Retrocedarea pădurilor şi efectele ei ecologice, economice şi sociale (II) | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 22 septembrie 2021
Home » Agricultură/Ecologie » Retrocedarea pădurilor şi efectele ei ecologice, economice şi sociale (II)
Retrocedarea pădurilor şi efectele ei ecologice, economice şi sociale (II)

Retrocedarea pădurilor şi efectele ei ecologice, economice şi sociale (II)

Începând cu anul 1965 au fost luate o serie de măsuri pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea fondului forestier, iar în anul 1976 s-a emis Legea nr. 2/1976 privind Programul naţional pentru conservarea şi dezvoltarea fondului forestier în perioada 1976-2010 adoptat în şedinţa Marii Adunări Naţionale din 15 aprilie 1976. Acest amplu program prevedea:

  •  Asigurarea unui regim normal de tăieri şi regenerare a pădurilor;
  •  Conservarea, dezvoltarea şi creşterea productivităţii fondului forestier;
  •  Organizarea cercetării silvice şi a amenajării pădurilor;
  •  Îmbunătăţirea activităţii de conducere a silviculturii;
  •  Eficienţa economico-socială a măsurilor de politică forestieră.

Acest program pe termen lung a fost urmărit şi analizat an de an până în 1989, când, datorită schimbărilor majore survenite în viaţa ţării noastre, practic la început a fost ignorat, iar apoi a fost efectiv abandonat. Motivele pentru care s-a renunţat la acest amplu program, care a fost de fapt strategia pe termen lung a silviculturii româneşti, sunt multiple şi foarte complicate, cu influenţe politice majore. Nu ar fi fost lipsit de interes ca cel puţin în anul 2010, la expirarea acestui program, să se fi făcut o analiză a nivelului de dezvoltare la care a ajuns silvicultura românească. Dar, din păcate, nu a fost cine s-o facă şi poate nici nu ar fi avut de ce să o facă, întrucât rezultatul ar fi fost unul descurajant.

Din cele prezentate se poate trage concluzia că fondul forestier al României a mai trecut prin situaţii critice şi a mai ajuns în situaţii îngrijorătoare aşa cum este acum, dar măsurile care au fost luate după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial au dovedit că acesta are capacitate precum legendara pasăre Phoenix să se refacă chiar şi din propria cenuşă. În cele ce urmează vom prezenta câteva propuneri menite a contribui la refacerea fondului forestier naţional, dar nu înainte de a clarifica câteva aspecte legate de dreptul de proprietate în general şi cel asupra pădurilor care este unul mai special.

Pădurile, din punctual de vedere al celor două funcţii pe care le îndeplinesc – cea de producţie şi cea de protecţie – aparţin deopotrivă proprietarului de drept care este beneficiarul lemnului, dar şi societăţii şi vieţii în general, care sunt beneficiarii funcţiilor pe care vegetaţia o asigură. Din aceste considerente, prioritare sunt funcţiile de protecţie pe care pădurile le asigură şi pe cale de consecinţă, proprietarul nu poate dispune la modul discreţionar de vegetaţia de pe terenul forestier pe care-l deţine. Cu alte cuvinte, proprietarul unei păduri nu poate dispune în exercitarea dreptului său de proprietate de acest bun aşa cum poate dispune de alte bunuri pe care le deţine, întrucât este obligat să se supună unor anumite constrângeri ce decurg din funcţiile de protecţie ale pădurii respective. Am considerat necesare aceste precizări pentru a se înţelege cât mai bine că soluţia pe care o vom propune nu afectează cu nimic dreptul de proprietate, ci din contră, face ca toţi cei ce au păduri să profite la modul cel mai echitabil de foloasele acestui drept.

Deşi soluţia pe care o vom propune nu este în totalitate nouă întrucât a mai fost vehiculată în perioada în care se căutau soluţii pentru retrocedarea pădurilor cu cele mai mici riscuri de destructurare a acestora, totuşi o considerăm ca fiind singura soluţie, cu condiţia să fie aplicată întocmai şi să nu fie „castrată” de esenţa potenţei sale care este gospodărirea unitară într-o administrare unică a tuturor pădurilor ţării. Cu scuzele de rigoare pentru vulgaritatea exprimării, dar, din păcate, metoda se practică în administraţia noastră politicianizată. Această soluţie a fost adoptată şi publicată sub forma unei Proclamaţii a promoţiei 1965 a inginerilor silvici care s-au întâlnit la Braşov cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la absolvirea facultăţii. Proclamaţia a fost semnată de 35 de ingineri silvici şi de doi dintre foşti lor profesori. Redăm în cele ce urmează ce au proclamat la Braşov absolvenţii de acum 50 de ani ai şcolii silvice braşovene: „Noi, absolvenţii din anul 1965 ai Facultăţii de silvicultură şi exploatări forestiere din Braşov, cu ocazia întâlnirii prilejuite de aniversarea a 50 de ani de la terminarea facultăţii, văzând starea deplorabilă în care se găsesc în prezent pădurile României, proclamăm următoarele:

În anii care au urmat după terminarea facultăţii şi până la evenimentele din decembrie 1989 am contribuit cu toţii la gospodărirea durabilă a patrimoniului forestier naţional. Pădurile României ajunseseră model de bună gestionare şi productivitate la nivel internaţional. Datorită aplicării cu stricteţe a regimului şi a Codului silvic, de foarte multe ori, noi, silvicultorii, am fost acuzaţi de sectarism profesional de către cei ce voiau să profite abuziv de binefacerile pădurii. După evenimentele din decembrie 1989, din păcate, silvicultorii oneşti şi de bună credinţă nu au fost capabili să se impună şi să-şi impună punctele de vedere privind gospodărirea durabilă a pădurilor. În schimb, s-au găsit oportunişti care au contribuit cu prisosinţă la sprijinirea obiectivelor celor ce deţineau puterea şi aveau ca modus vivendi «după noi potopul». Rezultatele măsurilor de gospodărire a pădurilor după 1989 le vedem acum şi, din păcate, le vom simţi din ce în ce mai mult, toţi locuitorii acestei ţări.

