Preşedintele CJ Harghita critică autorităţile şi SALROM după inundaţia de la Salina Praid

0

În curând se împlinesc patru luni de la catastrofa care a dus la inundarea Salinei Praid, însă soluţia definitivă pentru rezolvarea problemei rămâne blocată. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Biró Barna-Botond, a declarat presei că, după lucrările de deviere temporară, Administraţia Bazinală de Apă Mureş a realizat un studiu de fezabilitate şi un proiect tehnic pentru devierea permanentă, care prevedea construirea unui bazin şi a unui canal de deviere. Proiectul a fost aprobat la nivel local, însă Agenţia Naţională „Apele Române” l-a respins pe motiv că ar fi prea costisitor.

În prezent, întreaga procedură este blocată, iar investiţia necesară nu a fost demarată. Preşedintele CJ Harghita şi-a exprimat nemulţumirea faţă de lipsa de responsabilitate a autorităţilor centrale şi a companiei SALROM, subliniind că nimeni nu şi-a asumat consecinţele pentru catastrofa de la Praid.

„Sunt total dezamăgit faţă de cum reacţionează statul şi SALROM. (…) E foarte comod acolo, în fruntea SALROM-ului. Nu am văzut ca să-şi dea demisia cineva. Era primul lucru după catastrofă, ca să prezinte public demisia cine trebuia, cine a fost responsabil. Pentru că SALROM-ul este cel care are în administrare Salina Praid, care este o comoară a statului, un patrimoniu al statului”, a precizat Bíró Barna-Botond.

În opinia sa, este esenţial ca proiectul iniţial să fie dus la capăt pentru a asigura o soluţie definitivă, iar în paralel ar trebui analizată şi posibilitatea deschiderii unui nou orizont de exploatare, decizie care ţine de Ministerul Economiei şi de SALROM.

Biro Barna-Botond a remarcat şi faptul că localnicii din Praid se simt abandonaţi de stat, chiar dacă la nivel local se fac eforturi prin diverse iniţiative de revitalizare turistică.

„Oamenii se simt lăsaţi singuri, abandonaţi de stat. Încă mai aşteaptă. Noi, în fiecare săptămână, discutăm şi încercăm să facem un pas înainte. Dar este foarte greu. Dacă statul vrea să recâştige încrederea cetăţenilor, atunci nu poate să îi abandoneze, aşa cum a făcut la Praid. Trebuie luate decizii, trebuie arătat oamenilor că ne pasă. Că ne pasă de soarta lor şi căutăm responsabilii şi facem dreptate. Asta e minim ce trebuie făcut. Şi după aia o să vedem cum facem cu economia locală, ce putem să facem cu ajutoarele de stat, cum putem să ajutăm administraţia locală, antreprenorii locali, cetăţenii care au rămas fără loc de muncă”, a menţionat preşedintele CJ Harghita.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid a prelungit, pe 10 septembrie, starea de alertă din comună pentru încă 30 de zile, din cauza inundării salinei de apele pârâului Corund. Accesul în zona afectată, inclusiv Canionul de Sare, rămâne interzis.

Starea de alertă a fost instituită prima dată în mai, după infiltraţiile cauzate de ploi abundente, şi a fost prelungită succesiv după inundarea salinei. În august, populaţia evacuată a putut reveni acasă, în baza unei proceduri de monitorizare şi evacuare recomandate de experţi internaţionali.

EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.