necesar în lipsa tezelor clasice. Referitor la unităţile care au refuzat participarea, inspectorul a subliniat că acesta a fost dreptul profesorilor de a urma deciziile sindicale. În zona Odorhei, de exemplu, protestul a fost de tip japonez, cadrele didactice purtând panglici albe, astfel că activitatea a decurs normal. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.