Principalele modificări în domeniul asigurărilor de sănătate începând din această lună şi de la 1 septembrie
- Peste 22 de mii de harghiteni vor contribui la sistemul de sănătate, fără a pune la socoteală şi pensionarii cu indemnizaţie mai mare de 3.000 de lei
Casa de Asigurări de Sănătate Harghita a emis un comunicat în care sunt punctate modificările care intră în vigoare începând de astăzi (1 august), respectiv de la 1 septembrie şi care vizează contribuţia la sistemul de asigurări de sănătate.
Astfel, potrivit comunicatului, începând cu data de 1 august, nu va mai exista calitatea de coasigurat în forma actuală.
Ec. Duda Tihamer Attila, directorul general al CAS Harghita, arăta faptul că putea beneficia de calitatea de coasigurat soţul sau soţia dacă unul dintre ei nu realiza venituri, iar celălalt da. De asemenea, părinţii fără venituri erau asiguraţi în sistemul de sănătate prin contribuţiile plătite de un membru al familiei.
Conform noii reglementări, aceste persoane nu vor mai avea acces automat la serviciile medicale de stat. Pentru a avea calitate de asigurat, aceste persoane vor trebui să urmeze o anumită procedură:
– să se înregistreze individual la ANAF;
– să depună Declaraţia Unică (Formular 212);
– să plătească o contribuţie la sănătate (CASS).
Potrivit CAS Harghita, valoarea contribuţiei anuale care trebuie achitată de către persoanele fără venituri proprii, inclusiv de foştii coasiguraţi, este de 10% din 6 salarii minime brute pe economie. Cum salariul minim brut actual este de 4.050, valoarea totală pentru anul 2025 este de 2.460 lei.
Această sumă se poate plăti integral sau în două tranşe: prima la depunerea declaraţiei (607,5 lei, care reprezintă un sfert din contribuţie), iar a doua tranşă până pe 25 mai 2026 (1.822,5 lei).
Formularul 212 se poate descărca de pe site-ul anaf.ro. După ce se completează, bifând secţiunea CASS şi menţionându-se că este persoană fără venituri, acesta se depune la ghişeul ANAF sau online, prin Spaţiul Privat Virtual (SPV). După aceasta efectuează plata.
CAS Harghita precizează că noul sistem de coasigurare nu va mai implica angajatorii. De asemenea, dacă persoanele care au avut statut de coasigurat nu vor depune declaraţia şi nu vor efectua plata, vor pierde calitatea de asigurat în sistemul public şi nu vor mai beneficia de consultaţii medicale gratuite, de reţete compensate, internări în spitale publice, analize şi tratamente decontate de CNAS.
Potrivit sursei citate, în judeţul Harghita, la sfârşitul lunii iunie erau 10.405 de persoane coasigurate şi 5.226 de persoane fără venituri.
Modificări de la 1 septembrie
Începând de luna viitoare, alte categorii de persoane care în prezent sunt scutite de la plata CASS (contribuţia la sănătate) vor trebui să plătească, urmând să devină contribuabili obligatorii.
Acestea sunt:
– părinţii aflaţi în concediul de creştere a copilului – acestora li se va reţine 10% din indemnizaţia lunară (la 30 iunie, în judeţ, erau 2.376 de persoane);
– persoanele aflate în concediu de acomodare pentru adopţie;
– şomerii care primesc indemnizaţie de şomaj sau alte forme de protecţie socială (aici este vorba doar de şomerii aflaţi în plată, la sfârşitul lunii iunie numărul acestora fiind de 854);
– beneficiarii venitului minim de incluziune, doar dacă nu sunt asiguraţi prin alte dispoziţii legale (4.930 de persoane);
– persoanele persecutate politic, deportate, revoluţionarii, veteranii de război, dacă nu sunt exceptate prin alte legi speciale (3.714 persoane);
– pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei, urmând să li se reţină 10% doar din suma care depăşeşte acest prag (de exemplu, pentru o pensie de 4.000 de lei, contribuţia la sănătate va fi de 100 lei – n.a.).
Aşadar, se aşteaptă ca de la 1 august să contribuie la sistemul de sănătate încă 10.405 harghiteni, care aveau calitate de coasigurat, iar din septembrie încă cel puţin 11.874 de persoane, dar numărul acesta va fi completat de pensionarii cu indemnizaţii mai mari de 3.000 de lei.
CAS Harghita mai precizează că după data de 1 septembrie vor rămâne asigurate, fără a plăti CASS, următoarele categorii:
– pacienţii oncologici – pe perioada tratamentului sau monitorizării în programele naţionale, până la vindecarea afecţiunii;
– persoanele cu boli cronice (cardiovasculare, diabet, hepatice etc.)– dar doar dacă nu realizează venituri pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale;
– persoanele cu handicap – la fel, dacă nu realizează alte venituri;
– copiii şi tinerii până în 26 de ani – atâta timp cât urmează o formă de învăţământ;
– tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului;
– femeile însărcinate şi lăuzele;
– persoanele aflate în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă – acordate în urma unor accidente de muncă sau a unor boli profesionale;
– persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate;
– alte persoane scutite în baza legilor speciale.
LIVIU C.
