S-a vândut deja aproximativ 80% din materialul lemnos doborât în luna februarie de pe suprafeţele administrate de DS Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 25 septembrie 2021
Home » Agricultură/Ecologie » S-a vândut deja aproximativ 80% din materialul lemnos doborât în luna februarie de pe suprafeţele administrate de DS Harghita
S-a vândut deja aproximativ 80% din materialul lemnos doborât în luna februarie de pe suprafeţele administrate de DS Harghita
Foto: Marius Paşcu

S-a vândut deja aproximativ 80% din materialul lemnos doborât în luna februarie de pe suprafeţele administrate de DS Harghita

  • 50% din acesta a fost sau va fi exploatat în acest an
  • Faţă de alţi ani cu doborâturi, punerea în valoare a masei lemnoase s-a făcut mult mai rapid

Cel mai afectat judeţ din ţară de doborâturile de vânt din luna februarie a acestui an a fost Harghita, fiind afectate zeci de mii de hectare de pădure.

În fondul forestier administrat de Direcţia Silvică (DS) Harghita s-au înregistrat aproximativ 300.000 de metri cubi de doborâturi. Din totalul arborilor doborâţi sau afectaţi, aproximativ 200.000 mc s-au înregistrat în pădurile proprietarilor privaţi, dar administrate de direcţia silvică, şi 100.000 mc în fondul forestier de stat.

Directorul DS Harghita, ing. Cătălin Mutică, a declarat că pentru întreaga cantitate de masă lemnoasă ce a fost doborâtă de vânt de pe suprafeţele administrate de instituţie au fost întocmite acte de punere în valoare. De asemenea, cea mai mare parte a materialului lemnos a fost vândută prin licitaţii succesive în cursul anului. Ultimele licitaţii sunt organizate în luna decembrie pentru doborâturile din pădurile statului. „În momentul de faţă se vinde lemnul care va fi exploatat în anul 2021. Cea mai mare parte provine din aceste doborâturi de vânt. Licitaţiile au fost programate în această săptămână, la fiecare ocol silvic”, a spus ing. Mutică.

În ceea ce priveşte pădurile private administrate de direcţie, licitaţiile pentru beneficiari vor fi organizate separat, pentru cantitatea nevândută încă, în luna ianuarie.

„Dar mare parte din cantitatea pusă în valoare, peste 80%, a fost oferită la licitaţii şi deja aproape 50% este exploatată în cursul acestui an”, a precizat directorul DS Harghita.

  • Chiar dacă există o suprareglementare în domeniu, aprobările pentru valorificarea materialului lemnos doborât de vânt au fost obţinute mult mai repede comparativ cu alţi ani

Ing. Cătălin Mutică a explicat că faţă de alţi ani în care au fost doborâturi de vânt importante, chiar dacă încă este o suprareglementare în domeniu, de această dată autorizaţiile pentru valorificarea masei lemnoase afectate de acest fenomen au fost obţinute mult mai rapid, instituţiile statului cu atribuţii în domeniu fiind „foarte operative”.

Conform acestuia, pentru ca lemnul provenit din doborâturi de vânt să poată fi pus pe piaţă, „există o pierdere de energie foarte mare din partea foarte multor instituţii”.

Acesta a explicat că în anii anteriori era nevoie de foarte mult timp până când lemnul doborât de vânt ajungea la instalaţia de debitat sau în depozitul unui agent economic, însă acum e nevoie de energie, „deoarece este într-adevăr o suprareglementare în acest domeniu”. „Dar poate că înainte nu puteam să discutăm despre punerea pe piaţă sau exploatarea a 50% din doborâturile produse în primăvară datorită acestor perioade de timp în care se obţineau aprobările. Chiar dacă este o suprareglementare – sunt foarte multe aprobări care trebuie obţinute până când poţi să anunţi o licitaţie pentru acel material lemnos – instituţiile care sunt angrenate în acest proces de a aproba şi a emite anumite documente au fost foarte operative. Aici vorbim de Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda Forestieră, Ministerul Apelor şi Pădurilor”, a spus directorul direcţiei silvice.

Potrivit acestuia, pentru punerea în valoare a câtorva zeci de metri cubi material lemnos, dacă trebuie modificate prevederile amenajamentului silvic deoarece au fost depăşiţi anumiţi indicatori, se poate ajunge în situaţia în care ministerul trebuie să emită aprobarea respectivă.

„Şi chiar în aceste condiţii am reuşit să respectăm absolut toate reglementările şi doborâturile de vânt din acest an ne-au demonstrat că putem să fim mai puţin vocali când apare o regulă dacă în acelaşi timp instituţiile care sunt implicate sunt mult mai dispuse să colaboreze şi să nu încetinească un anumit proces”.

Conform sursei citate, e nevoie de operativitate deoarece un arbore doborât în pădure îşi pierde din calitate şi se pierd bani dacă nu este ridicat şi introdus în circuitul economic la timp. Iar dacă rămâne în pădure câţiva ani de zile sau pentru totdeauna, nu mai are nici o valoare.

„Acolo unde ne temeam cel mai tare lucrurile au mers bine. (…) Ne-am mai temut de criza economică generată de virusul COVID. Într-adevăr, cererea a fost în scădere, în aceeaşi tendinţă cu scăderea economică generală naţională legată de SARS-CoV-2. Dar acest lemn nu va putrezi în pădure, într-un fel sau altul îşi găseşte o intrare pe piaţă”, a conchis ing. Cătălin Mutică.

DS Harghita administrează mai puţin de 40% din fondul forestier al judeţului, restul fiind în paza ocoalelor silvice private. Direcţia Silvică Harghita are în administrare o suprafaţă totală de aproximativ 89.800 hectare fond forestier sau vegetaţie forestieră în afara fondului forestier (1.661 ha). Din acest total, aproape 23.000 de hectare sunt proprietate publică a statului, iar restul suprafeţei aparţine altor proprietari, dar este administrată de DS Harghita.

În judeţul Harghita, totalul suprafeţei forestiere este de 264.109 ha, iar diferenţa de la 89.800 hectare (cât este în paza DS Harghita) este administrată de ocoale silvice private, unde s-au înregistrat de altfel şi cele mai întinse doborâturi de vânt în februarie.

Reamintim că, în Harghita, estimările iniţiale arătau că aproximativ un milion de metri cubi de material lemnos au fost doborâţi sau afectaţi de fenomenele meteo extreme din luna februarie, cantitate ce a mai crescut în urma măsurătorilor din teren. (Şt. Pătrîntaş)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.