Renovarea sălii de aşteptare din gara Topliţa, aproape de finalizare

Grupul Informal de Tineret „Culturo” din Topliţa a demarat, în luna februarie, un proiect civic pentru renovarea gării din oraş, motivat de starea de degradare a clădirii şi de impactul acesteia asupra imaginii localităţii. Ştefan Lazăr, reprezentant al grupului format din elevi, a explicat că iniţiativa a apărut ca răspuns la nemulţumirile localnicilor şi din dorinţa de a îmbunătăţi prima experienţă a turiştilor care vizitează oraşul. Deşi clădirea aparţine CFR, tinerii au obţinut acordul oficial al conducerii locale a gării pentru a desfăşura activităţi de voluntariat şi a colecta donaţii.
În prezent, lucrările la sala de aşteptare sunt aproape finalizate, fiind realizate cu ajutorul fondurilor strânse de la membrii comunităţii, care s-au ridicat la 1.500 de lei. Ştefan Lazăr a declarat publicaţiei noastre că s-a apelat la muncitori pentru principalele intervenţii interioare, în special de renovarea pereţilor. Totodată, a menţionat că aproape toate materialele necesare au fost donate prin sprijinul domnului Ovidiu Suciu din Topliţa.
Deşi planul iniţial includea şi înlocuirea ferestrelor, dimensiunea şi costurile ridicate ale acestora au dus la amânarea acestei etape, echipa concentrându-se pe finisajele interioare care au schimbat aspectul sălii.

Un gest remarcabil a venit din partea echipei de muncitori care a lucrat la renovare. Aceştia au decis să redirecţioneze sumele cuvenite pentru manoperă către o cauză caritabilă. În urma propunerii lor, grupul „Culturo” a ales ca banii respectivi să fie donaţi unei asociaţii care sprijină copiii cu dizabilităţi.
Ultima etapă a proiectului va fi realizată exclusiv prin voluntariat. În perioada următoare, tinerii din grup se vor ocupa de vopsirea lambriului de lemn din interiorul sălii.
Reprezentanţii grupului speră ca acest succes să reprezinte un punct de pornire pentru alte comunităţi şi, în funcţie de resursele viitoare, intenţionează să extindă lucrările de renovare la întreaga clădire a gării.
EMILIA Ş.
