Peste 40 de situaţii de urgenţă gestionate de echipajele ISU Harghita în minivacanţa de Rusalii

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltul” al judeţului Harghita au intervenit în peste 40 de situaţii de urgenţă în perioada minivacanţei de Rusalii şi 1 iunie.
Conform unui comunicat de presă emis de ISU Harghita, echipajele SMURD au înregistrat 34 de solicitări, acordând asistenţă medicală unui număr de 34 de persoane aflate în dificultate. Totodată, s-a intervenit pentru stingerea a 4 incendii, dintre care unul de vegetaţie uscată pe o suprafaţă de 200 mp în Topliţa şi unul la coşul de fum al unei case din Lacu Roşu.
Luni, pompierii din Odorheiu Secuiesc au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit în bucătăria unui apartament, după ce proprietara a uitat două cratiţe pe aragazul în funcţiune.
În aceeaşi perioadă, pompierii militari au deblocat uşa unei locuinţe în Bălan, au asigurat măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor în urma unui accident rutier produs pe DE 578, în localitatea Lunca Bradului, şi au gestionat o altă situaţie de urgenţă generată de un scurtcircuit electric în municipiul Odorheiu Secuiesc.
De asemenea, pe DN 13B, în localitatea Borzont, comuna Joseni, s-a acţionat pentru îndepărtarea a doi copaci prăbuşiţi din cauza vântului, unul dintre aceştia avariind un autoturism aflat în mers, fără a se înregistra victime.
Pe plan preventiv, autorităţile au transmis 28 de mesaje RO-ALERT pentru a semnala prezenţa urşilor în mai multe localităţi din judeţ. (E.Ş.)
