Profesorul MERITO Adina Jurcă | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 26 octombrie 2021
Home » Învățământ » Profesorul MERITO Adina Jurcă
Profesorul MERITO Adina Jurcă
În mijloc, Adina Jurcă, alături de Gabriel Biriş, cel care i-a înmânat Premiul MERITO din partea echipei Ready Nation (sursa: pagina de Facebook a lui Gabriel Biriş)

Profesorul MERITO Adina Jurcă

De vorbă cu educatoarea de la Grădiniţa „Liviu Rebreanu”, aflată printre cei 12 profesori din întreaga ţară premiaţi de antreprenori din România

Pentru că şi lipsa de recunoaştere şi de respect pentru munca pe care o desfăşoară contribuie la împuţinarea profesorilor valoroşi din România, antreprenori din ţară, reuniţi în Romanian Business Leaders, au pus bazele proiectului MERITO. Este un proiect prin care sunt recunoscute public şi material meritele profesorilor valoroşi ai României – şi apoi bunele practici ale profesorilor MERITO sunt duse mai departe în sistemul de educaţie.

„Profesorii valoroşi – se precizează în descrierea proiectului – sunt baza unei educaţii de calitate, în care pasiunea şi dăruirea sunt constante ale activităţii. Este nevoie de contexte în care dascălii să fie apreciaţi, să lucreze împreună şi să-şi împărtăşească experienţa pentru învăţarea altor profesori. Prin MERITO punem în lumina reflectoarelor profesorii români exemplari, pe aceia cărora viitorul României nu le este indiferent. Creştem o echipă care descoperă cadre didactice cu adevărat deosebite, cărora le oferim recunoaştere, o comunitate şi îi premiem într-o gală anuală, în prima zi de RBL Summit”.

Gala MERITO a ajuns la a patra ediţie, iar cea din acest an s-a desfăşurat pentru a doua oară consecutiv sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. A fost una în care, pentru prima dată, printre cele 12 cadre didactice premiate din învăţământul preuniversitar s-au aflat un educator şi un director. Cei 12 profesori premiaţi au fost selectaţi din peste 400 de recomandări venite din partea elevilor, părinţilor, absolvenţilor şi a comunităţii locale, din toată ţara, procesul de selecţie durând aproape un an. Selecţia finală a fost realizată de către un juriu compus din membri ai comunităţii Romanian Business Leaders, toţi profesorii fiind intervievaţi de jurnalişti colaboratori.

Printre cei 12 care au fost în centrul atenţiei în cadrul galei, care a avut loc săptămâna trecută la Bucureşti, s-a aflat şi educatoarea Adina Jurcă, de la Grădiniţa „Liviu Rebreanu” din Miercurea Ciuc.

Aflând despre premiul care o recompensează pentru curajul de a pune în practică şi un alt mod de predare în sistemul public de învăţământ, am contactat-o ca să ne povestească despre cum a ajuns să devină profesor MERITO.

Ne-am întâlnit chiar în încăperea unde, alături de colega ei, Mioriţa Tanko, le îndrumă primii paşi copiilor aflaţi la grădiniţă. Când am ajuns, cei mici erau aşezaţi pe jos, în cerc, povestind într-o atmosferă plăcută. M-a prezentat copiilor, după care cei mici s-au întors la activitatea zilnică: unii se jucau, alţii colorau sau răsfoiau cărţi pe care singuri le luau din bibliotecă, alţii şi-au pregătit singuri ceva de mâncare şi s-au aşezat la masă.

Noi ne-am retras într-un colţ, unde am realizat interviul.

 

„La vârsta aceasta vrem să-i învăţăm pe copii să fie curioşi, să le stârnim curiozitatea”

– Ştiu că selecţia pentru acest premiu se realizează în urma unor propuneri. Pe tine cine te-a propus?

– Pe mine m-a propus un profesor MERITO din Aiud, Alba. Am participat în luna octombrie la un workshop, în oraşul Brad, din judeţul Hunedoara, legat de comunitatea profesională MERITO, unde s-a vorbit despre comunitate şi eu eram cu un workshop legat de elementele pedagogiei Montessori pe care putem să le aplicăm în învăţământul tradiţional.