Noi, absolvenţii de acum 50 de ani ai şcolii silvice superioare din Braşov, văzând starea deplorabilă a pădurii româneşti, care nu mai trebuie argumentată întrucât este evidentă, în vederea sistării dezastrului şi a readucerii fondului forestier naţional la ceea ce a fost în perioada lui de glorie, propunem următoarele:

Cu ocazia revizuirii Constituţiei să fie cuprins un articol care să prevadă:

• Pădurile, în România, constituie patrimoniu naţional. Pădurea, prin funcţiile ei multiple, este unul dintre factorii cei mai importanţi de siguranţă naţională. Atentarea la integritatea pădurilor constituie una din cele mai grave infracţiuni care se pedepseşte asemănător crimei de genocid.

• Gestionarea pădurilor ţării, indiferent de forma lor de proprietate, se face în mod unitar, doar de către Administraţia Naţională a Pădurilor României.

Administraţia Naţională a Pădurilor României (ANPR) este un organism de stat care este subordonat direct Guvernului României.

• ANPR este condusă de către un Administrator General, care are rang de ministru, este cadru cu pregătire superioară de specialitate în domeniul silviculturii şi nu poate fi o persoană înregimentată politic.

• Administratorul General este numit şi schimbat din funcţie prin Ordin al Primului-Ministru, doar cu aprobarea Preşedintelui României”.

Această proclamaţie a fost trimisă la: Preşedinţia României, Camera Deputaţilor din Parlamentul României, Senatul din Parlamentul României şi Guvernul României.

Pentru a preveni unele comentarii rău-intenţionate prin care s-ar încerca impedimentarea aplicării acestei propuneri de refacere a fondului forestier naţional facem următoarele precizări:

• Veniturile proprietarilor de păduri (în bani sau în natură) vor fi garantate şi repartizate de către ANRP din veniturile realizate de aceasta, pentru toţi deţinătorii, proporţional cu suprafeţele ce le deţin;

• Structurile private existente nu vor fi desfiinţate, ci vor fi integrate în noua structură de administrare naţională şi vor fi reorganizate în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare al acesteia.

 

Concluzii:

Se poate afirma că la mai bine de două decenii şi jumătate de la declanşarea procesului de retrocedare a pădurilor româneşti, fondul forestier naţional se află într-o situaţie asemănătoare cu cea de la sfârşitul războiului. Pentru ca acesta să poată fi refăcut, practic trebuie reluată strategia ce a fost aplicată imediat în anii ce au urmat după război (mai puţin naţionalizarea pădurilor). Trebuie început cu efectuarea unui inventar a fondului forestier naţional, indiferent cui aparţin pădurile. După terminarea inventarului trebuie reamenajate conform principiilor de amenajare toate pădurile, indiferent de forma de proprietate. Concomitent cu aceste lucrări trebuie elaborat de către ANPR un Program naţional pentru conservarea şi dezvoltarea fondului forestier al României pe termen mediu şi lung (asemănător celui pentru perioada 1976-2010). Acest program ar trebui să fie însuşit şi aprobat de Parlamentul României, să devină act normativ cu putere de lege şi să prevadă sancţiuni corespunzătoare pentru nerespectarea lui.

• Deşi fondul forestier naţional acum se află într-o situaţie asemănătoare cu cea de la sfârşitul războiului, există totuşi o mare deosebire între cauzele care au generat cele două stări de fapte. În primul caz, motivul se cunoaşte şi a fost aşa cum afirmă C. Giurescu în principal reforma agrară, deşi apoi tot el se întreabă retoric: Trebuia oare luată neapărat această suprafaţă din domeniul forestier?, motiv ce ne determină să credem că ar fi fost şi alte soluţii. În cel de-al doilea caz, însă, nu a fost nici un motiv cât de cât obiectiv ca în prima situaţie când s-au satisfăcut nevoile unei mari părţi a ţărănimii ce luptase pe front, ci pur şi simplu au fost prădate de către unele grupuri de interese situate cu totul în afara interesului naţional. Cu acest „elan” al voinţei de destructurare a fondului forestier şi a aparatului silvic s-a ajuns atât de departe încât au fost emise acte normative în care se prevedea că impedimentarea retrocedării pădurilor constituie o faptă penală care se pedepseşte ca atare. Nu de puţine ori au fost situaţii în care politicienii vremii au ameninţat cu aceste prevederi pe silvicultorii care doreau să oprească jaful declanşând cu aceasta împotriva lor o adevărată teroare psihologică ce în mod evident ţintea corpul silvic predecembrist.

În încheiere, ne putem declara optimişti, întrucât, pentru refacerea pădurilor României, nu trebuie inventat nimic deosebit, nu trebuie făcut nici mai mult nici mai puţin decât ce au făcut predecesorii noştri aşa cum am arătat prin cele expuse. Dacă ei, predecesorii noştri în contextul economic, politic şi social, cu mijloacele tehnice modeste pe care le-au avut după terminarea războiului, au reuşit, atunci şi noi vom reuşi nemaifiind necesară decât o singură condiţie: parlamentarii şi guvernanţii noştri să aibă voinţă politică şi puţin patriotism.

Conf. univ. dr. ing. Ion MICU

(Material preluat din volumul Acta Carpatica II, Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.