Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Protecția Consumatorului a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor supermarket-ului Kaufland din Odorheiu Secuiesc | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 6 mai 2024
Home » Societate » Protecția Consumatorului a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor supermarket-ului Kaufland din Odorheiu Secuiesc
Protecția Consumatorului a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor  supermarket-ului Kaufland din Odorheiu Secuiesc

Protecția Consumatorului a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor supermarket-ului Kaufland din Odorheiu Secuiesc

  • În rafturi, comisarii au găsit inclusiv un șoarece mort, precum și insecte vii sau moarte

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Harghita a dispus, joi, măsura opririi temporare a prestării serviciilor la un punct de lucru al operatorului economic Kaufland Romania SCS – magazinul din Odorheiu Secuiesc.

În cadrul unui comunicat de presă semnat de către comisarul șef adjunct Laurențiu Moldovan se arată că, pe 1 februarie, CJPC Harghita a realizat, pe baza unei reclamații, o acțiune de control la supermarket-ul respectiv.

Cu această ocazie au fost constatate o serie de nereguli:

  • comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită;
  • comercializarea unor legume și fructe, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic;
  • utilizarea unor spații de depozitare sau de expunere la vânzare neigienizate;
  • prezența acumulărilor de gheață în agregatele frigorifice;

excremente de rozătoare, respectiv prezența unui rozător mort, a insectelor vii și moarte, larve, identificate în rafturile destinate expunerii la comercializare a produselor alimentare.

Ca urmare, comisarii CJPC Harghita au aplicat 4 amenzi contravenționale, în valoare de 45.000 de lei, au oprit definitiv de la comercializare produse alimentare neconforme, în valoare de 794 lei și au dispus pentru unitatea în cauză măsura opririi temporare a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.