Peste 300 de decizii de suspendare a drepturilor persoanelor încadrate în grad de handicap

- Persoanele, deţinătoare de permise de conducere, au fost nevoite să reia procedura de încadrare în grad de handicap
În cursul acestui an au fost emise de către Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Harghita decizii privind suspendarea plăţii prestaţiilor pentru persoanele cu handicap, ca urmare a unor decizii ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului (DGASPC) Harghita, deşi persoanele aveau certificate de încadrare în grad de handicap nerevizuibile.
Ulterior, aceste persoane au fost nevoite să reia procedura de încadrare în grad de handicap, obţinând din nou certificatele. Astfel, multe persoane s-au întrebat de ce le-au fost suspendate drepturile, deşi deţineau un certificat de încadrare în grad de handicap cu caracter permanent. Şi mai ales, de ce trebuie să reia procedura.
Referitor la această situaţie, ne-am adresat DGASPC Harghita, solicitând mai multe informaţii.
Aşadar, de ce a fost necesară o asemenea măsură de suspendare/anulare a deciziilor? Şi ce a stat la baza deciziilor, având în vedere că aceste certificate au fost o dată emise?
„Această măsură de reevaluare a persoanelor cu dizabilităţi care deţin permis de conducere a fost luată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi prin Ordinul nr. 312 din 07.05.2025 privind aprobarea Procedurii de reevaluare a persoanelor cu handicap (…).
Nu credem că această măsură este oportună având în vedere faptul că Serviciul de evaluare a persoanelor adulte cu dizabilităţi nu are competenţe în ceea ce priveşte acordarea dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice a acestui segment de persoane”, preciza în răspuns DGASPC Harghita.
Instituţia a evidenţiat faptul că măsura s-a aplicat atât asupra certificatelor cu termen de valabilitate permanent, cât şi asupra celor cu termen de revizuire şi a avut în vedere persoane care au fost încadrate ca urmare a afecţiunilor oftalmologice, neurologice, psihiatrice, cardiologice, ORL şi nefrologice.
Au fost emise 309 decizii de suspendare a drepturilor persoanelor încadrate în grad de handicap, mai mult de jumătate dintre acestea fiind certificate cu caracter permanent.
În cadrul răspunsului primit de la DGASPC Harghita se mai precizează faptul că în urma reevaluării au existat cazuri în care s-a schimbat încadrarea în grad de handicap, atât în sens negativ (de la un grad de încadrare superior la unul inferior), precum şi încadrări din grad de handicap inferior în grad de handicap superior. De asemenea, au existat cazuri în care persoanele vizate nu s-au prezentat la data stabilită pentru reevaluare, motiv pentru care nu s-a emis un alt certificat, iar acestea şi-au pierdut dreptul de încadrare în grad de handicap.
Un lucru important este şi acela că tuturor beneficiarilor cărora li s-a aplicat această măsură le-au fost aduse la cunoştinţă motivele deciziei şi paşii care au trebuit să-i urmeze prin Dispoziţiile de chemare la reevaluare şi a convocărilor care au fost trimise prin poştă fiecărui beneficiar. De asemenea, convocările au cuprins şi lista documentelor cu care persoanele trebuiau să se prezinte la reevaluare.
Peste 16 mii de harghiteni sunt încadraţi în grad de handicap
Potrivit datelor emise de DGASPC Harghita, în judeţ sunt 16.310 de persoane (copii şi adulţi) încadrate în grad de handicap.
Numărul adulţilor este de 15.188, din care 4.728 sunt cu gradul grav, 7.041 cu gradul accentuat, 3.045 cu gradul mediu, iar 374 cu gradul uşor.
În ceea ce priveşte situaţia celor 1.122 de copii situaţia este următoarea: cu grad grav – 624 de copii; cu grad accentuat – 196; cu grad mediu – 204; cu grad uşor – 101 copii.
LIVIU C.
