În ianuarie 2023, Asociaţia Young Europe Society a demarat proiectul „Cunoaşte-ţi Drepturile!”, o iniţiativă a tinerilor voluntari în asociaţie. „Prin acest proiect am asigurat popularizarea drepturilor europene în rândul tinerilor din mediul rural”, a menţionat Victor Căldare, tânăr entuziast de 19 ani, membru în echipa de proiect.
În perioada martie 2023 – aprilie 2024, cei şapte tineri implicaţi în realizarea proiectului au organizat 10 evenimente de conştientizare a drepturilor europene în toate liceele din comunităţile rurale din judeţul Harghita şi în fostul oraş minier Bălan. În aceste licee au fost utilizate metode de educaţie nonformale pentru a ajuta tinerii să interacţioneze cu factorii de decizie precum primari, directori de şcoli, consilieri locali şi să facă o analiză a implicării tinerilor în viaţa socială. Reprezentanţi din fiecare liceu s-au reunit la Prefectura Harghita, unde alături de decidenţii judeţului au alcătuit Apelul la Acţiune „Cunoaşte-ţi Drepturile”, apel prezentat la nivel naţional în cadrul unei vizite de lucru a acestor tineri la Bucureşti. Astfel, iniţiativa lor a fost promovată Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei României.
Pentru a vizualiza parcursul tinerilor vă invităm să accesaţi videoclipul promoţional al proiectului, disponibil la https://youtu.be/V7K9UFkZCKo?si=J0fxmW166KOKLWdP și la sfârșitul articolului. Acest proiect a fost finanţat de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+.
Apel la acţiune a tinerilor din mediul rural din judeţul Harghita
În urma unui amplu proiect Erasmus+ intitulat „Cunoaşte-ţi Drepturile”, peste 300 de tineri din 9 comune din judeţul Harghita şi din fostul oraş minier Bălan au alcătuit un Apel la Acţiune adresat factorilor decidenţi de nivel local, naţional şi european cu privire la importanţa implicării tinerilor în procesul decizional. Pentru realizarea acestuia tinerii din echipa de proiect au organizat câte un atelier de educaţie nonformală în fiecare comunitate participantă. În cadrul acestor ateliere, tinerii alături de factori de decizie din comunitate au conştientizat principalele drepturi de care se bucură în calitate de cetăţeni europeni şi au identificat principalele provocări ale tinerilor din comunitate.
La finalizarea celor 10 ateliere locale, tineri din fiecare comunitate s-au întrunit într-un eveniment de nivel judeţean la Prefectura Harghita, unde sub coordonarea prefectului judeţului Harghita au alcătuit Apelul la acţiune al tinerilor din medii rurale şi medii urbane de mici dimensiuni din judeţul Harghita. În final, în cadrul vizitei de lucru la Bucureşti, 20 de tineri implicaţi în proiect au prezentat Apelul la acţiune reprezentanţilor din Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Guvernul României, Senatul României, Preşedinţia României şi Centrul de Tineret AHA din Bucureşti.
Accesaţi site-ul proiectului https://www.yesngo.eu/activities/know-your-rights pentru a descoperi cele 41 de puncte din Apelul la acţiune a tinerilor din judeţul Harghita. Acest proiect a fost finanţat de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+.
Echipa Asociaţiei Young Europe Society