Poveşti de Crăciun, scrise de o firmă locală de chipsuri

O cunoscută firmă locală de chipsuri a pregătit consumatorilor o surpriză cu ocazia Crăciunului: patru poveşti audio pentru copii, disponibile în limbile română şi maghiară. Acţiunea se petrece în Munţii Ciucului, textele au fost scrise de echipa creativă a brandului, din Sânsimion, iar personajele prind viaţă prin vocile unor actori cunoscuţi.
Eroii poveştilor sunt animalele pădurii, iar prin aventurile lor copiii descoperă ce înseamnă prietenia, grija faţă de ceilalţi şi bucuria de a dărui. Versiunea în limba română este narată de actorul Sebastian Marina, iar cea în limba maghiară de actorul Tibor Pálffy, se arată într-un comunicat de presă emis de către producătorul produselor.
În cadrul acestuia se precizează că fiecare poveste este legată de una dintre cele patru arome ale chipsurilor: cu sare, cu paprika, cu brânză şi cu smântână şi ceapă. Toate fac parte dintr-un fir narativ comun de Crăciun: cu ajutorul unui semn misterios, fiecare dintre ei primeşte povestea unui alt prieten.
Al cincilea episod, care încheie seria, va fi disponibil pe 24 decembrie şi leagă între ele poveştile celor patru personaje.
„Aceste poveşti au pornit de aici, de la poalele Munţilor Ciucului. Ne-am dorit ca familiile din Transilvania să îşi recunoască propriile locuri, iar copiii să trăiască magia Crăciunului printre munţii lor. Dăruim din ceea ce avem cel mai mult: poveşti şi puţin timp liniştit, petrecut împreună”, a declarat Annamária Pataki, Trade Marketing Manager în cadrul firmei respective.
Poveştile pot fi ascultate atât în limba română, cât şi în cea maghiară. Ele se deblochează pe pagina campaniei, cu ajutorul codului de bare de pe pungile de sărbători, disponibile în toate cele patru arome. (L.C.)
