Prognoza angajărilor pentru 2026 ghidează formarea profesională

0
  • Industria prelucrătoare va face cele mai multe angajări în judeţ

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita a prezentat în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural prognoza pe termen scurt privind angajările estimate de firmele din judeţ pentru anul următor.

„Scopul acestei prognoze, în general, este să vedem care sunt ocupaţiile pe care angajatorii intenţionează să facă angajări, în special pentru a ne putea orienta programele de formare profesională în direcţiile potrivite. Să nu ne trezim că pregătim personal în ocupaţii pentru care nu mai exista cerere pe piaţa muncii”, a declarat în cadrul şedinţei, Tiberiu Pănescu, directorul AJOFM.

Prognoza a fost realizată prin aplicarea unui chestionar completat online de către angajatori, în perioada august-octombrie 2025. Un număr de 702 angajatori au răspuns la chestionar, preconizând 3.170 de oferte de angajare pentru următoarele 6-12 luni.

Dintre acestea, 1.915 oferte au avut specificare conform Clasificării Ocupaţiilor din România (COR). Deşi numărul total de oferte estimate este mai mic decât cel din 2023 (când s-au preconizat 3.523 de oferte la un număr mai redus de chestionare), angajatorii respondenţi înglobează 22.881 de salariaţi, reprezentând 30,20% din totalul salariaţilor din judeţ. „Comparativ cu anul trecut numărul salariaţilor din judeţ a crescut de la 74.830 persoane din luna mai 2024 la 75.751 persoane angajate în luna mai 2025”, se arată în raport.

S-a pus un accent deosebit pe angajatorii din sectorul privat, deoarece cei cu capital de stat au restricţii de recrutare, iar profilul activităţilor acestora necesită personal înalt calificat, ale cărui calificări se obţin în perioade lungi (3-6 ani), necorespunzând orizontului de timp al prognozei.

„Faţă de anii precedenţi, pentru că nu este primul an în care facem această prognoză, am constatat, să spunem aşa, o creştere a calităţii răspunsurilor”, a precizat directorul AJOFM.

Informaţiile obţinute pentru cele aproximativ 2.000 de angajări estimate au permis adaptarea programului de formare profesională pentru anul 2026, pentru care a fost solicitată finanţare din partea Agenţiei Naţionale. Cele mai multe angajări estimate provin din zona industriei prelucrătoare, urmate de comerţ, hoteluri şi restaurante, construcţii şi activităţile de servicii administrative şi suport. Din punct de vedere al ocupaţiilor, cele mai multe angajări sunt în zona comerţului, a prelucrării lemnului, dar şi în transportul rutier, în special şoferi de camioane. Totuşi, numărul de angajări estimate în ocupaţiile asimilate muncitorilor necalificaţi (grupa majoră nouă), cum ar fi muncitorii necalificaţi în construcţii, ambalare sau asamblare, rămâne relativ indicat. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.