Reținuți după ce au sustras băuturi alcoolice dintr-un bar

0

Doi bărbați din municipiul Miercurea-Ciuc au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore după ce în urmă cu o săptămână ar fi sustras băuturi alcoolice dintr-un local din localitate.

Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Harghita, Poliția Municipiului Miercurea-Ciuc a fost sesizată în 10 aprilie, prin apel la 112, despre comiterea faptei.

„În urma activităților operative desfășurate, polițiștii au identificat, la data de 16 aprilie a.c., doi bărbați din Miercurea-Ciuc, bănuiți de comiterea faptei. Aceștia au fost conduși la sediul poliției pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul. Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 10 aprilie a.c., în jurul orei 03:00, cei doi ar fi pătruns în depozitul localului prin forțarea ușii, de unde ar fi sustras băuturi alcoolice”, se arată în informarea IPJ Harghita.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.