Praid: A fost evacuată populaţia din zona de risc. S-a instaurat restricţie de circulaţie pe drumul din zonă. Nivelarea suprafeţei în zona minei Telegdy
Instituţia Prefectului – judeţul Harghita a informat printr-un comunicat de presă că măsurile de apărare hotărâte în cursul zilei de duminică au fost realizate corespunzător. Este vorba de un sistem de apărare de 500 metri liniari de panouri şi aproximativ 14.000 de saci cu nisip.
De asemenea, a fost evacuată populaţia din zona de risc. În cadrul unui comunicat anterior, prefectura preciza faptul că dintr-un total de 50 de case, doar 15 sunt locuite, iar din acestea s-au autoevacuat la rude 27 de persoane.
Revenind la comunicarea de luni, se mai arată că deşi drumul public care trece prin zonă nu prezintă niciun risc iminent, s-a dispus măsura de restricţionare a accesului, fiind prezente în zonă echipaje mixte de poliţie şi jandarmi.
Legat de surpările reactivate în zona minei Telegdy, s-a dispus nivelarea suprafeţei în vederea monitorizării eventualelor modificări morfologice.
