Proiecție de film documentar la cinematograful din Miercurea-Ciuc cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor
Primăria municipiului Miercurea-Ciuc organizează miercuri, 8 aprilie, un eveniment cultural dedicat Zilei Internaționale a Romilor. Publicul este invitat la cinematograful din Miercurea-Ciuc, începând cu ora 19:00, pentru vizionarea documentarului „Tőlem tudjátok meg” (Aflați de la mine). Producția explorează realitățile trăite de minoritatea romă în zona Cristuru Secuiesc, un context regional unde comunitatea maghiară reprezintă majoritatea populației.
Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Primăriei, documentarul este structurat în jurul a șase portrete care oferă o perspectivă personală asupra vieții cotidiene și a integrării sociale. „Personajele vorbesc, prin propriile lor povești, despre identitatea lor, despre muncă, precum și despre aspectele pozitive și provocările conviețuirii”, se precizează în postare.
Evenimentul este deschis publicului larg, iar accesul este gratuit.
Pentru a asigura accesibilitatea informației, filmul va beneficia de subtitrare în limba română. (E.Ș.)