Acolo am fost văzută de Măriuca Talpeş, fondatorul proiectului MERITO, de Liliana Mursa, învăţătoarea din Aiud care m-a propus, şi de Maria Gheorghiu, co-fondatoarea Asociaţiei OvidiuRo. Ea, de fapt, m-a remarcat în luna iulie, când am ţinut atelierul de vară în Săcel, când am apărut în presă – eram foarte entuziasmată – şi atunci a văzut o educatoare care vrea să facă mai mult.

După ce am ţinut atelierele de vară, am fost recompensată cu două săptămâni la Institutul Montessori, unde am participat la un curs pentru asistenţi Montessori. Acolo am învăţat baza pedagogiei Montessori, pe care imediat am venit şi am aplicat-o cu copiii cu care lucrez.

– Ce presupune această pedagogie Montessori?

– În învăţământul tradiţional sunt activităţi frontale de câte 20-30 de minute, când copiii stau atenţi şi tu le predai. De fapt, copiii nu pot fi atenţi, la vârsta aceasta nu învaţă ascultând. Copiii învaţă acţionând, ei învaţă activ, iar prin acele activităţi, eventual, informaţia ajunge la 2-3 copii. Eu nici nu vreau să acumuleze informaţii.

La vârsta aceasta vrem să-i învăţăm să fie curioşi, să le stârnim curiozitatea, dragostea pentru învăţătură. Dar dragostea aceasta trebuie să vină de la ei, ei să o descopere. Şi atunci noi am trecut de la învăţământul acesta frontal la învăţământul individual sau în grupuri.

 

Deschidere totală din partea inspectorului şcolar, a direcţiunii şcolii şi a părinţilor

 – Aici, în cadrul grădiniţei de la „Liviu Rebreanu”, eşti singura care aplică această metodă?

– Da, pentru că doar eu, împreună cu colega mea – Mioriţa Tanko – de vreo 10 ani am transformat cumva programul şi lucrăm 8 ore pe zi, pentru că lucrăm împreună; spre deosebire de ceilalţi profesori care lucrează 5 ore.

Am zis mai bine să lucrăm mai mult, dar suntem mult mai eficiente. La cămin, programul este de la 08:00 la 13:00 o educatoare, de la 12:00 la 17:00 altă educatoare. Dar de la ora 16:00, copiii încep să meargă acasă şi nu vedeam rostul ca de la 4 la 5 să stau degeaba. Pe când, dimineaţa, e foarte multă muncă cu ei şi atunci eşti acolo.

– Ştiu că în sistemul public de învăţământ este foarte greu să impui un stil diferit de predare, pentru că sunt programe care trebuie respectate, trebuie convins inspectoratul şcolar. În cazul vostru a fost dificil?

– Nu. A fost foarte uşor. Noi suntem nişte norocoase. Şi suntem norocoase aici în judeţ, pentru că inspectorul pentru învăţământul preşcolar are o mentalitate deschisă; este foarte deschisă şi vrea întotdeauna să aplice tot ceea ce este nou. Direcţiunea şcolii ne-a lăsat toată libertatea, a avut încredere deplină în noi şi ne-a lăsat să lucrăm aşa cum vrem noi.

Şi părinţii au fost foarte deschişi, pentru că trebuia să le explicăm de ce avem un altfel de program decât ceilalţi. La grădiniţă, noi lucrăm cu părinţii. Fără părinţi nu s-ar putea face, pentru că tot ce vezi aici, materialele acestea, sunt cumpărate împreună cu părinţii, din acele mult hulite fonduri ale părinţilor, dar fără de care nu poţi supravieţui.

 

„Despre asta e vorba în învăţământ: despre suflet”

– Ce înseamnă pentru tine acest premiu?

– Pentru mine, acest premiu înseamnă apogeul carierei mele. Întotdeauna mi-am făcut meseria cu pasiune. De fapt, e viaţa mea. De când mă ţin minte, am vrut să lucrez cu copiii mici, nu mi-am dorit niciodată să am altă meserie. Mi se pare cumva ireal să fiu premiată pentru ceva ce fac cu mare drag, mi se pare că nu am făcut nimic deosebit.

Dar ce înseamnă premiul acesta? Că am cunoscut o comunitate de profesori altfel. Chiar râdeam, că ziceam de ce să fac, pentru că nu-mi ridică nimeni statuie – acum mă duc la şcoală şi le zic că am statuie (se referea la statuia pe care a primit-o în cadrul galei – n.a.).

