O intervenţie, în cadrul şedinţei de Consiliu Local a avut şi Maria Alexandra Urban, directoarea Şcolii Gimnaziale „Miron Cristea”, care a expus cele mai grave probleme cu care se confruntă unitatea de învăţământ şi pentru care este necesară alocarea unor sume de bani, nu mari pentru o primărie de municipiu. Este vorba de realizarea reţelei interioare de gaz şi montarea unei centrale termice la un corp de clădire, respectiv de repararea acoperişului la sala de sport.
Elevi înghesuiţi în săli din lipsa unei soluţii de încălzire
În intervenţia sa, directoarea Şcolii Gimnaziale „Miron Cristea” arăta că anul trecut, pe data de 2 noiembrie, se defectase cazanul care asigura încălzirea claselor primare organizate conform alternativei educaţional Step by Step. Ca urmare, din lipsa unei soluţii de încălzire, elevii au fost relocaţi în anul şcolar trecut în corpul 1 al clădirii, unde „au fost îngrămădiţi, la propriu, în laboratoare şi în săli improvizate, afectând serios desfăşurarea activităţilor didactice pe parcursul întregului an şcolar trecut. Atât desfăşurarea activităţilor didactice de nivel gimnazial, cât şi, mai ales, acelor de nivel primar, care fac parte din alternativa educaţională Step by Step, unde se mai şi lucrează diferit faţă de metoda tradiţională”.
Între timp, s-au obţinut autorizaţiile necesare pentru branşarea de gaz şi s-a finalizat branşarea din stradă până în curtea şcolii.
„În urma consultării unei firme specializate, am primit un deviz de lucrări în valoare de 64,482 mii de lei care include execuţia instalaţiei interioare de gaz şi montarea unei noi centrale termice. Din păcate, resursele şcolii nu ne permit acoperirea acestei sume, de aceea solicităm sprijinul dvs. pentru identificarea unei soluţii financiare care să permită realizarea acestor lucrări înainte de începerea sezonului rece – care cred că a şi început deja – asigurând, astfel, condiţii adecvate de studiu pentru elevii noştri”, spunea Maria Alexandra Urban.
Luni, s-a luat decizia de închidere a sălii de sport
O altă problemă cu care se confruntă şcoala este sala de sport, care, din cauza stării precare a acoperişului şi a planşeului, a fost încuiată la începutul săptămânii pentru a se evita producerea unei tragedii. Ca urmare a acestei decizii, copiii de la şcoală nu mai au unde să-şi desfăşoare activităţile sportive.
„Cea de-a doua problemă, apărută oarecum recent – preciza directoarea instituţiei – este reprezentată de starea avansată de degradare a acoperişului sălii de sport. Astăzi (luni – n.a.) este o zi de mare înnourare pentru noi pentru că am încuiat sala de sport. Din cei 350 de beneficiari primari ai şcolii, 250, adică copiii şcolarizaţi la unitatea PJ a Şcolii Gimnaziale Miron Cristea nu mai au, de astăzi, unde să-şi desfăşoare activităţile sportive. Totodată, vom anula toate contractele pe care le-am încheiat cu cei din comunitatea locală care au solicitate utilizarea sălii”.
În intervenţia sa, directoarea arăta că acoperişul este „practic ciuruit în totalitate”, astfel că în timpul precipitaţilor apa de ploaie pătrunde direct în sala de sport, provocând daune semnificative şi punând în pericol desfăşurarea activităţilor sportive.
„Infiltrarea apei în tavan şi pereţi prezintă un risc semnificativ pentru structura întregii săli. Duşumeaua sălii este supusă unui risc major de degradare deoarece apa se acumulează pe suprafaţa acesteia într-un mod constant în timpul precipitaţiilor. Există riscul să se umfle şi să se deformeze şi chiar să devină complet inutilizabilă dacă infiltraţiile nu sunt remediate de urgenţă. Umiditatea continuă favorizează apariţia mucegaiului şi a mirosului constant de umezeală, conduce la compromiterea integrităţii structurale a întregii săli, ca să nu mai vorbim de compromiterea instalaţiei electrice. De asemenea, aceste infiltraţii pot pune în pericol integritatea şi siguranţa elevilor, a personalului şi a tuturor celor care desfăşoară activităţi în sala de sport.
Cel mai grav lucru e reprezentant de faptul că plafonul sălii, realizat pe structură lemnoasă, se află în pericol de prăbuşire, conform evaluării efectuate recent. Din acest motiv am şi închis sala de sport, pentru că eu nu pot să-mi închipui că aş putea fi responsabilă – sau cineva de aici poate reuşeşte să-mi spună cine este responsabil dacă se întâmplă vreo nenorocire şi se prăbuşeşte plafonul asupra cuiva”, arăta Maria Alexandra Urban.
Aceasta a mai precizat că suma necesară pentru schimbarea acoperişului ar fi de aproximativ 150.000 de lei, conform unui deviz întocmit.
„Noi vă rugăm respectuos să analizaţi aceste probleme şi să încercaţi să sprijiniţi alocarea fondurilor necesare pentru demararea reparaţiilor urgente.
Remedierea acestei situaţii va asigura nu doar protecţie infrastructurii, dacă mai putem proteja în momentul acesta în care vedem că plouă constant, poate vom putea menţine şi siguranţa elevilor şi a tuturor utilizatorilor sălii în condiţiile în care se schimbă acoperişul şi putem redeschide sala”, şi-a încheiat intervenţia directoarea unităţii de învăţământ.
Primăria nu are bani în momentul de faţă
Răspunsul pentru problemele cu care se confruntă Şcoala Gimnazială „Miron Cristea” a fost dat de Sebastian Buzilă, consilier local şi primarul ales al municipiului. Acesta spunea că sunt lucruri care trebuie rezolvate cât mai urgent, însă „tot ce pot să spun e că în momentul în care identificăm o sursă de bani pe care o putem aloca acolo, o s-o facem. Din păcate, ştiu că e foarte greu de crezut, în momentul de faţă nu avem de unde. (…)Avem nişte promisiuni că se vor aloca nişte bani Primăriei Topliţa. Să sperăm că această alocare va fi cât mai rapidă şi cât mai consistentă şi atunci sperăm că o să fie suficienţi bani să vă alocăm pentru aceste reparaţii”.
LIVIU C.