Peste 400 de firme şi PFA au fost înregistrate în judeţ în primele patru luni ale anului
- Harghita, ultimul loc în ţară la insolvenţe
Numărul persoanelor fizice şi juridice înmatriculate în judeţul Harghita în primele patru luni ale anului a înregistrat o uşoară scădere de puţin peste 4 procente comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024, potrivit ultimelor date făcute publice de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Astfel, în Harghita au fost înmatriculate 433 de persoane fizice şi juridice, în 192 de cazuri fiind vorba despre societăţi cu răspundere limitată (SRL). În acelaşi interval, în judeţ au fost înmatriculate şi 106 persoane fizice autorizate (PFA), 127 întreprinderi individuale şi şapte întreprinderi familiale. În primele patru luni ale anului trecut, în Harghita au fost consemnate 452 de persoane fizice şi juridice înmatriculate, din care 208 au fost SRL-uri, 118 PFA, 110 întreprinderi individuale şi 15 întreprinderi familiale.
La sfârşitul lunii aprilie, în Harghita erau active 12.265 de persoane juridice şi 8.906 de PFA şi întreprinderi individuale şi familiale. Numărul persoanelor fizice şi juridice înregistrate la 30 aprilie 2025 a scăzut cu 1,86% faţă de aceeaşi dată a anului 2024, când erau consemnate 12.281 de persoane juridice şi 9.292 PFA şi întreprinderi individuale şi familiale.
Referitor la situaţia la nivel naţional, ONRC a informat că, în primele patru luni ale anului, numărul total al înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a fost de 44.867 de cazuri, în scădere cu 8,83%, comparativ cu perioada similară a anului anterior. Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 10.322 (minus 8,68%, comparativ cu primul trimestru din 2024) şi în judeţele Ilfov – 2.721 (minus 2,33%), Cluj – 2.200 (minus 12,46%), Timiş – 2.079 (minus 6,98%) şi Iaşi – 1.998 (plus 0,55%). La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat, în primele patru luni ale lui 2025, în judeţele: Covasna – 227 (în scădere cu 3,81% faţă de primele trei luni din 2024), Mehedinţi – 263 (minus 29,30%) şi Tulcea (minus 15,43%).
Domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, transporturile şi depozitarea, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, precum şi construcţiile.
Doar cinci insolvenţe în primele patru luni ale anului
Din datele ONRC rezultă că doar cinci societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate (PFA) au intrat în insolvenţă, în Harghita, în primele patru luni ale acestui an, judeţul situându-se pe ultimul loc la nivel naţional la acest capitol. Şi în primele patru luni ale anului 2024 în judeţ s-au înregistrat tot cinci astfel de cazuri. Printre judeţele ţării cu cele mai puţine insolvenţe se află şi Covasna, cu nouă insolvenţe, Teleorman, cu 10 astfel de cazuri, şi Vaslui cu 11 insolvenţe, potrivit datelor ONRC.
În ultimii ani, Harghita s-a situat în mod constant la coada clasamentului privind insolvenţele înregistrate în România.
Conform sursei citate, la nivel naţional, numărul societăţilor comerciale şi al PFA intrate în insolvenţă în primele patru luni din acest an a fost de 2.214, în scădere cu 12,35% faţă de perioada similară din 2024, când au fost 2.526 de insolvenţe. Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2024, au fost înregistrate în Bucureşti – 478 de insolvenţe (-2,45% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024), Bihor – 170 insolvenţe (minus 23,42%), Cluj – 160 de insolvenţe (minus 17,10%) şi Ilfov – 116 (plus 20,83%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, construcţii, precum şi transport şi depozitare. (Şt.P.)