Acum, la Bucureşti, în comunitatea aceasta, am văzut oameni entuziasmaţi, profesionişti, dedicaţi elevilor. Profesor de fizică care îşi duce în fiecare an elevii la NASA; profesor de mate care face roboţi; profesor de matematică din Bogdăneşti, un om în vârstă, care face acele consultaţii care se făceau pe vremea noastră, fără bani, doar de dragul elevilor şi pe care elevii îl sună oricând, sâmbăta şi duminica, să-l întrebe domn’ profesor, dar problema aia cum e? Am văzut oameni care au sufletul lângă copii, pentru că despre asta e vorba în învăţământ: despre suflet.

 

Să trecem de la maşinuţe şi păpuşi la kit-uri educaţionale, pentru că la grădiniţă nu e despre joacă, e despre învăţare prin joc

– Povesteşte-ne puţin despre premiere, despre vizita de la Bucureşti…

– În ultimii doi ani, gala a fost sub patronajul preşedinţiei. De data aceasta a venit şi preşedintele, şi chiar am avut o discuţie, înainte de gală, individuală, să ne spunem problemele, el fiind parte din proiectul România Educată.

La gală, fiecare a primit premiul de la un om de afaceri sau un om implicat. Eu l-am primit de la Gabriel Biriş, de la Ready Nation, şi care are un proiect legat de creşe şi grădiniţe. Creşele au trecut sub egida Ministerului Educaţiei, recunoscându-se, în sfârşit, educaţia timpurie în România, care până acum câţiva ani era dată la o parte.

Am avut o întrevedere cu ministrul Educaţiei, la cererea ei. Ea a dorit să se întâlnească cu noi. Patru ore, de la 8 şi jumătate, până la 12 şi jumătate noaptea. O întâlnire surprinzătoare pentru mine, pentru că era foarte deschisă, apolitică, foarte deschisă la toate cerinţele noastre. Ne-a ascultat pe fiecare – şi suntem diferiţi: educatoare, învăţători, profesori – după care a zis gândiţi-vă că sunteţi pe scaunul meu, sunteţi ministru, spuneţi fiecare trei probleme pe care aţi vrea să le vedeţi rezolvate. Deşi eram diferiţi, erau câteva probleme comune, cum sunt birocraţia, hârtiile foarte multe pe care trebuie să le facem – mai ales când vine ARACIP şi controlul, totul fiind despre hârtii şi nu mai este despre munca noastră; inspectoratele şcolare care au rol doar de control şi nu au rol de ajutor; sistemul de angajare al profesorilor cu această titularizare – inspectoratul îşi trimite un om şi chiar dacă e bun, chiar dacă nu e bun, şcoala rămâne cu el; problema debutanţilor în învăţământ – termini o facultate, poţi să fii teoretician de 10, dar la practică să nu poţi să predai sau, pur şi simplu, să fii paralel cu acei copii şi atunci noi am zis că ar trebui introduse mentoratele de doi ani, în care un debutant să lucreze pe lângă un profesor şi să dea definitivatul doar la recomandarea profesorului.

Eu, pentru grădiniţe, am cerut să trecem de la maşinuţe, păpuşele. La grădiniţe nu e despre joacă, e despre învăţare prin joc. Şi atunci avem nevoie de kit-uri educaţionale, de jocuri pentru stimularea abilităţilor cognitivo-motorii.

Bineînţeles, şi despre programul în care să fie două educatoare. Dacă la noi funcţionează atât de bine, hai să-l extindem cumva sau să fie o educatoare împreună cu o asistentă, pentru că aşa se întâmplă în toate ţările pe unde am mai umblat.

Zicea (doamna ministru – n.a.) că nu a fost înţeleasă bine atunci când a zis ca profesorii să treacă printr-un examen din 10 în 10 ani. De fapt, ea voia să zică ca din 10 în 10 ani să participe la un curs de formare profesională, ceea ce e şi normal, şi în urma cursului să dai un examen de evaluare, cum de altfel se şi întâmplă acum.

 

„Acum sunt profesor MERITO. (…) Vino oricând vrei să înveţi de la mine”

– Ziceai că nu te aşteptai la acest premiu, mai ales că ţi se pare puţin ciudat să fii premiată pentru ceva ce-ţi place. Totuşi, acest premiu îţi dă un impuls mai mare?

