Actualizare: Prezența la urne în localități din județul Harghita (ora 20:00) | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 12 iunie 2024
Home » Societate » Actualizare: Prezența la urne în localități din județul Harghita (ora 20:00)
Actualizare: Prezența la urne în localități din județul Harghita (ora 20:00)

Actualizare: Prezența la urne în localități din județul Harghita (ora 20:00)

  • Prezența la urne sub 50% în județ cu două ore înainte de încheierea procesului de votare

Prezența la urne nu a trecut de 50% în județul Harghita, cu două ore înainte de închiderea secțiilor de votare, rata de participare la vot fiind de 47,65% la alegerile locale și de 48,69% la cele europarlamentare. Din datele făcute publice de Biroul Electoral Central rezultă că prezența la secțiile de votare, în cadrul alegerilor locale, este mai ridicată în mediul rural decât în orașele și municipiile din județ.

Până la ora 20:00, în municipiul Miercurea-Ciuc votaseră 40,86% dintre cei înscriși pe liste, în Odorheiu Secuiesc 45,73%, în Toplița 42,76%, iar în Gheorgheni 38,18%. De asemenea, prezența la urne a fost, până la aceeași oră, în orașul Bălan de 33,07%, în Băile Tușnad de 56,1%, în Borsec de 56%, în Cristuru Secuiesc de 47,63%, iar în Vlăhița de 50,95%.

În județ sunt mai multe localități din mediul rural în care prezența la secțiile de votare a trecut de 60 de procente. Este vorba despre Bilbor (60,89%), Voșlăbeni (64,31%), Mădăraș (63,21%), Brădești (62,88%) și Lupeni (64,61%).

Centrul de Comunicare Județean Harghita a informat că au fost înregistrate 2.430 de solicitări de votare cu urnă mobilă. Până la ora 19:00 și-au exercitat dreptul de vot, cu urna mobilă, aproximativ 2.200 de alegători, dintre care 364 de persoane aflate în unități spitalicești și 103 persoane private de libertate.

De la începutul procesului de votare, în județ au fost înregistrate 5 sesizări, dintre care 4 cu caracter contravențional și 1 de natură penală. Într-un caz a fost emis un avertisment pentru continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei, în alt caz a fost aplicată o amendă în valoare de 1.400 de lei conform reglementărilor privind alegerea autorităților administrației publice locale, iar în alte două situații s-a aplicat o amendă în valoare de 2.200 de lei și un avertisment pentru comercializarea de băuturi alcoolice pe o rază mai mică de 500 de metri față de secțiile de votare.

Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „fraudă la vot”, după ce două persoane au votat în Vlăhița deși aveau interdicție de a face acest lucru în baza unei încheieri judecătorești civile.

,,Angajații tuturor structurilor M.A.I. din teritoriu continuă să asigure paza urnei mobile, pentru ca toate persoanele care au solicitat să voteze prin această modalitate să-și poată exercita dreptul la vot. Structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ce au misiunea de a veghea la respectarea legalității în toate domeniile și de a asigura condiții optime de ordine, liniște și siguranță publică rămân la datorie. Reamintim cetățenilor să sesizeze orice încălcare a legii electorale la 112!”, a precizat Centrul de Comunicare Județean Harghita.

Actualizare: Prezența la urne în localități din județul Harghita (ora 18:00)

  • Prezență ridicată la vot în localitățile din mediul rural din nordul județului

Prezența la secțiile de votare organizate pentru alegerile locale și europarlamentare de astăzi este una ridicată în localitățile din mediul rural din nordul județului Harghita, în comuna Voșlăbeni de pildă rata de participare la scrutinul pentru alegerea autorităților locale fiind de peste 60%. 

Potrivit informațiilor făcute publice de Biroul Electoral Central (BEC), prezența la urne în Voșlăbeni era, la ora 18:00, de 60,09%, dar 57,06% dintre alegători și-au exprimat opțiunea pentru candidații înscriși la alegerile locale și în comuna Bilbor. În Corbu au votat 49,35% dintre cei înscriși pe liste, în Subcetate 47,73%, în Sărmaș 47,17%, în Gălăuțaș 42,76%, iar în Tulgheș – 33,89%. În municipiul Toplița prezența la urne a fost de 37,42%, mai ridicată decât în Miercurea-Ciuc unde și-au exprimat opțiunea 34,66% din alegători. În municipiul Odorheiu Secuiesc au votat, până la ora 18:00, 38,91% dintre alegători, iar în Gheorgheni 31,93%. Potrivit BEC, la nivelul întregului județ Harghita prezența la alegerile locale a fost, până la ora amintită, de 43.97%. 

Autoritățile au anunțat că de la începutul procesului de votare au fost semnalate două sesizări,una de natură contravențională și cealalta de natură penală. În primul caz a fost vorba despre continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei și s-a luat măsura aplicării unui avertisment persoanei în cauză. În cel de-al doilea caz, la o secție de votare din orașul Vlăhița a fost semnalat faptul că două persoane ar fi votat fără a avea acest drept. În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că un bărbat și o femeie din localitate au votat deși aveau interdicție de a face acest lucru, prin încheiere judecătorească civilă. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului.  



Prezența la urne în localități din județul Harghita

În jurul orei 15:30, în localitățile rurale din nordul județului prezența la vot a fost mai mare decât în principalele orașe din Harghita.

Potrivit Biroului Electoral Central, prezența la ora amintită era:

Miercurea-Ciuc – 27,63%;

Odorheiu Secuiesc – 31,17%;

Toplița- 30,36%;

Gheorgheni – 25,24%;

Bălan – 24,30%;

Tulgheș – 26,69%;

Corbu – 43,83%;

Bilbor – 49,30%;

Gălăuțaș – 34,90%;

Sărmaș – 38,22%;

Subcetate – 38,89%

Voșlăbeni – 50,49%.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.