Sancțiuni aplicate de polițiștii harghiteni în urma raziei desfășurate în comunele Frumoasa și Racu
În urma raziei din această dimineață, desfășurate în comunele Frumoasa și Racu, polițiștii au fost aplicat amenzi în valoare totală de aproape 20.000 de lei.
Inspectoratul de Poliție Județean Harghita a informat că polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au aplicat 10 sancțiuni contravenționale: 6 pentru abaterile constatate la HG nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și 4 pentru neregulile constatate privind reglementările OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
De asemenea, o amendă a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Valoarea totală a amenzilor a fost de 18.500 lei.
Conform sursei citate, au fot legitimate aproximativ 60 de persoane și au fost verificate 5 autoturisme. Totodată, o persoană a fost condusă la sediul Postului de Poliție Frumoasa pentru efectuarea de verificări suplimentare.
„Scopul activităților a fost, printre altele, creșterea siguranței cetățenilor prin prevenirea și descurajarea comportamentelor antisociale, verificarea respectării, de către cetățeni, a normelor legale din domeniul protecției animalelor, a celor privind stabilirea și declararea reședinței sau a domiciliului, precum și identificarea persoanelor implicate în activități ilegale sau predispuse la săvârșirea unor fapte care contravin ordinii și liniștii publice. (…)
Facem mențiunea că astfel de acțiuni sunt organizate permanent în județul Harghita pentru a preveni și combate producerea de evenimente antisociale în mediul stradal”, au mai arătat reprezentanții IPJ Harghita.