– Nu că îmi dă un impuls mai mare, îmi dă o responsabilitate foarte mare. Eu sunt şi metodistă, şi întotdeauna am organizat multe cercuri pedagogice, multe întâlniri cu educatoarele. De fiecare dată le-am zis că uşa mea este deschisă, dar nu vin. Şi acum, cumva, am o legitimitate. Acum sunt profesor MERITO şi vino să vezi de ce am fost eu premiată. Vino oricând vrei să înveţi de la mine.

Ce mai vreau neapărat să fac, să-i aduc pe aceşti profesori MERITO în Miercurea Ciuc. Numai că trebuie să-mi găsesc un om de afaceri care cumva să intre în această organizaţie, să ne ajute pentru organizare. Vreau să aduc aceşti profesori să fie văzuţi, să fac discuţii, un workshop, să fie văzuţi de toţi profesorii din Miercurea Ciuc sau din regiune. Să vadă că se poate. Când vezi oamenii aceştia simpli, care vin cu entuziasm, direct şi deschişi, poate că îţi dau un impuls să zici dar eu de ce să nu pot?

– Crezi că în urma acestui premiu, acest sistem pe care îl aplici, încetul cu încetul, va fi preluat de mai multe grădiniţe de la noi din oraş şi chiar din judeţ?

– Sunt sigură că da. Maria Gheorghiu, de la Fundaţia OvidiuRo – ea este foarte mândră de mine, a fost aici şi a văzut că copiii sunt deosebiţi – deja a vorbit cu educatoarele din Satu Mare să vină în Miercurea Ciuc să vadă cum lucrează Adina şi Mioriţa.

Suntem un model şi sunt mândră că în Miercurea Ciuc, în şcoala aceasta unde nu avem resurse, totuşi am reuşit să facem ceva, să mişcăm ceva şi să fim văzuţi şi nu făcând mare lucru, nu făcând proiectele acestea extraordinare, pompoase şi fără nici o finalitate pentru copii.

 

De la un spaţiu fără scaune, la o grădiniţă dotată cu tot ce este nevoie

Adina Jurcă a absolvit Liceul Pedagogic în Oradea, în 1990. Pentru că atunci nu erau posturi de învăţătoare, a acceptat să lucreze ca educatoare, cu intenţia ca după un an să revină în ciclul primar. Dar a rămas în continuare, predând la grădiniţă.

Spunea că de la început i-a plăcut libertatea pe care a avut-o la grădiniţă, pentru că a putut să se manifeste, curriculumul dându-i doar obiectivele, ce are de făcut până termină copilul grădiniţa, dar fără să-i impună şi conţinuturile. Astfel a putut să-şi aleagă singură metodele prin care să lucreze cu cei mici.

După ce s-a „plimbat” prin multe grădiniţe din ţară (Oradea, Salonta, Baia Mare), acum 15 ani a ajuns în Miercurea Ciuc şi spune că aici şi-a găsit locul.

După ce a lucrat un an la Grădiniţa „Micimackó”, ea spune că a avut noroc. În cadrul unui proiect au fost mutate grupele cu predare în limba română la Şcoala „Liviu Rebreanu”, acolo existând câteva săli libere.

„Când am venit aici – spunea Adina – am fost sceptică, pentru că nu arăta ca un spaţiu de grădiniţă, dar directoarele au fost foarte deschise şi am putut să ne ducem la primărie să zicem ce vrem. La început, când am venit aici, nu aveam nimic, nu aveam nici măcar scaune. Dar ele şi-au dorit foarte mult ca grădiniţa să fie aici. Am tot lucrat cu părinţii, ca să ajungem acum, cât de cât, să avem cam ce ne-a dorit sufletul nostru. Întotdeauna, părinţii au fost foarte încântaţi să contribuie cu orice, au înţeles că totul este pentru dezvoltarea copiilor lor.

Suntem o comunitate mică, dar oamenii sunt foarte primitori, foarte deschişi la orice. Părinţii au încredere în noi”.

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

 

Explicaţie foto Adina Jurca3 – În mijloc, Adina Jurcă, alături de Gabriel Biriş, cel care i-a înmânat Premiul MERITO din partea echipei Ready Nation (sursa: pagina de Facebook a lui Gabriel Biriş)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.