În semn de solidaritate cu semenii aflaţi în suferinţă, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita au participat, ieri, la o altfel de misiune salvatoare – actul benevol de donare de sânge.
Campania „Salvatorii donează pentru viaţă” a început după un apel lansat, săptămâna trecută, de Centrul de Transfuzii Sanguine Miercurea-Ciuc, care pe perioada verii a înregistrat un număr mic de donatori, stocurile de sânge fiind pe terminate. Astfel, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita s-au mobilizat, din nou, într-o misiune de protejare a celor care sunt în suferinţă şi au nevoie de ajutor, manifestându-şi preţuirea şi grija faţă de viaţa semenilor, printr-o acţiune desfăşurată dincolo de sarcinile profesionale, dar în concordanţă cu principiile şi valorile armei pe care o reprezintă. Ei şi-au manifestat dorinţa de a salva vieţi şi în acest mod, oferind şansa la viaţă, prin donarea de sânge, demonstrând astfel faptul că „Nu este o onoare mai mare decât aceea de a-ţi proteja semenii. Să salvezi vieţi este cel mai înălţător act!”. (Compartimentul informare şi relaţii publice din cadrul ISU „Oltul” Harghita)