Planuri de management elaborate pentru arii naturale protejate din Harghita şi Covasna

0

Direcţia Judeţeană de Mediu Harghita a găzduit miercuri o conferinţă de presă care a marcat finalizarea proiectului de elaborare a planurilor de management pentru mai multe arii naturale protejate din judeţele Harghita şi Covasna. Iniţiativa, implementată de Asociaţia Medio Pro Braşov în parteneriat cu autorităţile de mediu locale, a vizat conservarea biodiversităţii în zone de o importanţă ecologică deosebită.

Proiectul, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), a avut o valoare totală de aproximativ 2,95 milioane de lei, din care 2,5 milioane de lei au reprezentat contribuţia Uniunii Europene, restul fiind asigurat de la bugetul de stat şi contribuţia proprie. Deşi iniţial durata de implementare era stabilită la 30 de luni, procesul s-a prelungit din cauza perioadei de pandemie, care a îngreunat consultările publice, dar şi din cauza procedurilor administrative de avizare a documentaţiilor.

Constantin Vezeanu, reprezentantul Asociaţiei Medio Pro, a precizat în cadrul conferinţei că documentaţia vizează cinci arii protejate ce includ situri de importanţă comunitară şi rezervaţii naturale. Zonele vizate acoperă suprafeţe semnificative din siturile Tinovul Luci şi Tinovul Apa Lină – Honcsok, precum şi rezervaţiile naturale Tinovul Luci şi Tinovul de la Plăieşii de Jos. Localităţile implicate în proiect sunt Estelnic şi Poian din judeţul Covasna, respectiv Miercurea-Ciuc, Plăieşii de Jos şi Sâncrăieni din judeţul Harghita.

Planurile de management vizează suprafeţe importante de habitat natural, de la tinoave şi mlaştini turboase până la pajişti, tufărişuri şi versanţi stâncoşi, însumând mii de hectare. În cadrul proiectului au fost analizate nouă tipuri de habitate de interes comunitar, precum şi zeci de specii de plante şi animale, inclusiv mamifere, păsări, amfibieni şi reptile protejate la nivel naţional şi european.

Pentru realizarea documentaţiilor, echipe formate din biologi, ecologi şi alţi specialişti au desfăşurat activităţi de inventariere şi cartare în teren, completate de analize bazate pe hărţi amenajistice, imagini aeriene, date satelitare şi fotografii realizate cu drone. Toate informaţiile au fost integrate în baze de date GIS puse la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate.

În cadrul conferinţei au fost prezentate şi principalele presiuni şi ameninţări identificate la nivelul ariilor protejate, printre care păşunatul intensiv, deschiderea drumurilor forestiere, circulaţia off-road, depozitarea deşeurilor, speciile invazive, dar şi efectele schimbărilor climatice. Ca răspuns, planurile de management prevăd o serie de măsuri de conservare, inclusiv limitarea păşunatului, stimularea cosirii tradiţionale, interzicerea drenajelor şi a schimbării folosinţei terenurilor, restricţionarea accesului motorizat şi acordarea de compensaţii proprietarilor de terenuri pentru activităţi de conservare.

Proiectul s-a încheiat cu obţinerea a peste 70 de rezultate cuantificabile, printre care studii de evaluare a stării de conservare, hărţi tematice, baze de date geospaţiale, planuri de monitorizare şi două planuri de management aprobate în luna noiembrie de autoritatea naţională de mediu. De asemenea, au fost realizate materiale de informare şi conştientizare, inclusiv ghiduri tematice bilingve şi filme de prezentare, distribuite în şcolile şi comunităţile din zona ariilor protejate.

Reprezentanţii proiectului au subliniat că adoptarea acestor planuri de management reprezintă un pas esenţial pentru asigurarea unei administrări coerente şi eficiente a ariilor naturale protejate din Harghita şi Covasna, în beneficiul biodiversităţii şi al comunităţilor locale.

EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.